„Sfărâmaţi Crucea!“

Astfel se intitulează cel mai recent număr al revistei Dabiq, organul de propagandă oficial al ISIS. Este dedicat în întregime problematicii centrale a Jihadismului, lupta împotriva lumii creştine, a Cruciaţilor, distrugerii civilizaţiei lor, convertirea sau exterminare fără milă a necredincioşilor.

Este o chemare fără echivoc, cu o semnificaţie extrem de limpede şi care, evident, a ridicat toate semnalele de alarmă la nivelul tuturor serviciilor de securitate, deja conştiente de mai mult timp că se pregătesc atacuri de mare amploare şi în succesiune rapidă în mai multe ţări europene şi în SUA, statele membre ale Coaliţiei împotriva terorii.

Logica terorii pe care o transmit constant cei de la ISIS a atins acum un nou prag, extrem de periculos: se anunţă în mod formal baza ideologică a unei strategii de transfer din zona Orientului Mijlociu a primei şi celei mai importante etape a acţiunii jihadiste, adică prigoana totală împortiva comunităţilor creştine, tradusă în fapt prin anihilarea fizică a membrilor comunităţilor creştine din zona ocupată de trupele ISIS. În plus, cu o mediatizare internaţională feroce, operaţiunea de „sfărâmare a crucilor”, adică dărâmarea completă a bisericilor şi asasinarea preoţilor, fie prin tăierea gâtului, fie prin crucificare. În acest sens, în acest context, trebuie interpretat simbolul care s-a dorit transmis acum „Europei Cruciate” prin asasinarea prin ritual jihadist a preotului în biserica sa din nordul Franţei.

Mesajul jihadiştilor de acum al Jihadului este simplu şi foarte clar exprimat: Iisus a fost de fapt un profet al lui Allah, nu a fost niciodată crucificat, iar cea mai mare parte a Noului Testament nu este altceva decât o pervertire a poveştii reale a lui Iisus din Nazareth, operaţiune de dezinformare pusă la punct de Sfântul Paul, un „criminal”, „un evreu trădător”, cel care „în mod intenţionat s-a gândit să-i transforme pe Nazarinenii monoteişti pentru a murdări numele lui Iisus”. Şi care a fost de acord cu masacrarea creştinilor pentru a organiza o subversiune de proporţii din interior... Mai mult, se explică motivele pentru care Iisus a fost „un sclav al lui Allah”, aşa cum afirma chiar Iafar, unul dintre verii Profetului Mahomed: „Spunem despre el ceea ce ne-a învăţat chiar Profetul, adică că este doar un sclav al lui Allah”.

Iar Iisus, atunci când se va întoarce pe Pământ, „va sfărâma Crucea, va ucide porcii, va desfiinţa Jihadul... Adevărata religie a lui Iisus Hristos este una de pură supunere monoteistică denumită ISLAM... iar când se va întoarce în final, Mesia se va alătura Legii lui Mahomed şi va duce Jihadul în numele lui Allah”.

Mesajul anticreştin virulent este prezent şi în analiza actualităţii creştine, căreia îi este dedicat articolul intitulat „De ce vă urâm şi de ce luptăm împortiva voastră”. Motivul invocat este cel care serveşte drept introducere manualelor de îndoctrinare jihadistă difuzate peste tot în Europa: „Negaţi unicitatea lui Allah, păcătuiţi împotriva lui anunţând că ar fi avut un fiu... Avem ca ordin să luptăm împotriva necredincioşilor până când se vor supune autorităţii Islamului sau vor plăti tribului Jiziah - pentru cei care aleg acest lucru - trăind în umilinţă pe pământurile musulmane...”.

Propagandă super-ostilă? Sigur că da. Numai că dacă vom rămâne la acest nivel de interpretare, asta ar însemna că nu s-a înţeles absolut nimic din ceea ce înseamnă strategia foarte bine pusă la punct a Statului Islamic, cea aplicată punct cu punct, cu mare precizie: lupta deschisă împotriva valorilor europene şi ale lumii occidentale în general. Este un război început şi susţinut de profesionişti care folosesc acum din ce în ce mai mult drept carne de tun, teritoriu de recrutare şi refugiu comunităţile musulmane stabilite în Europa. Serviciile de informaţii au avertizat în numeroase rânduri - şi până acum beneficiind de o audienţă limitată la nivelul decidenţilor politici - că scopul propagandei ostile concepută de ISIS - scrise, video şi în mediu virtual - nu a fost, aşa cum s-a crezut iniţial, dorinţa de convingere a propriilor adepţi, jihadiştii din teritoriiile deja ocupate.

Nu, propaganda aceasta a fost încă de la început direcţionată înspre comunităţile musulmane din lumea occidentală, la început pentru atragere de adepţi şi punerea lor pe drumul radicalizării islamice, apoi pentru producerea unui fenomen cu mult mai complicat şi mai primejdios. Este vorba despre încercarea de radicalizare la nivelul comunităţilor în întregul lor, aducând „aproape de idee” şi pe cei moderaţi sau indiferenţi. Lor li se transmite acum că este nevoie să fie conştienţi de adevăratele lor rădăcini, li se spune nu numai care este valoarea activă (şi deci combativă) tradiţională a propriei religii, ci şi că, prin inacţiune sau indiferenţă, sunt ameninţaţi să-şi piardă complet identitatea şi să devină slugile prost plătite şi dispreţuite ale Cruciaţilor necredincioşi.

Mesajul acesta este transmis deja de ani de zile, este repetat obsesiv şi a început să-şi facă efectele mai ales la nivelul tineri generaţii, acei adolescenţi descrişi obsesiv drept „singuratici, cuminţi, politicoşi, fără probleme” dar care, la prima cercetare atentă post-atentate, se dovedesc călătorii cei mai activi către Siria sau Irak şi frecventează moscheile ilegale sau „centrele de studii islamice” care, foarte adesea, mult prea adesea, au fost lăsate să devină centre active de radicalizare. Iar primele mişcări împotriva lor (cercetări, arestări) au creat, logic, mişcarea aşteptată de planificatorii jihadişti: revolta şi spaima familiilor, după care urmează, foarte rapid, solidarizarea comunităţii în jurul „persecutaţilor pentru credinţă”. Mai este puţin până când, într-un moment de tensiune important, aceste sentimente să nu izbucnească într-o formulă de revoltă, foarte uşor de canalizat de către profesioniştii care stau acum în aşteptare, în diverse proteste sau mişcări violente de stradă. Care, pentru a împlini scopul strategic al planificatorilor jihadişti, să se transforme poate în confruntări directe musulmani-creştini. Adică aducând în Europa tematicile războiului religios şi ameninţând ordinea socială a continentului nostru

Nu este deloc, absolut deloc, o viziune apocaliptică sau o abordare de tip senzaţionalist. Este o perspectivă de logică care este susţinută de recunoaşterea tipului de planificare militară făcută de cei de la ISIS, profitând din plin de toate libertăţile, golurile legislative sau privilegiile acordate până acum de decidenţi politici convinşi, decenii de-a rândul, de posibilitatea unei Europe primitoare, agregatoare de populaţii diferite (chiar dacă în teritoriile de plecare se sfâşiau nemilos de secole), multi-culturală şi atotintegratoare.

Nu s-au petrecut aşa lucrurile. Raţionamentul a fost fals. Dar, între timp, peisajul religios şi demografic al Europei s-a schimbat profund, poate chiar definitiv dezechilibrat. Se încearcă acum un început de reacţie de forţă. Timid în raport cu fervoarea mesajului jihadist. Şi nu există, în condiţiile actuale, decât perspectiva dramatică a „Fortăreţei Europa”, cu toate consecinţele sale. Poate însă chiar spre asta ne îndreptăm, cu pieţe naţionale care, în caz de continuare a pericolului, vor tinde spre o autonomizare a măsurilor de securitate şi închiderea şi sigilarea celor mai multe porţi de intrare. După modelul Marii Britanii. Fie şi numai că această posibilitate este acum evocată, arată calitatea liderilor politici europeni, a capacităţii lor de previziune şi a inteligenţei lor politice de până acum.

Şi, totuşi, unde mai este Europa? În ce moment va avea curajul să-şi recunoască rădăcinile creştine şi să acţioneze în funcţie de acest criteriu unificator... dacă încă se mai poate?