Războiul (im)previzibil

Un scriitor perseverent cu propria ambiţie, de a rămâne sesizabil cu volumele sale, pe rafturile unor biblioteci naţionale îşi tipăreşte fiecare nouă carte măcar în o sută de exemplare, dintre care primele zece le trimite la instituţii culturale de prim rang, iar restul le oferă la prieteni. Impact posibil? Circa patru sute de conaţionali vor răsfoi volumul în următoarele săptămâni, ulterior totul depinde de valoarea cărţii.

Un internaut, cu blog propriu, când reflectă opinia sa despre mersul lumii, dacă are mai mult de şapte cititori este un compatriot citit, primii 7 vizitatori ai arealului său electronic fiind ofiţerii de serviciu de la instituţiile plătite de contribuabilii români, ca să fie vigilente. Impactul probabil, în lumea mediilor de socializare fiind mult mai mare, propagarea unei păreri temerare, bine argumentate fiind deseori comparabilă cu viteza luminii, de unde şi decizia unor autorităţi din state cu regim politic aparte, precum Rusia şi China, de a impune şi menţine restricţii în privinţa dreptului la libera exprimare, în spaţiul de interes larg, prin intermediul inteligentei utilizări a computerului. 

O teleastă cu podoaba capilară de culoare blondă, cu dorinţa de a realiza o emisiune cu poveşti vânătoreşti, pentru cine se anesteziază, zilnic, cu minciuni livrate pe bandă rulantă, poate şi chiar a demonstrat, la finalul lunii iunie, că atrage naivii cu doi invitaţi aparte. Era duminică, când se mai poate da în stambă şi o televiziune altfel incisivă în căutarea adevărului. 

Primul invitat avea un aer voit misterios, fiind specialist în anticiparea ploilor răsăritene şi invocarea conducerilor secrete ale lumii pământene, un vocal net delimitat de poziţii pro-Vest sau pro-Est, personajul fiind, conform propriei precizări, un bun român, visător, cu harul povestirilor pentru amărâţii care mai au nevoie de ghizi, prin culoarele imaginaţiei unor naratori încântaţi de haloul creat cu propria amăgire a semenilor.

Al doilea invitat purta...cosiţe, fiind de fapt o Blondă ce îndemna telespectatorii, ca specialistă, vorba vine, în premoniţii de doi bani, ca să nu creadă în...poveştile cu agresivitatea Rusiei, ea având rude la Doneţk, care i-au trimis imaginile video ale unui reportaj, realizat pe timpul unui schimb de focuri, context în care reporterul...de limbă rusă...întreba pe cetăţenii de pe stradă spre ce aleargă şi aceştia îi răspundeau în limba...engleză! Deci erau americani, cum ne invita să credem Blonda. 

Atâta Manipulare, Prostie şi Abuz de credulitatea cui o fi crezut-o pe Blonda cu.. iia albă, gura slobodă şi mintea dusă cu sorcova, sau indusă în spirit...răsăritean, nu am văzut de mult timp în România. 

Păi dacă aşa stau lucrurile, ruşii sunt paşnici...deloc agresori, americanii vor război, pe unde se duc...cum cuvânta Blonda invitată în platoul de filmare...fiind privită, cu amuzament, de...Blonda teleastă, atunci cei peste şase mii de morţi, din estul Ucrainei, sunt toţi americani, veniţi să agreseze pe paşnicii răsăriteni?!... 

Noroc cu canicula, creşterea temperaturii fiind o posibilă explicaţie logică a teatrului mic, absurd, jucat la o televiziune cu milioane de telespectatori, de o Blondă rusofonă, în emisiunea unei Blonde aparent afonă. Comedie mare, de doi bani minutul...

Recapitulând, cărţile înţelepţilor nu mai ajung la cei mulţi, gândurile internauţilor navighează în mediile de socializare cu viteza luminii, iar inepţiile unor persoane cu pretenţii aiuritoare sunt servite pe tavă, instantaneu, la milioane de telespectatori, unii naivi, alţii dornici de un refugiu temporar, în lumi imaginare, aparent paralele. 

De la nivelul cetăţenilor simpli să trecem la nivelul celor aleşi sau numiţi să decidă soarta mai bună a naţiei române. Primul nivel, cel suprem, fiind acela prezidenţial, care a şi lansat recent documentul unei strategii naţionale, aparent de apărare, trecut rapid prin parlamentul format din cetăţeni dornici să nu îşi supere preşedintele, dar nici pe vigilentul DNA. 

Strategia menţionată nici nu se compară cu aceea a preşedintelui Barack Obama, din februarie 2015, cea americană fiind expresia mentalităţii de învingător, de încredere în capacităţile reale ale americanilor, în timp ce aceea mioritică este doar expresia grafică a unei prudenţe prezidenţiale autohtone. 

Prin urmare, documentul lipsit de vigoare strategică, propus de Cotroceni, adoptat de Parlamentul care are peste o sută de membri susceptibili a fi corupţi, va avea soarta cărţii scriitorului despre care scriam la începutul acestor rânduri, mai concret câteva exemplare fiind deja trimise la unii demnitari ai momentului, restul tirajului, confidenţial, fiind la dispoziţia preşedintelui României. 

Povestea publică conform căreia va urma o Carte Albă şi o Strategie Militară merge pentru cei ce urcă pe Dealul Ţăcăliei, unde se mimează rolul Armatei Naţionale, la românii ce nu măresc bugetul apărării şi au iluzia că războiul început în anul 2014, în Ucraina, a îngheţat pe omuleţii...verzi în peninsula Crimeea şi pe rusofonii separatişti în Donbas, acum fiind acolo, în cele două teritorii rupte de Ucraina, doar linişte şi pace, curgând numai miere şi lapte... 

Cu un prezident de ţară purtând o pălărie de vară evident prea mare pentru el, am ajuns în situaţia ca Pentagonul, adică Departamentul Apărării al Statelor Unite să dea o mână de ajutor, necesară, aliaţilor de la frontiera de est a NATO, mai concret statelor baltice, Poloniei şi României, prin anunţata trimitere, din timp, de tehnică de luptă şi alte echipamente militare, pe teritoriul ţărilor menţionate. 

Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia au cerut aşa ceva, la Bucureşti a trebuit să vină Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa, pentru a transmite interlocutorilor oficiali români propunerea Pentagonului, care include trimiterea de 50 de tancuri americane moderne de luptă. 

Cu alte cuvinte, noroc că de apărarea României se ocupă Statele Unite ale Americii. 

România este ţară membră a NATO, dar Suedia, nu. Cu toate acestea, pornind de la agresiunea militară a Federaţiei Ruse, în anul 2014, în Ucraina, de la anexarea manu militari, a se citi în mod hitlerist sau dacă vreţi stalinist, a peninsulei Crimeea, de la desprinderea de facto a zonei Donbas de sub autoritatea legală a guvernului de la Kiev, ministrul suedez al apărării a propus acum creşterea bugetului forţelor armate, "pentru a pregăti Suedia pentru război." Deci bani pentru armată. 

Polonia este ţară membră a NATO şi de mai multe luni de zile îşi pregăteşte armata, în mod oficial, pentru război, nu cu marţienii, ci cu aceia care au agresat statul european ucrainean în anul 2014, iar acum fac pe victimele încercuirii plănuite, în imaginaţia propagandiştilor de la Moscova, de către Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic. Hoţul cel mare strigă...hoţii! 

În schimb, la Bucureşti, avem un premier interimar de o candoare făcută zob - la aceeaşi televiziune cu apetitul mai sus semnalat pentru poveşti răsăritene -, care nu înţelegea că aparentul interes al unui jurnalist cu experienţă, care a lansat ziare cu impact la public, după decembrie 1989, interes pentru diferenţa dintre logistica şi justiţia cu misiuni militare, nu era decât un exerciţiu de comunicare ironică, generat de o realitate aparte.

Una în care cine urma să fie premier este trimis ambasador peste Ocean, cine a fost premier, cu studii interesante... parcă pe tărâm britanic, primeşte un os de ros la un serviciu pe care l-a mai condus cumva, cândva, iar actualul premier a reuşit să îşi recupereze nu doar piciorul, la sud de Marea Neagră, dar, aparent, desigur, parte din imaginea robustă din primăvara anului trecut. 

Noroc cu prezenţa, în ultima zi a lunii iunie, 2015, a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, la Berlin, la aniversarea a 60 de ani de la primirea Germaniei în Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic, noroc de întâlnirile sale cu ministrul de externe al Germaniei, dr. Frank-Walter Steinmeier şi cu ministrul de finanţe, dr. Wolfgang Schäuble.. 

Prilejuri teoretice de a îl întreba pe Steinmeier ce iluzii mai are cancelarul Germaniei, Angela Merkel, în privinţa intenţiilor preşedintelui Putin, şi de a sugera lui Schäuble să trasmită cui trebuie, la Bruxelles, că bugetul apărării, din ţări blocate de restricţii ale Berlinului, precum România, poate fi adaptat cerinţelor ultimului Summit al NATO, derulat în Marea Britanie, anul trecut. 

Cum aşa ceva ţine tot de orizontul poveştilor vânătoreşti, vom rămâne în lumea orgoliilor mărunte, cu cărţi citite de doar câteva sute de avizaţi, cu internauţi care i-au determinat şi pe oficialii, de ieri şi de azi, de la Bucureşti să utilizeze, cu exces de zel, mediile de socializare, televiziunile ostile sau favorabile, cu responsabili din ministerul armatei obişnuiţi să nu susţină ofensiv, argumentat, inteligent, prioritatea alocării acum, nu peste 24 de luni, a banilor meniţi a întări capacitatea de apărare naţională. 

Apărarea naţională nefiind acum decât o sintagmă jucată dogmatic de autorii unei strategii insignifiante, buşificatoare şi bilibizdrocizante. Un nimic, deloc de interes public.