Nemaidorind să-şi asume costurile gestionării sistemului multilateral pe care l-a creat şi urmărindu-şi propriile interese indiferent de impactul asupra aliaţilor şi partenerilor săi, Trump transformă în mod potenţial SUA într-o putere revizionistă. Asta nu înseamnă că America redevine izolaţionistă sau mai puţin intervenţionistă (atâta timp cât serveşte interesele Statelor Unite). Schimbarea vine din „atitudinea” pe care Trump o afişează, aceea că restul lumii are o datorie de plătit Statelor Unite. Pax Americana nu mai aduce beneficii. În schimb, Trump consideră că SUA este suficient de auto-sustenabilă astfel încât să renunţe la ordinea bazată pe reguli, chiar dacă ceilalţi vor avea de suferit de pe urma retragerii leadership-ului american.
Schimbarea vine din atitudinea pe care Trump o afişează, aceea că restul lumii are o datorie de plătit Statelor Unite. Pax Americana nu mai aduce beneficii.
Cele mai multe dintre aserţiunile făcute de Trump în campanie au potenţialul de a rupe sistemul internaţional, dar administraţiile americane nu pot fi reduse doar la declaraţiile de intenţii sau exclusiv la mandatul electoral. Roosevelt a fost ales în 1938 pe o platformă care promitea să ţină America în afara războiului, iar în campania din 2000 George W. Bush a pledat pentru reducerea angajamentelor internaţionale ale Americii. Amândoi au terminat prin amplificarea rolului global al Statelor Unite. În orice criză internaţională, Trump va descoperi rapid că SUA trebuie să-şi consolideze legăturile cu aliaţii săi şi să încerce să coopereze cu Rusia şi China.
 
Răspunsul premierul britanic Harold Macmillan (el însuşi ajuns la putere, pe fondul Crizei Suezului din 1956) la întrebarea unui jurnalist despre „ce este cel mai probabil să deraieze guvernele de la cursul lor” a fost: „evenimentele, dragul meu, evenimentele”. Acest lucru rămâne la fel de valid astăzi în epoca Trump pe cât era de adevărat în timpul lui Macmillan.
 

Reputaţia Americii, în pericol

Victoria lui Trump a afectat deja prestigiul Americii pentru că nu mai este văzută ca un partener de încredere sau predictibil. Deteriorarea reputaţiei americane ar putea fi încă şi mai profundă în cazul în care SUA îşi anulează participarea în acordul privind schimbările climatice, se retrage din NAFTA sau încearcă să abandoneze tratatul nuclear cu Iranul. Drept consecinţă, Teheranul ar putea decide să abroge obligaţiile asumate prin tratat şi să restarteze producţia nucleară. Iar Israelul ar putea presa pentru o soluţie militară pentru a pune capăt programului iranian în timp ce Arabia Saudită ar putea opta pentru dezvoltarea propriile arme nucleare. Cu un Orient Mijlociu şi mai instabil, în care proliferează armele nucleare America va deveni din nou principalul vinovat.
 
Terminarea NAFTA nu va avea aceleaşi consecinţe globale, dar ar submina pentru oricine atractivitatea de a negocia acorduri comerciale cu SUA. Pentru latino-americani, NAFTA a fost un simbol al angajamentului Statelor Unite în regiune. Combinat cu posibilele deportări ale imigranţilor ilegali, progresele de imagine realizate Statelor Unite s-ar întoarce înapoi o generaţie sau două.
 
Vladimir Putin şi Donald Trump FOTO EPA

Reconcilierea cu Rusia

Dacă Trump va reuşi coborârea tensiunilor cu Moscova, acesta ar fi un lucru bun, dar numai în cazul în care acest proces nu afectează grav relaţiile transatlantice. Washingtonul şi Moscova au o lungă istorie de negocieri reciproce peste capul aliaţilor europeni ai SUA. Gorbaciov şi Reagan s-au întâlnit la Reykjavik în 1987 şi nici măcar consilierii preşedintelui american nu ştiau ce ar putea Reagan spune sau ceda omologului său sovietic. Dacă Trump îi forţează pe europeni să se implice mai mult propria în propria lor securitate, această tendinţă ar fi în avantajul întregului NATO. Cu toate acestea, reducerea desfăşurării în regim rotaţional a trupelor americane din Europa de Est, de exemplu, fără concesii similare sau chiar mai ample de partea rusă ar semnala o poziţie cu totul nouă din partea SUA: aceea că nu mai vede securitatea europeană ca un element central Statelor Unite. Totodată, ridicarea sancţiunilor fără a obţine o soluţionare permanentă a conflictului din Ucraina în care Rusia să respecte suveranitatea ţării ar fi la fel de toxică pentru legăturile transatlantice.
Reducerea desfăşurării în regim rotaţional a trupelor americane din Europa de Est, de exemplu, fără concesii similare sau chiar mai ample de partea rusă ar semnala o poziţie cu totul nouă din partea SUA: aceea că nu mai vede securitatea europeană ca un element central Statelor Unite.
Putin l-ar putea surprinde pe Trump ca un negociator foarte dificil, unul care nu valorizează relaţiile bune cu SUA atât de mult pe cât crede Trump. Ucraina este o preocupare mult mai mare pentru Putin, iar o Ucraină divizată ar putea să servească intereselor sale mai mult decât reconcilierea cu Washingtonul.
 

Confruntarea cu Beijingul

Abandonarea participării americane în TPP este o certitudine. La acest moment TPP nu implică costuri economice uriaşe, pentru că nu este în funcţiune. Dar o ieşire a Statelor Unite ar fi percepută ca o subminare a credibilităţii Washingtonului în faţa partenerilor săi din Asia. Fără un efort de renegociere, renunţarea lui Trump la TPP ar putea reprezenta un punct de cotitură pentru poziţia SUA în Asia. Iar marele beneficiar nu ar fi decât China. 
 
Chimerica este o relaţie profund interdependentă. Dacă Trump impune tarife pe toată linia asupra importurilor din China (nu doar pe produsele din oţel), Beijingul va reacţiona, lovind în exporturile şi investiţiile americane din China. Astfel de măsuri drastice au potenţialul de a escalada. China ar putea putea adopta politici şi mai agresive în Marea Chinei de Sud. Iar un eventual răspuns american presupune o coordonare strânsă cu aliaţii tradiţionali ai Statelor Unite în Asia.
Renunţarea lui Trump la TPP ar putea reprezenta un punct de cotitură pentru poziţia SUA în Asia. Iar marele beneficiar nu ar fi decât China. 
Transformarea Chinei într-un inamic îndârjit creşte probabilitatea conflictului dintre cele două ţări, ceea ce ar pune capăt definitiv globalizării aruncând o umbră asupra viitorului nostru al tuturor. O politică dură faţă de China ar reprezenta un moment de ruptură cu toate administraţiile americane de la Nixon la Obama. Acestea au căutat cooperarea, nu conflictul, în ciuda transformării Chinei în competitor de la egal la egal cu SUA. Iar istoria este plină de rivalităţi, precum cea anglo-germană înainte de Primul Război Mondial sau conflictul franco-britanic de pe parcursul secolelor XVIII şi XIX. Până în prezent, administraţiile americane se mândreau că nu vor să repete erorile trecutului. Trump nu pare să înţeleagă miza şi ar putea să creeze un precedent care să confirme chinezilor că Washingtonul este decis să curme ascensiunea Chinei.
 

Anarhia din Orient

Cooperarea cu Rusia împotriva ISIS ar putea determina o scădere a tensiunilor cu Moscova, dar pentru a exista cu adevărat pace în Orientul Mijlociu, SUA vor trebui să-şi upgradeze substanţial implicarea economică, militară şi diplomatică.
Dezangajarea din Orient ar aduce confirmarea că America a ales un alt drum pentru sine, unul care nu mai are nimic de a face cu gestionarea ordinii globale.
America rămâne variabila decisivă a unei formule de securitate care să asigure pacea pe termen lung. Iar dacă Trump nu-şi asumă acest rol - care merge mult dincolo de eradicarea ISIS - Orientul Mijlociu nu are nicio şansă să se stabilizeze în viitorul apropiat. Si chiar şi dacă Trump ar vedea un interes american într-un astfel de angajament pe termen lung, nu există garanţia unui rezultat rapid. În mod tradiţional, războaiele civile sunt foarte greu de oprit şi deseori necesită o imensă intervenţie din exterior de la care chiar şi o administraţie Clinton s-ar fi abţinut. Dar, dacă Trump îşi întoarce spatele, atunci haosul va continua, inclusiv ameninţarea teroristă chiar dacă Statul Islamic este distrus. Iar pentru restul lumii, dezangajarea din Orient ar aduce confirmarea că America a ales un alt drum pentru sine, unul care nu mai are nimic de a face cu gestionarea ordinii globale.
 

Un nou rol pentru America?

Cei mai mulţi preşedinţi au dificultăţi în a învăţa cum să gestioneze afacerile externe. Mulţi îşi amintesc dezastruosul prim an al lui Kennedy, ceea ce l-ar fi determinat pe Hruşciov să creadă că SUA ar consimţi o divizare permanentă a Berlinului. O parte dintre observatori dau vina pe Kennedy pentru criza Berlinului din 1961. Trump are încă şi mai puţină experienţă, chiar dacă şi-a însuşit arta deal-ului. Căutarea cu orice preţ a unor relaţii mai bune cu Rusia, ar putea fi interpretată ca un mesaj de slăbiciune de către un Putin viclean şi oportunist.
Istoricii deceniilor viitoare ar putea vedea mai multă continuitate cu epoca Obama decât o schimbare fundamentală de direcţie prin victoria electorală a lui Trump.
SUA nu mai este puterea unipolară de după sfârşitul Războiului Rece. Istoricii deceniilor viitoare ar putea vedea mai multă continuitate cu epoca Obama decât o schimbare fundamentală de direcţie prin victoria electorală a lui Trump. Influenţa Statelor Unite în Orientul Mijlociu intrase deja în recesiune încă de pe vremea Administraţiei Obama ca urmare a reticenţei sale de a se implica în razboiului civil sirian. Iar America se află de cel puţin un deceniu în declin relativ şi sunt puţine lucruri pe care un preşedinte le poate face pentru a da ceasul înapoi. Pentru a rămâne „prima între egali”, SUA trebuie să fie dispusă să-şi ofere ajutorul şi să colaboreze cu alte ţări, mai ales Rusia şi China, recunoscând că puterea Statelor Unite este „necesară, dar nu suficientă”. Ceilalţi au şi ei un cuvânt de spus. 
 
Dr. Matthew Burrows este directorul Iniţiativei de Strategic Foresight, găzduită de Atlantic Council. Până recent a fost principalul autor al rapoartelor realizate de National Intelligence Council asupra tendinţele globale.