Tot ieri a venit şi decizia aşteptată a Curţii Constituţionale, care a hotărât suspendarea pachetului legislativ adoptat cu o zi înainte de Parlamentul catalan, urmând ca, posibil azi, să se pronunţe asupra nulităţii absolute a acestuia. Deja, din 2014, Curtea Constituţională declarase ca anticonstituţional orice referendum având ca scop autodeterminarea unei regiuni, numai că, în acest moment, autorităţile de la Barcelona nu mai recunosc legitimitatea deciziilor guvernului şi instituţiilor centrale de la Madrid.

Guvern care, pentru prima oară, invocă acum prevederile art. 155 din Constituţia spaniolă care autorizează puterea executivă centrală să „ia toate măsurile pentru a obliga o comunitate autonomă să-şi îndeplinească obligaţiile sau pentru a proteja interesul general“. Ceea ce se întâmplă acum, din moment ce premierul Rajoy a vorbit despre apariţia unei „provocări fără precedent“, adică referendumul unilateral de independenţă convocat de catalani, dar şi promisiunea autorităţilor locale că, în cazul în care populaţia se va pronunţa pentru independenţă, în termen de 48 de ore vor fi funcţionale structurile noului stat, Catalonia independentă şi suverană. 

Nu se va ţine niciun referendum“, a spus Rajoy, care a transmis autorităţilor catalane şi tuturor primarilor din regiune că „au datoria să împiedice sau să paralizeze orice iniţiativă care să ducă la organizarea referendumului“. La rândul său, Procurorul General al Regatului Spaniei i-a acuzat pe separatiştii catalani „că au ignorat deciziile Curţii Constituţionale“ şi a precizat că sunt pregătite două proceduri împotriva membrilor Conferinţei Preşedinţilor din cadrul Parlamentului Catalan, anunţând şi demararea unor anchete privind cei care pregătesc scrutinul de pe 1 octombrie. În plus, a ordonat confiscarea imediată „a tuturor instrumentelor destinate să pregătească sau să ajute la ţinerea referendumului ilegal“. Anchete care vor fi efectuate cu ajutorul forţelor din Guardia Civil şi ale poliţiei locale.

Dacă se va materializa scenariul cu totul improbabil al unei Catalonii independente, care vor fi statele care o vor recunoşte?

Ceea ce pare acum ca o avalanşă de măsuri „la cald“ nu este ceva nou, din moment ce, deja din luna februarie, cotidianul El Mundo anunţa că, într-o reuniune a guvernului spaniol, se evocaseră deja măsurile care ar putea fi luate în cazul apariţiei unei crize de acest fel. Se spunea că, într-o asemenea situaţie, autorităţile centrale ar putea prelua controlul complet al ministerelor catalane ale Educaţiei şi Internelor. O mişcare logică, deoarece astfel ar putea fi blocate şi închise toate secţiile de vot organizate în şcoli şi, la fel de important, s-ar asigura un control asupra poliţiei catalane, Mossos d'Esquadra. Rămâne însă de văzut, în cazul în care se poate ajunge la o situaţie conflictuală directă, cui i se vor supune forţele de poliţie locale pe care, cel puţin în acest moment, separatiştii susţin că le controlează pe deplin, acestea fiind cu totul de partea lor şi împărtăşindu-le dorinţa de ruptură de Spania.

Aproape imposibil ca, în acest moment, să prevedem evoluţia din teren a evenimentelor. Dar dacă, în ciuda tuturor promisiunilor şi angajamentelor guvernului central de la Madrid, referendumul are totuşi loc şi, cu o participare de 50%+1, are rezultatul dorit de separatişti?

Situaţia poate deveni atunci extrem de gravă deoarece, la limită, guvernul central poate declara stare de urgenţă şi folosi din plin toate procedeele permise în asemenea caz.

Dar ce va face Uniunea Europeană? Separatiştii catalani speră că, în cazul proclamării noului lor stat independent, vor avea automat posibilitatea începerii unor negocieri de aderare la UE, invocând oarece promisiuni făcute Scoţiei în cazul în care se va decide să se rupă de Marea Britanie. Raţionament fals deoarece drumul unei posibile Scoţii independente se va desfăşura în condiţiile speciale deschise de ieşirea UK din Uniunea Europeană şi a „scaunului gol“ pe care l-a lăsat în edificiul european, Scoţia putând astfel să invoce statutul special de „moştenitoare a calităţii de membru“ avută de UK. În cazul Cataloniei, însă, este absolut clar că Spania s-ar opune oricărui demers al Cataloniei. Mai ales că autorităţile de la Bruxelles nu vor recunoaşte niciodată legalitatea apariţiei unei entităţi statale născute dintr-un referendum unilateral de independenţă într-un stat membru, definit constituţional drept unitar şi cu teritoriu indivizibil. Nu va face asta deoarece, firesc, va considera că demersul este ilegal şi că orice recunoaştere sau sprijin acordat separatiştilor din Catalonia va duce imediat la alimentarea unor procese autonomiste şi independentiste în alte zone ale Europei, acolo unde, de ani şi ani de zile, asemenea procese se află în diverse stadii de evoluţie.

Oare decidenţii noştri sunt interesaţi de problema asta, au ceva a spune despre un „referendum unilateral de independenţă“?

Totuşi, dacă se va materializa scenariul cu totul improbabil al unei Catalonii independente, care vor fi statele care o vor recunoşte? Au deja separatiştii catalani oarece promisiuni în acest sens, se bazează ei pe ceva negociat cu parteneri europeni sau extra-europeni privind apariţia unei susţineri imediate care să dea legitimitate internaţională noii construcţii statale? Dacă da, atunci de-abia din acest moment întrebările devin deosebit de grave deoarece, din nou, ar trebui să ne întoarcem la ceea ce este acuzat a fi o încercare de subminare continuă a edificiului european şi a dorinţei de întărire a unei structuri cu mult mai puternice şi integrate, cea în favoarea căreia Spania s-a pronunţat încă de la început alături de Franţa, Germania, Italia şi ţările din Benelux.

Este o problemă extrem de delicată şi cu un foarte, foarte înalt şi imediat potenţial exploziv. Care se poate aprinde la cea mai mică provocare. Oare decidenţii noştri sunt interesaţi de problema asta, au ceva a spune despre un „referendum unilateral de independenţă“?