Prinţul William şi Kate Middleton, refuzaţi la un hotel din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anunţul cu privire la prezenţa a trei membri ai familiei regale britanice la ceremoniile dedicate împlinirii a 100 de ani de la începutul Bătăliei de pe Somme provoacă mare deranj la Ministerul francez de Externe, după ce proprietarul unui hotel de cinci stele, singurul din zona unde va avea loc evenimentul, a refuzat să le pună la dispoziţie locuri de cazare, relatează Voici.fr.

Delegaţia familiei regale britanice va fi formată din prinţul William, al doilea în linia de succesiune la tronul Regatului Unit, soţia sa Kate Middleton şi fratele său mai mic, prinţul Harry. Cu toate acestea, proprietarul hotelului Le Marotte, singura unitate de cazare de cinci stele din Amiens, un oraş din nordul Franţei, a refuzat să dea curs rezervării făcute în numele familiei regale a Marii Britaniii.

„Quai d’Orsay ne-a contactat în ianuarie pentru a afla dacă am putea să găzduim familia regală la sfârşitul lui iunie cu ocazia ceremoniilor de comemorare“, a recunoscut pentru Courrier Picard Olivier Walt, proprietarul hotelului.

„Am declinat oferta. Este imposibil pentru această perioadă. Hotelul este arhiplin. Nu avem ce face din moment ce oamenii şi-au făcut rezervări şi le-au plătit de acum câteva luni“, a declarat el.

Bătălia de pe Somme, prima ofensivă comună franco-britanică din Primul Război Mondial, s-a soldat, din iulie 1916 până în noiembrie 1918, cu peste 400.000 de morţi în rândurile beligeranţilor. Marea Britanie a plătit un tribut greu. Pe 1 iulie 1916, într-o singură zi, peste 20.000 de militari britanici şi-au pierdut viaţa pe malurile râului Somme, notează AFP.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite