Sindicatele paralizează Belgia într-un protest naţional

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Greva sindicatelor în Belgia FOTO AFP
Greva sindicatelor în Belgia FOTO AFP

298 km cumulaţi de ambuteiaje pe şosele, niciun tren nu circulă în Wallonia, niciun tren nu circulă în zona Liege, în zona Namur şi Charleroi, toate autobuzele au rămas în garaje, în Flandra se înregistrează perturbări importante ale reţelei regionale de autobuze Lijn.

La Bruxelles circulaţia metroului este foarte tare încetinită (o ramă de metrou la 20-30 minute faţă de intervalul normal de 4-5 minute), doar câteva zeci de tramvaie şi autobuze circulă pe întreaga reţea de transport a capitalei, sunt aşteptate perturbări de trafic pe aeroporturile din regiunea wallonă, vor fi afectate şcolile şi, cel mai problematic, mişcarea de grevă naţională s-ar putea prelungi câteva zile. 

După modelul deja experimentat cu mare eficacitate de sindicatele feroviere din Wallonia care, de o săptămână, au declanşat greva generală care a produs şi continuă să producă haos.... Impactul grevei va fi extrem de important şi în sectorul poştal şi în ceea ce înseamnă funcţionarea tuturor structurilor administrative locale şi regionale. Întrebarea încă deschisă este dacă va fi afectat (din nou) şi aeroportul Zawentem, aceasta deoarece controlorii aerieni de la Belgacontrol anunţă şi ei iminenţa declanşării a nu ştiu câteia greve, una dintre cele mai spectaculoase fiind cea decisă şi efectuată în zilele care au urmat atentatelor, când încă nu se terminaseră de numărat morţii...Plus o manifestaţie masivă în Bruxelles, începută la ora când scriu aceste rânduri şi care, conform regulii binecunoscute aici, va reduce la zero ce mai este încă funcţional din circuţia urbană.

Sigur că, scriptic, se observă regula de bază a “serviciului minimal” , adică 30% din activitatea obişnuită, numai că, aşa cum s-a văzut de atâtea ori, în practică rezultatul este introducerea unei bulversări de asemenea amploare încât au de suferit toate aspectele vieţii cotidiene.

În ultima perioadă, manifestaţiile sindicale se multiplică şi devin din ce în ce mai dure, grupând din ce în ce mai mulţi reprezentanţi din toate sectoarele vieţii economice şi sociale. Şi nu numai în Belgia, căci aţi văzut ce s-a petrecut de curând la Paris, totul culminând cu o intervenţie brutală a poliţiei speciale anti-manifestanţi.

Este un semn? Cu siguranţă că da, căci e vorba despre sindicate extrem de puternice, foarte bine organizate, voci reale la nivelul societăţii şi profund implicate în acţiunea pe care o consideră esenţială, cea de exprimare, prin toate mijloacele legale, a nevoii de intervenţie în cazul a ceea ce ele acuză a fi incapacitatea, neştiinţa sau deriva guvernamentală.

Foarte puţine similitudini (sau chiar deloc) cu situaţia de la noi, rezultat al forţei de reprezentare şi influenţă pe care o mai au sindicatele. Dovadă că, la chemările la grevă şi demonstraţii, prezenţa este din ce în ce mai simbolică şi anemică, probă, poate, a credibilităţii pe care sindicatele respective o mai au în faţa propriilor membri.

În cazul sindicatelor belgiene (ca şi a tuturor marilor platforme sindicale din cea mai mare parte a ţărilor europene), ele au devenit, în decursul ultimelor decenii, organizaţii nu numai extrem de puternice prin tradiţia lor istorică de greve şi manifestaţii, dar şi datorită faptului că şi-au dezvoltat o reţea de reprezentare ultra-profesionistă care ştie să foloseascp la maximum argumentele oferite de legislaţia naţională şi cea europeană.

De asta sunt într-atât de temute, dar şi ascultate pe măsură. Este absolut demn de atenţie modul în care îşi prezintă revendicările în raport cu partenerii sociali dar le şi leagă de activitatea în forumurile europene şi internaţionale, încercând (şi de multe ori reuşind) şă-şi promoveze ideile astfel încât ele să devină temă de dezbatere şi, eventual, să fie şi levier de presiune pentru instituţiile europene.

“Dictatură sindicală intolerabilă” au afirmat, reacţionând foarte dur, unii reprezentanţi ai vieţii politice şi ai administraţiei. Posibil, numai că, foarte interesant, în acest caz, ar fi trebuit să vedem imediat o reacţie de respingere la nivelul populaţiei. Ceea ce nu se petrece, oaemnii aşteptând cuminţi – chiar cu o nuanţă suplimentare de resemnare fatalistă – ca lucrurile să reintre în normal. Semn de înţelepciune cetăţenească sau solidarizare reală cu disperarea sindicatelor în faţa mpsurilor lente, dar extrem de clare şi de concvertate, de introducere a unor măsuri catalogate drept încercare de reechilibrare economică post-criză pe spatele populaţiei şi, în primul rând, prin taxarea maximală a sectorului bugetar?

Greva generala in Belgia. FOTO AFP

Acestea sunt întrebările la nivelul primului nivel de analiză. Dar, la fel de important, ar trebui să urmărim dacă multiplicarea acestor mişcări masive de protest este şi semnul unor viitoare mişcări pe plan politic, Să vedem - şi în mod sigur vom vedea în viitorul foarte apropiat – dacă, de fapt, nu asistăm cumva la primele semnale ale unei mutaţii care s-a produs lent în subteran, reacţie produsă de măsurile anti-austeritate care de-abia acum au ajuns să fie resimţite cu adevărat la nivelul bazei sociale. Ce valoare va avea semnalul de acum? Va urma, aşa cum cred unii analişti, o ridicare în forţă a partidelor populist-extremiste care vor flutura drept soluţie ideea atât de tentantă a “renaţionalizării pieţelor muncii” ,chiar dacă imposibilă economic în spaţiul mondializării de azi? Vor urma oare referendumuri pe teme cum ar fi “Franţa, francezilor”, Belgia, belgienilor”, etc, în scopul promovării unor legislaţii restrictive privind angajarea cu prioritate în sistemul adminsitrţiei de stat a cetăţenilor autohtoni în defavoarea străinilor? Cum va fi rezolvată incompatibilitatea cu principiile şi litera legislaţiei europene în domeniu, acum contestată în principiu din cauza crizei economice, dar având în fundal spaima legată de destabilizarea pieţelor muncii datorită apariţiei fluxului de migranţi dar şi a amplificării migraţiei interne economice (vezi pledoaria britanică în acest sens privind acordarea ajutoarelor sociale).

Este posibil, spun acum unele voci avizate, ca sindicatele europene să primească un anume fel de compensaţi asiguratorii prin propunerile din viitorul pachet legislativ european privind politica de azil. Va fi însă şi suficient? Vom vedea. Este posibil ca regulile jocului de acum să fie schimbate dramatic dacă, rezultat al unei asemenea manifestări sindicale (sau a corelării lor în mai multe ţări europene) să se obţină căderea unui guvern sau demiterea unor miniştri şi organizarea de consultări sociale  în regim de urgenţă pentru salvgardarea păcii sociale. Atunci, desigur, datele problemei vor fi altele şi, din punct de vedere politic, actorul sindical ar putea deveni jucător cu şanse de participare reală la decizie.

Este un fenomen de urmărit, chiar dacă atât de departe de noi şi de capacitatea noastră demonstrată de a ne susţine drepturile, în stradă, dacă este nevoie. Dar, ar spune sindicaliştii, să nu uităm că nu există doar politicienii care hotărăsc ce vor, când vor şi cum vor. Mai suntem şi noi. Au uitat? Să le reamintim regulile jocului democratic!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite