Păi şi ce vedem?

Vedem cum, din varii motive politice, continentul nostru se desface pe o falie Occident-Orient pe problematice fundamentală a familiei şi regulilor de convieţuire socială, domeniu unde, în ultimii 20 de ani, se încercase o reformă legislativă deosebit de importantă. Sigur că vă amintiţi câtă dezbatere aprinsă, ba chiar cu ceva nuanţe de polemică violentă, provocase introducerea în legislaţia românească a prevederilor europene privind legalizarea homosexualităţii, vedeţi acum mizele viitorului apropiat referendum despre recunoaşterea legală numai a familiei formate dintr-un bărbat şi o femeie. Adică Legea Dragnea-Tăriceanu.

Un referendum care va transmite un mesaj foarte clar asupra tipului de opţiune care vom spune noi că este cea mai adaptată vocaţiei noastre istorice, obiceiurilor strămoşeşti ale unei societăţi strămoşeşti de tip patriarhal şi, de ce nu, asupra forţei influenţei pe care o mai păstrează sau nu Biserica Ortodoxă Română care, după cum cunoaşteţi, condamnă cu tărie asemenea practici pidosnice şi blestemate.

Interesul pe care-l provoacă viitorul referendum de la noi privind familia nu traduce vreo mare preocupare specială pentru ce se petrece în România în special, ci arată că există o întrebare generală şi din ce în ce mai accentuală privind radicalizarea estului şi revenirea societăţilor din zonă înspre doctrinele severe ale bisericilor tradiţionale, mişcare începută în forţă de Biserica Ortodoxă Rusă. Condamnarea avortului, homosexualităţii decesului asistat,a vaccinărilor obligatorii, a veşmintelor la modă şi provocatoare etc., iată temele care încep să agite foarte tare - adesea folosite fără niciun fel de scrupule ca teme electorale - nu numai la noi, ci şi în Polonia, spre exemplu.

Asta în timp ce, exact în acelaşi moment, o ţară precum foarte catolica Irlandă organizează pe 25 mai un referendum istoric care cheamă cetăţenii să se pronunţe asupra legii privind interdicţia avortului, una dintre cele mai restrictive din Europa şi foarte asemănătoare cu ce-au vrut să facă (şi până acum n-au reuşit) guvernanţii de azi ai Poloniei. Referendumul irlandez supune astfel votului popular posibilitatea de a fi abrogat Amendamentul 8 din Constituţie, cel în termenii căruia avortul nu este permis în Irlanda decât în cazul „existenţei unui risc mortal pentru mamă“, dar este interzis (sub pedeapsa cu 14 ani de închisoare) chiar în cazurile în care sarcina este rezultatul unui viol, al unui incest şi nici dacă rezultatele analizelor arată prezenţa certă a unui fetus cu malformaţii evidente şi grave. Chiar şi prevederea de care pomeneam, adică avortul în caz de risc mortal pentru mamă, nu a fost adăugată în constituţie decât în 2003, după un scandal uriaş provocat de cazul unei tinere mame, decedată după ce medicii au refuzat să practice un avort chiar dacă problemele de sănătate erau extrem de grave...

În estul Europei, această diferenţiere de atitudine culturală, socială şi de mentalităţi privind avortul, corelată cu respingerea violentă a homosexualităţii, va redeveni o temă majoră a viitoarelor campanii electorale.

Tot în Irlanda, anul acesta şi anul viitor, mai urmează două referendumuri, cel privind anularea interzicerii înjurăturilor (art. 40.6.1 din Constituţie) şi a celui care precizează că locul femeii este acasă, în gospodărie (art. 41.2.1). Dacă vor fi adoptate, propunerile respective vor modifica ceea ce reprezintă acum una dintre ultimele zone din Occident de exercitare a liniei catolice „pure şi dure“, proces deja demarat de Dublin pare-se într-un sens ireversibil odată cu legalizarea căsătoriilor gay şi alegerea ca Prim Ministru a lui Leo Varadkar, fiu al unui imigrant indian. Vardakar este primul homosexual declarat care îndeplineşte cea mai înaltă funcţie în Irlanda, după ce fusese, consecutiv, ministru al Sănătăţii, ministru al Afacerilor Sociale şi apoi al Apărării şi ministru al Transporturilor, Turismului şi Sportului.

Dar nu v-am relatat povestea doar pentru a marca diferenţa care începe să devină evidentă între Occidentul şi Orientul Europei.

Este ceva mult mai grav şi mai urât la mijloc. Cred că în estul Europei, această diferenţiere de atitudine culturală, socială şi de mentalităţi privind avortul, corelată cu respingerea violentă a homosexualităţii, va redeveni o temă majoră a viitoarelor campanii electorale. Toată lumea se pregăteşte pentru acest eveniment, inclusiv dezvoltând exponenţial noile arme pe cât de contondente, pe atât de murdare pe care le oferă furtul de date confidenţiale, pe modelul deja clasic oferit de compania Cambridge Analytica.

Dar, de data asta, lucrurile par să fie construite pentru a se merge cu mult, mult mai departe decât de acum „banala“ preluare ilicită a identităţilor personale din serverul unor mari operatori internet. Scandalul care se profilează deja este uriaş, dureros şi pe o temă deja ultra-sensibilă şi perspectiva este cea a unor tragedii personale şi unor probleme sociale foarte grave: au început acuzaţiile că a fost piratată baza de date a aplicaţiia Grindr, cea mai mare aplicaţie din lume destinată exclusiv homosexualilor, bisexualilor, transsexualilor şi non-heterosexualilor.

Problema foarte gravă este că aplicaţia respectivă nu serveşte doar pentru schimb de poze şi mesaje, ci este şi un site de întâlniri de tip clasic, ceea ce presupune că utilizatorii dau nu numai identitatea lor, numărul de telefon şi adresa de mail, ci specifică şi adresa, indică un profil psihologic general destul de amănunţit, locul unde se află la un moment dat sau adresa propusă pentru întâlnire. În plus, mai e ceva: foarte adesea, în prezentare, spun dacă, da sau nu, sunt bolnavi de SIDA.

Potenţialul piratării acestei baze de date ar putea fi enorm în termeni sociali şi umani, asta dacă politicienii ar avea acces la aceste date. Asta deoarece, sunt convins, nu vor ezita nici măcar o fracţiune de secundă, să le folosească în scopul de a distruge reputaţia şi viaţa unui om. În orice caz, asta cred că s-ar petrece pe scena politică românească unde, în lipsa puterii şi ştiinţei de a propune linii de joc realiste şi benefice pentru naţiune, rămâne doar linia atacului personal şi defăimării în tuşe cât mai groase.

De ce oare politicienii noştri sunt atât de discreţi pe acest subiect care zguduie planeta? Or şti ceva? Or spera ceva?

Problema nu este nici măcar cine are sau nu dreptate.

Semnalul cel mai grav este că se coboară sub orice nivel imaginabil al decenţei politice, cel predat proştilor în şcolile unde se vorbeşte despre regulile statului de drept, asta în timp ce jocul politic este abordat prin asemenea perspective, la fel de imorale ca şi furtul datelor din servere. Se coboară foarte jos ştachetele, se angajează aproape exclusiv mercenari dintre ziariştii care, aud că şi la noi, admit cu seninătate că ar putea merge „la desfiinţare“ folosind asemenea pachete de date. Rolul normal al serviciilor de informaţii de la noi (aşa cum se cere tuturor structurilor de acest gen din lume) ar trebui să fie stoparea oricărei încercări de folosire a unor asemenea date provenind din accesul ilegal la servere, cu o justiţie care să pedepsească în regim de urgenţă asemenea tentative de influenţare a alegerilor. Se va putea oare, acum când scena este pregătită pentru altceva, tocmai prind anihilarea oricărei forme de control?

Jocul acesta primejdios şi pervers nu este numai valabil în cazul României. Absolut deloc.

Şi de-abia acum, începând cu cazurile Facebook-Cambridge Analytica cu filialele sale, poate şi Grindr, vedem o mică părticică a construcţiei întinse pe toate continentele, falsificând datele jocului politic, creând o nouă realitate la comandă. Apropos, dacă tot am ajuns aici, de ce oare politicienii noştri sunt atât de discreţi pe acest subiect care zguduie planeta? Or şti ceva? Or spera ceva?