Relaţia NATO-Rusia, uşor dezgheţ pe vreme de caniculă

Aşa cum anticipam, după reuniunea de ieri a Consiliului NATO-Rusia a început să se constate, pe această vreme în care nu numai clima este arzătoare, un oarecare dezgheţ.

Uşor, aproape insesizabil, dar vizibil, fie măcar deoarece Secretarul General al NATO a anunţat, chiar dacă cu extremă prudenţă, că vor mai urma reuniuni de consultări, fie la nivel de ambasadori, cum a fost aceasta, fie la nivel mai înalt.

E mult lucru deoarece, până la Summitul NATO de la Varşovia, tot ce-am avut a fost o creştere continuă şi extrem de rapidă a tensiunilor, senzaţia unor analişti fiind că, cel puţin în zona războiului informaţional, se depăşiseră chiar vârfurile de nivel din perioadele dure ale Războiului Rece, discuţia purtându-se aproape exclusiv în termenii de „inamic”, „ameninţări”, „disuasiune”.

Primul semnal major şi logic în linia detensionării viitoare, în mod neaşteptat pentru mulţi, a fost dat de Jens Stoltenberg care, la Varşovia, în numele Alianţei, a repetat de mai multe ori faptul că „nu este perceput niciun fel de semnal imediat de primejdie la adresa vreunei ţări din NATO”. Dar asta nu înseamnă că, cel puţin în acest stadiu, părţile aflate faţă în faţă erau gata să cedeze ceva din ceea ce însemna pre-poziţionare de forţă îniante de Summit. La fel de importantă de ambele părţi. Ceea ce a făcut ca discuţiile de acum de la Bruxelles să continue în aceast nou balans între confruntare şi speranţă. Dar cu multe elemente noi.

„Am avut o discuţie deschisă, cinstită, iar atmosfera era bună, dar nu am căzut de acord”, a spus Stoltenberg, salutând în acelaşi timp „o ocazie importantă de a ne clarifica poziţiile” (puteţi accesa aici transcriptul declaraţiei sale la finalul lucrărilor).

De aici concluzia multor colegi că a fost vorba despre un „dialog al surzilor” deoarece, în mod evident, atât NATO, cât şi Rusia au rămas pe poziţiile binecunoscute. Era şi imposibil să fie astfel deoarece, aşa cum se anunţase iniţial, a fost vorba despre o reuniune consultativă de la care nimeni nu putea aştepta decizii. Semnalele au fost cele cu adevărat importante deoarece ele pot să trimită mai departe, adică la ceea ce se tot vorbeşte în culise, începerea unui proces de negociere NATO-Rusia. Perspectivă oarecum îndepărtată, dar măcar ştim acum care sunt bazele dialogului care, repet, nu numai că nu este imposibil, ci chiar este dorit ca preambul necesar pentru ieşirea din impasul actual. Şi, în acest sens, să vedem ce indicaţii pozitive există. Dar şi ce a rămas neschimbat.

De notat, în primul rând, poziţionarea extrem de fermă a Alianţei în ce priveşte Ucraina. Foarte important, deoarece Alianţa îşi reînnoieşte mesajul extrem de clar şi de ferm asupra cauzelor tensiunii actuale: „Acţiunile Rusiei în Ucraina au minat securitatea în zona euroatlantică... Aliaţii NATO nu recunosc şi nu vor recunoaşte anexarea ilegală şi ilegitimă a Crimeei de către Rusia”. Reamintind că rezolvarea situaţiei din estul Ucrainei „va contribui la îmbunătăţirea generală a relaţiilor NATO-Rusia”. Reafirmând, deci, un mesaj care este acum comun cu UE: aplicarea integrală a termenilor Acordului de la Minsk va însemna atât ridicarea sancţiunilor economice şi izolării politice masive a Rusiei, dar şi „îmbunătăţirea generală” a relaţiilor cu spaţiul euroatlantic.

Context în care este foarte interesantă afirmaţia Secretarului General al NATO cum că:

„Toţi cei care se aflau azi în jurul mesei au responsabilitatea de a asigura că relaţiile dintre noi sunt caracterizate de predictibilitate, încredere şi stabilitate. Avem reguli în ce priveşte activităţile militare, atât pe plan bilateral cât şi multilateral. Ar trebui să respectăm atât litera, cât şi spiritul acestor reglementări”.

Aici se intră deja în miezul problemei şi, tot aici, apare primul semn pozitiv. După cum vă spuneam ieri, cheia tuturor dezbaterilor o reprezintă mişcările neanunţate şi exerciţiile, manevrele sau aplicaţiile ruseşti de mari dimensiuni („snap exercises”), neanunţate conform reglementărilor internaţionale. Dar şi aşa-numitele „zboruri fantomă” ale unor avioane militare ruseşti deasupra Balticii, cu transpodoarele închise, ceea ce punea o foarte mare problemă de securitate pentru NATO, mărind foarte tare şi riscurile de coliziune. Iar acum Rusia a venit cu propuneri concrete, preluând propunerea premierului finlandez:

„Am spus foarte clar că suntem gata să zburăm cu transpodoarele noastre deschise pe anume traiectorii..propunem organizarea de consultări pe acest subiect între autorităţile militare” - declarat Alexandr Gruşko, ambasadorul Federaţiei Ruse pe lângă NATO.

Propunere pe care Stoltenberg a firmat că „aliaţii o vor studia cu atenţie”. Anunţând în acelaşi timp că „Rusia a semnalat că doreşte continuarea măsurilor de reducere a riscurilor. Este ceva pe care aliaţii l-au susţinut de mult timp, deci aştept următoarele discuţii cu Rusia pe această temă”.

Aceasta ar putea fi următoarea etapă majoră şi extrem de semnificativă pe calea detensionării situaţiei, căci asemenea consultări, odată dobândit acceptul politic, se vor desfăşura într-adevăr între autorităţile militare, schimbare importantă faţă de momentul actual în care orice comunicare directă NATO-Rusia între înalţii responsabili din zona militară a fost blocată începând cu luna mai 2014.

Ce va urma? Aceasta ar fi întrebarea firească. Chiar şi este, dar fără multe şanse de a da, cel puţin în acest stadiu, un răspuns ferm deoarece, în teren, există mult prea mult variabile. Cu certitudine, reuniunea de ieri de la Bruxelles, dă posibilitatea interpretărilor în cele două sensuri, atât confruntare, cât şi amorsarea destinderii. Important este ce vor hotârî de acum înainte decidenţii politici de nivel înalt. Şi, mai ales, dacă se va considera că momentul actual, cel al construcţiei noii realităţi euroatlantice, are nevoie de un timp de respiro şi de calmare a jocurilor pe graniţa de est, păstrând însă absolut intacte măsurile de precauţie luate cu ocazia Summitului de la Varşovia. Exact în aceeaşi măsură în care nimeni nu se aşteaptă ca, pe termen scurt, ruşii să renunţe la demonstraţiile lor de forţă.

Dar o soluţie există: începerea primei etape a dialogului real, nu la nivel de propagandă, cel care presupune măsurile de creşterea încrederii şi predictibilitate. Nu ştiu dacă este posibil. Sper să fie. Spun asta pentru că aşa spuneau şi anumite mesaje discrete care circulau în sala de presă de la Varşovia unde se vorbea despre o oarecare destindere observată în tonul de până acum, altfel dramatic şi foarte ofensiv-militarist. Dar, nu vă faceţi iluzii, toată lumea ştie care este preţul pe care îl presupune orice formă de conflict deschis. Şi, în consecinţă, încearcă să-l evite cu orice preţ, inclusiv, poate, printr-o scădere rapidă măcar a retoricii conflictuale.

Repet, este posibil. Dacă nu s-au deschis uşile, dacă nici măcar nu s-au întredeschis, măcar un curent de aer proaspăt a trecut pe sub ele, alimentând un început de speranţă. Şi asta e ceva...