Moştenitorii lui Osama ben Laden. Cât de puternică mai este astăzi al-Qaeda
0În urmă cu 12 ani, Osama ben Laden arăta prin teroare cât de bine organizată şi periculoasă este organizaţia teroristă pe care a înfiinţat-o şi pe care o conducea. Acum, după ce el a fost lichidat de americani, gruparea s-a divizat în mai multe ramuri, iar lupii tineri au luat locurile locotenenţilor lui ben Laden. Al-Qaeda rămâne însă o ameninţare reală.
După 11 septembrie 2001, al-Qaeda nu a mai reuşit să organizeze cu succes un alt atac în Statele Unite. Însă atacul cu bombe care a avut loc în primăvara la Boston au arătat că ameninţarea reprezentată nu neapărat de al-Qaeda în sine, ci de adepţii ideologiei, este în continuare una cât se poate de reală.
La începutul lunii august, autorităţile americane au emis o alertă internaţională privind posibilitatea unor atacuri teroriste, care a rămas în vigoare până la sfârşitul lunii. În primă fază, mai multe state, în frunte cu SUA, au închis misiunile diplomatice din mai multe ţări din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.
Decizia a fost luată după ce serviciile americane au interceptat convorbiri dintre liderii al-Qaeda, care vorbeau despre coordonarea unor atacuri asupra unor puncte de interes din Statele Unite.
Vestea bună este că, în ultimii ani, numărul persoanelor condamnate în SUA pentru organizarea de atentate teroriste a scăzut constant. În 2009 au existat 41 de cazuri, în 2011 au fost 12 şi doar 3 în 2013. Tamerlan Ţarnaev, „creierul” atacului de la Boston, este singurul dintre aceştia despre care s-a descoperit că a avut legături cu militanţi străini.
Asta arată că grupările teroriste internaţionale se infiltrează tot mai greu în SUA, recrută mai greu cetăţeni americani şi, astfel, au tot mai greu acces la teritoriul SUA.
La 2 mai 2011, Osama ben Laden, fondatorul al-Qaeda şi cel care a stat în spatele atacurilor de la 11 septembrie, a fost ucis de trupele americane în Pakistan.
Eforturile globale antitero n-au dus niciodată lipsă de un chip pentru ideologiile extremiste şi ameninţarea teroristă: Osama bin Laden, apoi Ayman al-Zawahiri, Khalid Sheikh Mohammed şi Abu Musab al-Zarqawi.
După lichidarea lui fondatorului bin Laden, toţi locotenenţii săi au fost prinşi, omorâţi în atacuri cu drone sau sunt ascunşi în munţi, ceea ce a dus la divizarea grupării teroriste în mai multe celule regionale şi totodată la apariţia unor lideri noi, mulţi dintre ei tineri.
Ayman al-Zawahiri
În prezent, liderul suprem al organizaţiei este Ayman al-Zawahiri, un medic egiptean, cu studii teologice. Zawahiri se pare că a fost implicat în atacurile de la 11 septembrie şi, după acestea, autorităţile americane au oferit o recompensă de 25 de milioane de dolari oricui oferă informaţii care vor duce la capturarea lui. Recompensa rămâne valabilă şi astăzi.
Zawahiri este unul dintre fondatorii grupului extremist Jihad din Egipt şi a fost numit la conducerea al-Qaeda la câteva săptămâni de la moartea lui ben Laden. Înainte, el era adjunctul acestuia şi principalul ideolog al grupului. El se afla to pe locul al doilea şi pe lista celor mai căutaţi terorişti din lume, în spatele lui ben Laden. Se crede că Zawahiri este ascuns prin munţii din Pakistan sau în Yemen.
Nasser Abdul Karim al-Wuhayshi
Wuhayshi, fostul secretar personal al lui ben Laden, este liderul oficial al ramurii din Peninsula Arabică a al-Qaeda (AQAP), care s-a format în 2009 prin unirea ramurii din Arabaia Saudită cu aceea din Yemen. Wuhayshi a fost numit de Zawahiri pentru a-l înlocui pe „Libianul” Abu Yahya al-Libi, care a fost ucis într-un atac cu drone în iunie 2012.
Wuhayshi este un veteran al-Qaeda. El a luptat la Tora Bora, în decembrie 2001, însă a reuşit să fugă în Iran. A fost arestat acolo, dar extrădat în Yemen în 2003. Trei ani mai târziu, a reuşit să evadeze, alături de alţi 22 de membri al-Qaeda, printre care Jamal al-Badawi, cel care a organizat atacul asupra vasului USS Cole şi Qasim al-Raymi, comandantul militar al AQP.
Ibrahim Hassan al-Asiri
Cea mai puternică dintre aceste ramuri este cea din Peninsula Arabică. Însă adevăratul său lider ar fi Ibrahim Hassan al-Asiri, un chimist în vârstă de 31 de ani, considerat „creierul” mai multor tentative de atentate din ultimii ani.
Ibrahim Hassan al-Asiri nu este doar cel care elaborează dispozitive explozibile pentru reţeaua teroristă, ci se pare că este implicat în toate ramurile operaţiunilor, de la recrutare la instruire şi coordonare
Khalid al-Habib
Se crede despre el că este egiptean sau marocan şi a fost identificat pentru prima dată într-un videoclip din noiembrie 2005.
Este comandantul trupelor din Afganistan şi, din iulie 2008, se pare că a preluat comanda tuturor operaţiunilor militare ale al-Qaeda.
Adnan el Shukrijumah
Shukrijumah este responsabilul de operaţiuni externe al grupării al-Qaeda. Asta în primul rând pentru că a trăit 15 ani în Statele Unite ale Americii şi cunoaşte foarte bine structurile americane din interior. Înaintea sa, funcţia a fost ocupată de Khalid Sheikh Mohammed, un alt extremist implicat direct în plănuirea atacurilor de la 11 septembrie.
Poziţia este una dintre cele mai periculoase pentru locotenenţii al-Qaeda. Responsabilul pentru operaţiuni externe trebuie să călătorească mult pentru a putea fi în contact cu liderii trupelor militare.
Născut în Arabia Saudită, Shukrijumah s-a mutat în SUA când tatăl său, un cleric musulman, a preluat un post la o moschee din Brooklyn.
Ulterior a locuit şi în Florida. La sfârşitul anilor 1990 s-a hotărât să meargă să lupte în Cecenia şi a plecat la taberele de instruire din Afganistan.
Saif al-Adel
Este numele de război al unui fost colonel din armata egipteană pe nume real Muhamad Ibrahim Makkawi. S-a alăturat militanţilor mujahideen în anii 1980 pentru a lupta cu sovieticii. A fost cândva şeful de securitate al lui ben Laden şi se crede că face parte din grupul celor care l-au ucis pe fostul preşedinte egiptean Anwar Sadat în 1981.
După invazia americanilor în Afganistan, Saif al-Adel a fugit în Iran. Acum se pare că s-ar afla în Pakistan.
CITEŞTE MAI MULT
Timp de 12 ani, a refuzat să vorbească despre cum a fentat moartea de două ori în ziua în care aproape 3.000 de persoane au murit, iar alte 8.900 au fost rănite. Din respect pentru familiile colegilor care au murit. Acum, Steve Sullivan, membru al unui echipaj de pompieri care a intervenit la turnurile gemene imediat după ce au fost lovite de avioanele deturnate de terorişti, descrie circumstanţele extraordinare cărora le datorează viaţa.
FOTO VIDEO 11 septembrie: 12 ani de la atacurile teroriste care au schimbat lumea
Aproape 3.000 de vieţi s-au pierdut, iar alte 8.900 de persoane au fost rănite în cele patru atacuri teroriste coordonate de gruparea al-Qaeda la 11 septemrbie 2001. 12 ani mai târziu, peste 1.140 de persoane - printre care membri ai echipajelor de intervenţii care au salvat oameni din turnurile World Trade Center - au fost diagnosticate cu cancer din cauza expunerii la zona de impact.
O explozie puternică a avut loc la Benghazi. Martorii vorbesc de o maşină-capcană
O maşină-capcană ar fi explodat în această dimineaţă în faţa unei clădiri guvernamentale de la Benghazi, potrivit unor martori citaţi de AFP. Atacul vine la un an de când o clădire a consulatului american de la Benghazi a fost distrus, iar patru cetăţeni americani şi-au pierdut viaţa, şi la 12 ani de la atacurile teroriste de la 11 septembrie.
Evadaţii islamişti pun SUA în alertă. Motivele din spatele avertismentului mondial emis de americani
În ultima lună, gruparea teroristă al-Qaeda a ajutat în jur 2.000 de deţinuţi din nouă state musulmane să evadeze. SUA au închis 22 de ambasade din Orientul Mijlociu şi au sporit măsurile de securitate, anunţând că serviciile de informaţii au interceptat date privind „cea mai clară şi mai credibilă ameninţare teroristă” din ultimii ani.
Un complot terorist internaţional, coordonat de Al-Qaeda, a determinat SUA să închidă 22 de ambasade şi consulate din ţările arabe, măsură aplicată şi de Marea Britanie, Germania şi Franţa la o scară mai restrânsă. Ameninţarea este sporită de faptul că, în ultima lună, Al-Qaeda a ajutat aproximativ 250 de deţinuţi extremişti să evadeze din închisori din state arabe.
Consilierii pe teme de securitate ai preşedintelui american Barack Obama s-au reunit sâmbătă la Washington pentru a discuta despre ameninţarea teroristă care a determinat SUA să închidă 22 de ambasade şi consulate din ţări arabe şi să emită un avertisment mondial de călătorie.
Statele Unite au emis, vineri, o alertă mondială de călătorie pentru toţi cetăţenii americani, avertizând asupra riscului sporit al unor atentate pe care gruparea teroristă Al-Qaeda le-ar putea comite în luna august, mai ales în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.
Mai multe ambasade ale Statelor Unite vor fi închise duminică din motive de securitate
Reprezentanţii Departamentului de Stat al Statelor Unite au anunţat joi că duminică vor închide mai multe ambasade şi consulate din întreaga lume din motive de securitate.
Interpol a emis un avertisment de securitate la nivel global, după ce, în ultima lună, sute de prizonieri din închisori aflate în nouă state, printre care Pakistan, Irak şi Libia, au evadat cu ajutorul grupării teroriste Al-Qaeda.
Al-Qaeda acuză Statele Unite de organizarea "complotului" pentru înlăturarea lui Mohamed Morsi
Liderul reţelei teroriste Al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri, acuză Statele Unite că "au complotat" cu armata egipteană şi cu minoritatea creştină coptă pentru demiterea preşedintelui Mohamed Morsi, înlăturat pe 3 iulie, conform unei înregistrări audio difuzată pe site-uri islamiste, relatează AFP.
Complotul terorist organizat de reţeaua Al-Qaeda, pe fondul căruia SUA au închis ambasade şi au emis o avertizare globală de călătorie, vizează "obiective occidentale", afirmă, într-un interviu acordat postului american ABC News, generalul Martin Dempsey, şeful Statului Major al armatei americane.