Noi şi bulgarii, dar şi croaţii venind din aceeaşi lume fost comunistă, nu am fost invitaţi. S-a tras o linie. Se transmite un mesaj. Iar asta mi-a adus aminte de un document absolut senzaţional care, la începutul anului 1990, dădea poate cea mai precisă şi amănunţită predicţie asupra a ceea ce urma să fie Europa şi relaţiile între grupul ţărilor occidentale şi noii veniţi. Citiţi-le, vă rog, din perspectiva jocurilor care se fac acum. Şi veţi vedea că niciunul dintre jocurile de acum nu se naşte spontan ci este continuarea, rezultatul sau produsul combinat al unor dezvoltări anterioare, cele mai multe bazate pe asemenea „analize de oportunitate strategică”.

Fiecare dintre mari jucători strategici are o îndelungă, foarte precisă şi bine documentată memorie instituţională, cea care-i permite să acţioneze pe termen lung scurt, mediu şi lung pe baza unor scenarii alternative. Iată un asemenea scenariu. În funcţie de parametrii prezentaţi, putem înţelege cu mult mai bine întreaga istorie a spaţiului în care ne aflăm, în general, precum şi a României în particular, din aprile 1990 până acum.

Să vedem cum s-au adeverit sau nu previziunile lor şi să estimăm cât de corecte (dar şi de informate, corect şi la timp) au fost poziţionările liderilor noştri politici din aceşti 27 de ani de democraţie românească regăsită. 

Documentul face parte din categoria National Intelligence Estimate (NIE 12-90) şi este din aprilie 1990. La el au contribuit experţi de înalt nivel din mai multe departamente din cadrul CIA dar şi din departamentele de informaţii ale armatei, terestre, marinei şi al forţelor aeriene. Desfăşurare impresionantă de forţe motivată de faptul că momentul era într-adevăr extrem de important, evenimentele se succedau cu mare viteză, iar decidenţii politici aveau nevoie de o analiză cât mai aprofundată asupra perspectivelor, din punctul de vedere al Agenţiei, asupra a ceea ce aveau să fie construcţiile specifice din zona Europei de Est.

„Revoluţiile din Europa de Est vor oferi bazele pentru dezvoltarea democraţiei şi economiilor de piaţă. Dar nu va fi un proces linear, iar un număr de ţări vor continua să se confrunte cu instabilitate politică, tulburări etnice şi probleme economice” - se spune în document. Ocazie cu care se transmite şi avertismentul că rămâne deschisă posibilitatea unor reveniri ale totalitarismului, mai ales în zona Balcanilor, acolo unde dispariţia hegemoniei comuniste riscă să reînvie vechile animozităţi etnice, confruntările civile şi tensiunile interstatale”.

Foarte interesant şi semnificativ, validat de toate evoluţiile ulterioare este că, chiar la acel moment de început, experţii americani în domeniul informaţiilor transmiteau foarte clar că evoluţiile evenimentelor din regiune fac ca desemnarea de Europă de Est” devine din ce în ce mai imprecisă”. Aceasta deoarece, spuneau ei, va exista o deosebire fundamentală între evoluţia ţărilor din grupul central şi est european (Polonia, Cehoslovacia, Ungaria şi Germania de Est) considerate a merge mai departe în procesul lor de asociere cu Occidentul şi cel al ţărilor balcanice (Bulgaria, România şi Albania, care se vor aşexa pe acest drum într-un ritm separat.

Se atrage atenţia unei dezvoltări care s-a dovedit a fi nu numai reale, dar şi care a marcat profund modul în care s-au structurat diferitele societăţi din zona estului european, căci se estima că, chiar în condiţiile unei reforme economice reuşite, va exista o presiune inerentă socială „care va pune la încercare răbdarea populaţiei care s-a săturat de viaţa grea şi care este în mod tradiţional cinică în raport cu promisiunile politice”. 

În acest sens, spun autorii documentului, „cea mai importantă primejdie pe termen scurt cu care se confruntă democratizarea în Europa de Est este ca întregul proces să-şi piardă din suflu pe măsură de dispare euforia populară şi nu au avut loc decât puţine îmbunătăţiri economice”.

„Cel mai rău dintre scenarii - cel mai probabil în România şi Iugoslavia - nu va presupune o întoarcere a regimurilor comuniste, ci apariţia autoritarismului, o din ce în ce mai mare reprimare a minorităţilor etnice, tulburări civile şi chiar apariţia cadrului pentru fricţiuni interstatale mai mari”.

În ce priveşte relaţia zonei cu URSS, se estima corect faptul că „proximitatea geografică, problemele de securitate, materiile prime şi piaţa” pe care aceasta din urmă o reprezintă vor continua să reprezinte „un factor major”. Dar analiştii americani se dovedesc exagerat de optimişti atunci când spun că „un Kremlin chiar agresiv nu va schimba substanţial (sau nu o va putea face) cursul evenimentelor în Europa de est, iar Moscova va urmări să înlocuiască dominaţia pierdută în estul continentului cu avantajul unor acorduri mai largi cu Europa ca întreg”.

În schimb, foarte corectă şi validată de realitatea ulterioară, este estimarea poziţiei Germaniei ca motor al dezvoltării ulterioare a Europei, ea urmând să se afle „în avangarda ca influenţă politică şi economică, iar aceasta va fi o sursă de îngrijorare în Estul Europei, mai ales pentru polonezi”. Era prevăzută şi o posibilă confruntare de interese pentru zona de influenţă pe care deja o reprezenta estul european: Vest-europenii sunt mai bine poziţionaţi pentru a conduce transformarea viitorului Europei de est, dar SUA deţin avantaje importante, printre acestea fiind dorinţa est-europenilor de a vedea o compensare la la influenţa sovietică şi germană”.

Este un document important deoarece, încă din 1990, anunţa foarte limpede cum că nu toată lumea era pusă să concureze plecând din aceleaşi bloc-starturi şi că spaţiul Europei de Est era unul comun doar în materialele de propagandă care începeau să invadeze noile „pieţe emergente”. Realitatea pe care o consemnează cu nemiloasă precizie analiştii de la CIA este că, încă de atunci, aveam un spaţiu al Europei Centrale şi de Est cu ţări considerate a fi mult mai deschise şi aproape de criteriile occidentale şi grupul celor balcanice, adică România, Bulgaria, Albania şi, poate, Iugoslavia (unde însă deja se presimţeau tragediile viitoare).

Este o linie de separaţie care a existat şi există căci, nu uitaţi, diplomaţiile noastre din România şi Bulgaria au fost singurele care, îngenuncheate şi umile, au acceptat să fim separaţi de toţi ceilalţi prin specificaţii suplimentare post-aderare care au permis naşterea umilitorului Mecanism de cooperare şi verificare în justiţie, în vigoare şi azi ca barieră invocată pentru a ne interzice intrarea în spaţiile de identitate şi forţă ale UE, adică Spaţiul Schengen şi Eurozona.

Iar acum, în momentul tuturor schimbărilor, cutremurarea plăcilor tectonice tot singuri ne prinde, tot izolaţi şi neconectaţi la reţelele marilor interese care joacă acum viitorul Europei, mişcându-ne în spaţiul gri al urilor şi intoleranţelor interne, într-o totală bezmeticeală, perfect convenabilă tuturor celor care, la vest sau la est, regândesc realitatea geo-politică în termenii unor viitoare regiuni de tip „buffer zone”. Unde, dacă nu băgăm bine şi repede de seamă, s-ar putea să ne vedem puşi pe un al treilea cerc concentric al Europei viitoare, alături de Marea Britanie şi Turcia, precum „şi de alte ţări care nici nu ştiu încă cum că acolo vor fi” după cum sibilinic profeţea Jean Claude Juncker, prezentând cele 5 scenarii ale sale.

Negocierile privind viitorul Europei sunt acum la turaţie maximă, ele fiind începute înainte de Summitul de la Malta unde tema a fost evocată oficial pentru prima oară, trasându-se atunci un program extrem de clar din care face parte şi Declaraţia de la Roma de pe 25 martie. Acum se scot din sertare mai vechile şi mai noile estimări ale serviciilor de analişti despre potenţialul şi viitorul previzibil al fiecăruia dintre Statele Membre, inclusiv privind România. Acum se joacă toate cărţile şi, veţi vedea, în următoarele săptămâni, cum încep să se alinieze rezultatele.

Puteţi citi mai jos documentul CIA şi, după lectură, să vă gândiţi că, din nou, spaţiul balcanic din proximitatea noastră imediată este considerat ca extrem de friabil şi aproape de noi explozii.

Noi în ce proiect vom fi oare aşezaţi şi cât de interconectaţi suntem cu butoiul cu pulbere” sau cu celălalt proiect, cel al noii Mitteleuropa”? Aici, acum, se poate reveni la vechea linie se separaţie în Europa şi aici, acum, la vest de noi poate, dacă nu suntem atenţi, să se tragă o linie. Nevăzută şi simbolică, poate. Dar asta nu înseamnă că, la fel ca autostrăzile europene, să nu se oprească la graniţa noastră de vest...