Peste 700 de morţi după nouă zile de caniculă în Anglia. Miercuri a fost cea mai călduroasă zi a anului: 32,2 grade
0Deşi pentru români temperaturile de 30 de grade sunt chiar suportabile în toiul verii, pentru britanici se dovedesc fatale. Potrivit cotidianului „The Times”, în ultimele nouă zile, de când un val de căldură a lovit arhipelagul britanic, aproximativ 760 de persoane au murit din cauza caniculei numai în Anglia.
Potrivit unui studiu făcut de London School of Hygiene and Tropical Medicine (LSHTM) pentru „The Times”, bilanţul după nouă zile de caniculă a ajuns se situează între 540 şi 760 de morţi, iar având în vedere că meteorologii spun că temperaturile vor coborî abia la sfârşitul săptămânii viitoare, numărul victimelor se va dubla. Majoritatea celor care cad victime căldurii sunt bătrânii, potrivit celor de la LSHTM.
Potrivit BBC, joi a fost a şasea zi în care termometrele au arătat peste 30 de grade, iar miercuri s-a înregistrat cea mai mare temperatură din acest an - 32,2 grade Celsius. Totuşi, nu este la fel de cald ca în 2003, când s-au înregistrat 38,5 grade.
Serviciile de meteorologie i-au avertizat pe tineri, pe bătrâni şi pe cei care suferă de boli respiratorii să-şi măsuri de precauţie împotriva temperaturilor ridicate.
Deşi temperaturile în Londra, de exemplu, nu depăşesc cu mult peste 30 de grade, umiditatea relativă face ca oamenii să aibă senzaţie că este mult mai cald.
Valul de căldură care i-a doborât pe britanici a început la 6 iulie.
Miercuri, două trupuri neînsufleţite au fost scoase din apele unei cariere dezafectate aflate în apropierea unui cunoscut loc pentru plajă, la Norfolk, în estul Angliei, determinând serviciile de urgenţă să lanseze încă un avertisment cu privire la pericolele prezentate de scăldatul în mediu natural.