Papa Francisc, „Persoana anului 2013“. Cum a ajuns noul Suveran Pontif superstarul momentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
papa Francisc REUTERS

Papa Francisc a fost desemnat, miercuri, „persoana anului 2013" de editorii revistei americane Time, informează AFP.

„Arareori se întâmplă ca un actor nou pe scena mondială să capteze atenţia publicului atât de repede, atât în rândul tinerilor, cât şi al vârstnicilor, atât în rândul credincioşilor, cât şi al scepticilor", a declarat Nancy Gibbs, redactorul-şef al revistei Time, explicând desemnarea papei Francisc drept „Persoana anului 2013".

Într-un moment în care limitele de puterii de conducere sunt testate în atât de multe locuri, apare un om cu nicio armată şi fără arme, a cărui „împărăţie“ nu este mai mare decât un pumn de pământ în mijlocul Romei, dar cu imensa bogăţie şi greutate a istoriei în spatele lui, pentru a lansa o provocare. 

Când el sărută faţa unui om desfigurat sau spală picioarele unei femei musulmane, imaginea rezonează cu mult dincolo de limitele Bisericii Catolice, argumentează directorul revistei americane.

image

Papa Francisc pe coperta revistei TIME

În mai puţin de an, el a făcut ceva remarcabil: nu a schimbat cuvintele, dar a schimbat ritmul muzicii. Tonul şi temperamentul contează într-o biserică construită pe fondul unor simboluri precum pâinea şi vinul, trupul şi sângele, astfel că ar fi o greşeală ca orice alegere simbolică a Papei să fie catalogat un gest gol, lipsit de putere.

El a lansat primele sale îndemnuri, un atac asupra „idolatriei de bani", exact în momentul în care societatea americană celebra Ziua Recunoştiinţei, însă mulţi americani încă erau indecişi dacă să îşi petreacă ziua la mall sau să reflecteze la însemnătatea acestei sărbători, punctează directorul publicaţiei TIME, Nancy Gibbs.

„Acesta este un om cu un incredibil simţ al sincronizării. Nu locuieşte în palatul papal, înconjurat de curteni, ci într-o pensiune separată, înconjurat de preoţi. Se roagă tot timpul, chiar şi în timp ce aşteaptă de la dentist. A retras Mercedesul papal în favoarea unui Ford Focus uzat. Nu a acceptat tradiţionalii pantofi roşii, a spus nu crucifixului aurit, preferând să poarte unul de fier în jurul gâtului său.“ 

Atunci când respinge fastul şi privilegiul, elibereaza informaţii cu privire la finanţele Vaticanului pentru prima dată, mustră un Arhiepiscop german risipitor, se oferă să boteze copilul unei femei divorţate al cărui iubit căsătorit a vrut ca ea să-l avorteze, el oferă mai mult decât milă şi transparenţă. Practic, Papa Francisc a îmbrăţisat complexitatea şi a recunosct riscul unei biserici obsedate cu propriile reguli stricte poate provoca mai multe răni decât să ofere vindecare.

 Întrebat de ce nu este interesat să pornească un război cultural, el face referire la câmpul de luptă: „Biserica este un spital de campanile, prima noastră datorie este să îngrijim răniţii. Nu întrebi un om sângerând ce nivel de colesterol are“, a replicat Suveranul Pontif. 

În 2012, titlul de „Persoana anului" a fost atribuit de revista Time preşedintelui american Barack Obama.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite