Astfel, deja anunţat şi confirmat, pe 22 octombrie se va desfăşura un referendum în regiunile Veneto şi Lombardia din Italia, solicitând un grad mai mare de autonomie fiscală în raport cu guvernul central de la Roma. Chiar dacă acest referendum nu are decât valoare consultativă, importanţa sa politică nu este absolut deloc de neglijat dat fiind că guvernatorii celor două provincii, Lomberto Maroni în Lombardia şi Luca Zaia în Veneto, fac parte din Liga Nordului, partid anti-euro şi cu un discurs extrem de dur anti-migranţi care, în trecut, şi-a afirmat susţinerea pentru independenţa totală a Padaniei, regiune imaginară în jurul fluviului Po, în nordul peninsulei italiene. Ca şi în Catalonia, miza centrală o constiuie nemulţumirea faţă de nivelul sumelor provenite din taxe şi impozite care sunt transferate la bugetul central italian, de unde şi întrebarea aceasta de pe buletinele de vot:

Vreţi să transferăm mai puţini bani provenind din impozitele dumneavoastră către alte regiuni din Italia?

Iar miza este o sumă anuală de aproximativ 70 de miliarde de euro. Sigur, acum, în imediat, rezultatul pozitiv la un asemenea referendum ar putea conferi celor două regiuni o poziţie de negociere foarte puternică în viitoarele dicuţii cu guvernul central de la Roma, dar este cert că ar putea însemna şi o întărire considerabilă a prestigiului politic şi influenţei Ligii Nordului care să se reflecte în viitoarele alegeri. Conform „Declaraţiei de Independenţă şi Suveranitate a Padaniei" a Ligii Nordului, viitorul stat urma să fie unul federal, iar nivelul de sprijin la nivelul populaţiei (conform unui sondaj din 2010) era estimat la 40%.

Al doilea referendum pe listă este unul anunţat de guvernul Insulelor Feroe în ziua de 25 aprilie 2018. Se va repeta o încercare din 2004, atunci când, la un referendum pe tema independenţei de Danemarca, s-a înregistrat o participare de 91,1% şi rezultatul a fost favorabil cu 50,72% din voturi. Autorităţile de la Copenhaga au refuzat să ia în considerare aceste rezultate aşa că, acum, cei aproximativ 50.000 de locuitori ai insulei sunt chemaţi din nou în faţa urnelor. Pesemne cu acelaşi rezultat.

Al treilea referendum se va desfăşura în Scoţia, cel mai probabil la începutul toamnei anului viitor, atunci când este posibil ca Scoţia să se separe de Marea Britanie după o uniune care a durat 311 de ani. Referendumul este dorit de guvernul scoţian, dar marea problemă este că, pentru a-l organiza, trebuie aprobarea Parlamentului britanic şi este destul de neclar dacă Marea Britanie, şi aşa cu o economie extrem de fragilizată în urma BREXIT şi cu posibile nemulţumiri sociale la orizont, va dori să-şi permită apariţia unei breşe de asemenea amploare. Dar cum se va opune dorinţei Scoţie? La ce mijloace va recurge pentru împiedicarea unuj eventual referendum?

Mă tem că nu este decât începutul unei mişcări centrifuge care, aşa cum spuneam şi zilele trecute, este foarte atent planificată şi susţinută în forţă pentru a dezmembra unitatea Europei. Cu state multe, minuscule, puţin sau deloc relevante economic, s-ar putea ajunge la aceeaşi situaţie de tip mozaic pe care o avea continentul nostru în perioada de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Uşor exploatabilă pe politicieni inconştienţi şi, în final, cu aceleaşi consecinţe previzibile ca şi atunci.