1. La modul realist, trebuie să ne aşteptăm la noi atentate teroriste, de o amploare care depăşeşte orice imaginaţie.

2. Probabil că se vor agrava conflictele acum în curs de desfăşurare din Siria, Yemen şi Ucraina.

3. Vor apare altele noi, mai ales în Marea Chinei, în India şi în Africa. Situaţia ar putea derapa într-un război mondial, religios sau laic, sau generat de probleme în circulaţia resurselor energetice.

4. Fără îndoială că noi state urmează să se prăbuşească, mai ales în Africa, pe modelul dezintegrării Somaliei sau Sudanului.

5. Ar trebui să apară o criză financiară majoră la nivel mondial, comparabilă cu cea din 2008, de data asta nu din cauza creditelor speculative acordate la nivel familial, ci companiilor, fapt deja anunţat de foarte recentul faliment al fondului Third Avenue din New York. Absenţa reglementărilor în ce priveşte „shadow banking“ şi agresivitatea fondurilor „activiste“ ar urma să grăbească acest dezastru.

6. Ieşirea Marii Britanii din UE, faimosul „Brexit“, are toate şansele să se petreacă şi să arate lumii că procesul construcţiei europene nu este ireversibil.

7. Ridicarea de ziduri la frontierele care separă diferite ţări din UE, protecţie iluzorie împotriva migranţilor nedoriţi, confirmă acest recul al Europei şi poate chiar să pună în primejdie, prin neîncrederea pe care o generează, însăşi existenţa Uniunii.

8. Vor avea loc catastrofe naturale legate de schimbările climatice.

9. Se poate declanşa o epizootie, sau o epidemie majoră, pornită dintr-o rădăcină nouă de virus mutant, fără sa fie vreun tratament sau vaccin disponibil, provocând închiderea frontierelor pe întreaga planetă.

10. Pentru Franţa, o agravare a şomajului, o dezbatere politică, în vederea prezidenţialelor, golită de sens şi o ceartă intensă la nivelul elitelor.

„Dar sunt posibile şi surprize de tip pozitiv. Prima dintre acestea ar fi că, printr-un noroc, nimic din predicţiile acestea nu se va realiza. Dacă aşa se va întâmpla - şi asta ar ţine de un miracol - am putea spune că lumea a trecut pe lângă un dezastru. A doua surpriză ar fi să ne dăm mijloacele, lucid, de a îndepărta definitiv aceste catastrofe probabile, acţionând metodic asupra cauzelor fiecăreia dintre ele. ..Dacă acest comportament va fi adoptat, lumea ar putea ca, în 2016, să nu urmeze acelaşi drum ca în 1914 sau 1939 şi să demareze o perioadă formidabilă de de creştere, armonie şi fericire.“ - Jacques Attali (sursa:Wikistrike, 22 decembrie 2015)

Pentru cei de la CONTROL RISKS, foarte cunoscuta companie de consultanţă specializată în estimarea riscurilor globale, în 2016 va exista o certă volatilitate a pieţelor determinată de fenomene ca terorismul, instabilitatea în creştere din Orientul Apropiat, riscurile cibernetice, o economie chineză în tranziţie şi incertitudinile legate de Europa pe plan financiar şi politic. „Ameninţarea cibernetică va creşte pe măsură ce statele se vor angaja în operaţiuni militare cibernetice şi, în acelaşi timp, atacurile criminale împotriva reţelelor companiilor vor deveni din ce în ce mai puternice“, în timp ce cresc incertitudinile asupra capacităţii Chinei de a se adapta la o „nouă eră de creştere economică de 6%“, cele care au potenţialul de a trimite semnale de stres la nivelul pieţelor mondiale.

Interesant de notat este că în acest raport se insistă asupra relaţiei existente între liderii super-puterilor, Barack Obama şi omologii săi rus şi chinez, posibil să se deterioreze deoarece fiecare dintre ei are să se lupte „cu propriile probleme interne în timp ce încearcă le anuleze influenţa globală a celorlalţi“.

Aceasta în contextul în care „cele mai multe ţări îşi joacă acum propriile lor agende politice, astfel încât Putin este încântat să devină mai relevant pe plan internaţional, SUA fiind foarte liniştite din cauza gazului de şist şi capacităţilor tehnologice care i-au permis să devină exportator de energie, fiind mai puţin gata să se lase implicate pe plan internaţional“.  

Aprecieri reluate şi de Martin Feldstein pentru Market Watch:

„China, Rusia, Orientul Mijlociu şi spaţiul cibernetic reprezintă ameninţările pentru ordinea mondială globală... Rusia rămâne o formidabilă putere nucleară, cu capacitatea de a asigura o trimitere a forţelor oriunde în lume. Este şi o ţară cu o economie slabă din cauza dependenţei sale faţă de veniturile din petrol într-un moment în care preţurile scad dramatic pe pieţele mondiale. Putin i-a avertizat deja pe ruşi că se vor confrunta cu austeritatea deoarece guvernul nu va mai fi în stare să transfere acelaşi tip de beneficii ca în anii trecuţi. Primejdia geopolitică apare din cauză că Putin se bazează din ce în ce mai mult pe acţiunea militară externă - mai întâi în Ucraina, acum în Siria - pentru a-şi menţine popularitatea internă, folosind mass-media autohtonă (acum aproape în totalitate sub controlul Kremlinului) pentru a prezenta importanţa globală a Rusiei. Rusia foloseşte exporturile sale de gaze către Europa occidentală şi Turcia ca pe o armă economică, cu toate că recenta decizie a Turciei de a primi gaze din Israel arată limitele acestei strategii....Rusia va rămâne o sursă de impertante incertitudini pentru restul lumii“.

China reprezintă o problemă economică foarte serioasă, în acest sens termenii analizei lui Feldstein fiind foarte apropiaţi de estimările studiilor citate anterior El mai adaugă un semnal suplimentar legat de potenţialul conflictual în creştere din zonele maritime ale Chinei, odată cu reiterarea cereilor teritoriale chineze care ridică probleme din ce în ce mai serioase cu Japonia, Filipine şi Vietnam.

Temere împărtăşită şi de cei de la BLOOMBERG care au realizat şi ei o listă a riscurilor globale pentru 2016. Printre acestea este pomenit şi scenariul posibil al unei căderi puternice a economiei chineze, urmată de mişcări sociale, context în care SUA ar fi tentate să trimită nave de luptă în zonele maritime aflate în dispută, cu un semnal clar de sprijin pentru un evenbtual nou guvern de orientare anti-chineză în Taiwan.

FOTO Bloomberg

În ce priveşte Europa, analiza de risc începe, aproape în toate cazurile, cu scenariul BREXIT care să poată avea loc în 2016, odată cu anunţul lui David Cameron privind devansarea datei prevăzute iniţial în 2017.

„Eventuala tranziţie a Marii Britanii către un statut în afara UE - notează cei de la HSBC - ar putea dura până la doi ani de zile, după care statutul de ţară membră s-ar încheia automat dacă, între timp, nu s-ar ajunge la o înţelegere cu Consiliul European. Cu cât va mai fi mai lungă această perioadă, cu atât mai mare va fi impactul posibil asupra investiţiilor şi creşterii economice“. Dar, evident, în plus, teama este că o asemenea mişcare are putea produce un efect de contagiune, determinând ca, în caz de criză majoră, alte ţări europene să urmeze acest exemplu.

Iar criza majoră poate fi determinată de o continuare a presiunii migratorii în aceiaşi termeni ca în 2015, adică depăşind un nivel de peste 1 milion de persoane, fără ca statele UE să fi putut să ajungă până în acest moment la un consens real asupra modului în care să fie organizat un răspuns comun. Scenariu posibil deoarece focarele de conflict de acum din Orientul Apropiat se menţin, apârând în plus semnale de extensie înspre statele din Golf şi, la orizont, o încercare de destabilizare masivă a regimului din Arabia Saudită. La aceasta se adaugă o deteriorare masivă a climatului de securitate din acele ţări africane unde Statul Islamic şi-a organizat deja structuri paramilitare ample şi foarte bine structurate, cu capacitatea reală de a controla regiuni întinse, ieşite acum total de sub influenţa guvernelor din ţările respective. Ceea ce, în logica unor previziuni elementare, ne spune că cele două mari zone-sursă de ale exodului migraţiei de acum nu numai că vor continua, ci se vor dezvolta pe măsura tensionărilor suplimentare ce urmează să apară.

În ce priveşte previziunile privind Europa, sunt subiectul unui articol viitor. Până atunci însă, cu părere de rău, trebuie să consemnez că, nici în acest an, nu am văzut pe piaţa românească materiale de acest gen, produse de unităţi specializate în prospectivă, fie aparţinând de Guvernul României sau din zona ONG-urilor, căci de analize făcute de multiplele comisii de specialitate (externe, apărare şi securitate, probleme europene) ale Parlamentului nici nu poate fi vorba.

Oare de ce? De unde această lipsă profundă de interes pentru contextul în care urmează să se poziţioneze şi România? Nu am un răspuns, întrebarea rămâne deschisă pentru anul, deceniul sau secolul următor.