Al-Qaeda devine tot mai puternică în Siria, pe măsură ce regimul lui Al-Assad se apropie de sfârşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini cu atentatele comise de Al-Nusra in capitala siriana Damasc FOTO:AFP
Imagini cu atentatele comise de Al-Nusra in capitala siriana Damasc FOTO:AFP

După ce a văzut că influenţa în Irak scade, Al-Qaeda a plănuit o revenire în ţara vecină, Siria, ceea ce reprezintă o dilemă pentru opoziţia care luptă pentru a-l elimina de la putere pe preşedintele Bashar al-Assad.

Grupul sirian Al-Nusra, ce are strânse legături cu Al-Qaeda şi care a fost pus săptămâna trecută pe lista organizaţiilor teroriste, ar putea să se implice într-o confruntare fatală de lungă durată cu Occidentul şi, probabil, cu Israelul, atrage atenţia Reuters.

În Siria, grupul recrutează sunniţi lipsiţi de drepturi în favoarea alawiţilor lui Al-Assad şi pare să fi câştigat popularitate într-o ţară care a devenit mai religioasă în momentul în care autorităţile siriene au răspuns cu violenţă la revolte.

Gruparea ce numără mii de membri este responsabilă pentru atentate cu bombă violente de la Damasc şi Alep, iar luptătorii săi s-au alăturat altor rebeli în atacurile asupra forţelor lui Al-Assad. În 18 comunicate publicate pe forumurile jihadiste, care, de cele mai multe ori, conţin imagini ale atacurilor, Frontul al-Nusra a revendicat ambuscade, asasinate, atentate cu bombă şi atacuri asupra forţelor de securitate siriene şi „shabbiha”, luptătorii pro-Bashar al-Assad. 

Relansarea Califatului

Membrii grupului intervievat de Reuters spun că Al-Nusra îşi propune să reînvie Califatul Islamic. Această perspectivă îi alarmează pe mulţi din Siria (de la creştini, şiiţi şi alawiţi, la şiiţii musulmani), care sunt îngrijoraţi de faptul că Al-Nusra va încerca să impună o conducere în stil taliban.

Planurile Al-Nusra sunt în contradicţie şi cu nouă coaliţie de opoziţie din Siria, care a fost recunoscută săptămâna trecută de zeci de ţări, ca o alternativă democrată a regimului Al-Assad.

Omar, un absolvent în vârstă de 25 de ani, a spus că a dezertat din armată şi s-a alăturat Al-Nusra ca reacţie la represiunea la care el, în calitate de sunnit, a fost supus din partea ofiţerilor săi alawiţi, care deţin monopolul.

„Rugăciunea în armată este interzisă, iar în cazul în care eşti bănuit că o faci, eşti trimis în posturile cele mai izolate“, a declarat Omar. Tot el a adăugat că scopul lor este acela de a-l înlătura pe Al-Assad, să apere poporul împotriva represiunii militare şi să construiască un califat.

Însă o profesoară din Alep este de părere că ideile grupării Al-Nusra sunt respingătoare.

„Al-Nusra crede că prin strigăte precum «Allahu Akbar» (Dumnezeu este cel mai mare) pot justifica orice fac. Nu ne-am ridicat pentru a trece de la umilinţa de a fi sub Al-Assad, la umilinţa de a fi sub Al-Qaeda“, a menţionat ea.

Sursa de finanţare a grupării Al-Nusra este neclară, cu toate că poate veni şi din Irak. Nici identitatea conducerii Al-Nusra nu este clară. O figură cunoscută sub numele de Abu Muhammad al-Golani, a cărui cetăţenie nu este cunoscută, a fost numit de către unii ca fiind liderul grupării. Dar un militant islamist din opoziţie a declarat despre grup că îşi desfăşoară activitatea mai mult ca o organizaţie-umbrelă, cu un nivel scăzut de coordonare între unităţile din diferitele regiuni.

Tot el a spus că nu pare că încearcă să impună stilul de control al talibanilor. „Mulţi dintre rebelii pe care i-am întâlnit spun că s-au alăturat Al-Nusra pentru că organizaţia are arme, cele mai multe confiscate în urma raidurilor“, a adăugat el.

Dar mulţi din opoziţie se tem că Al-Nusra îşi va întoarce armele împotriva oricărei conduceri  non-islamiste care ar putea veni dacă Al-Assad este destituit. „Marea întrebare este cum se va comporta Nusra într-un regim post Assad. Al-Nusra este tipul de grup care ar putea să-l declare pe clericul cel mai pios un eretic şi să îl omoare în mijlocul unei moschei, doar pentru că nu împărtăşeşte punctul său de vedere“, a declarat un lider al opoziţiei.

 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite