Puşcaşi marini americani au marcat Ziua Vânătorilor de Munte, arma de elită a oştirii, în poligon, la Miercurea Ciuc
0
Pe 2 noiembrie m-a sunat la telefon, din biroul comandantului vânătorilor de munte, din Miercurea Ciuc, generalul de brigadă (r.) Vasile Bârea, despre care un blogger local scria, pe bună dreptate, că este un exemplu viu, de curaj şi demnitate. Nu sunt cuvinte mari. Ci emblematice pentru toţi profesioniştii din arma vânătorilor de munte, a cărei zi este oficial sărbătorită, de compatrioţii lucizi, pe 3 noiembrie.
1. Pe camaradul Vasile Bârea l-am întâlnit prima oară la Brad, într-o împrejurare acum nostimă, dar atunci tensionată.
Din nefericire, pentru cei din unitate, am sosit la poarta subunităţii doar la câteva ore distanţă după ce un cercetaş abil, cu o identitate falsă, ad hoc inventată, se prezentase drept ziarist militar, reuşind astfel să înşele vigilenţa unor subofiţeri neatenţi la detalii.
Motiv pentru care, imediat după ce mi-am declarat identitatea am fost luat în primire de ofiţeri cu cearcăne negre la ochi, de nesomn şi supărare, şi dus, mai precis escortat, până la comandant în birou.
Atunci l-am cunoscut pe Vasile Bârea, care, cu calităţile sale ar fi fost un excelent ataşat militar.
În imagine, generalul Vasile Bârea, unul dintre vânătorii de munte pentru care munţii Transilvaniei nu îi mută nimeni din loc.
Uşor intrigat de situaţie, dar calm şi surâzător, Vasile Bârea a lămurit lucrurile rapid, cu un simplu telefon.
Până când vocea de la celălalt capăt al firului, din Bucureşti, a confirmat că sunt exact ceea ce afirmasem, eram privit de doi camarazi cu clară... ostilitate.
După ce comandantul a râs şi a spus celorlalţi că nu sunt un al doilea cercetaş, pus pe minări mimate, atmosfera s-a destins instantaneu.
De atunci ne leagă o prietenie nealterată de trecerea timpului.
Şi Vasile Bârea este doar unul dintre cei pe care i-am cunoscut mistuiţi de pasiunea şi misiunea păstrării libertăţii nealterate a munţilor noştri. Pe care, la ceas de seară sau noaptea, pe anumite culmi, în mod repetat, se ridicau alte drapele decât cel al statului naţional unitar românesc.
Şi cum se ridicau, în scurt timp erau şi coborâte, pentru a nu învenina aerul carpatin de munte...
2. Actul de constituire al acestei arme de elită a oştirii, a fost Ordinul Marelui Cartier General, din 3 noiembrie 1916. Drept urmare, Şcoala Militară de Schiori - Bucureşti era transformată în Corpul Vânatorilor de Munte. Aceştia fiind destinaţi pentru misiuni "de recunoaştere, de siguranţă şi legătură şi sunt chemaţi a funcţiona şi ca unitate tactică, în special în trecătorile Carpaţilor".
Dincolo de evoluţiile cunoscute, ale vânătorilor de munte, în prima şi a doua conflagraţie mondială, merită menţionat aportul lor şi la îndeplinirea unor misiuni specifice forţei expediţionare româneşti, în teatrele de operaţiuni militare, din spaţiul ex-iugoslav, afgan şi irakian.
Şi de ce merită un respect aparte, vânătorii de munte, nu doar pe 3 noiembrie?
I. Pentru că îşi asumă cucerirea unor culmi, cu un risc calculat şi un antrenament dur.
II. Nu lasă nicio acţiune de luptă în voia hazardului.
III. Nu se bazează pe efective mari, ci pe grupuri mici, dar capabile să facă faţă imprevizibilului.
IV. Ştiu să anihileze, la nevoie, acţiunea unui singur adversar, de voinţa căruia depind acţiunile multora ca el.
V. Nu aplică niciodată aceeaşi schemă de acţiune, ci se adaptează, de fiecare dată, situaţiei concrete, din teren.
VI. Preferă punerea inamicului în situaţia de a depune armele, fără luptă.
VII. Anticipează intenţiile potenţialului adversar înainte ca acesta să aibă timp să le materializeze.
VIII. Lovesc fulgerător, cu rezultat imediat.
IX. Sunt pretutindeni în munţi, dar sunt vizibili - pentru concetăţenii lor - numai dacă vor.
X. Ştiu să facă din zona montană un aliat pentru ei şi un iad pentru adversar.
Decalogul de mai sus nu constituie decât simple observaţii personale, ale unor evoluţii în ţară şi în teatrele de operaţiuni militare, ale celor care, de regulă tăcuţi, modeşti, îşi prezintă, simplu, cartea lor de vizită:
- Sunt vânător de munte...
3. După dialogul telefonic cu generalul Vasile Bârea am primit informaţia privind antrenamentul comun al unor puşcaşi marini, cu vânători de munte, la Miercurea Ciuc - detalii fiind accesibile aici.
Distinsul general, indirect, prin simplul telefon, ca între camarazi, îmi sugera să verific. Ce anume? De ce tocmai din biroul comandantului menţionat a ţinut să îmi audă vocea...
De ce? Simplu.
Ziua Vânătorilor de Munte, aceşti bărbaţi robuşti, frumoşi ai Carpaţilor României, a fost inteligent marcată, anticipat, şi prin instruirea comună a profesioniştilor din Batalionul 24 VM, din Miercurea Ciuc, cu puşcaşi marini americani.
Este şi va fi linişte în Transilvania.
La mulţi ani, Vânătorilor de Munte!
Se încarcă comentariile...
