Intrigi renascentiste la Kremlin (II)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de 16 ani preşedintele Vladimir Putin a ţinut balanţa între fracţiunile liberale  şi cele conservatoare din Kremlin în acelaşi fel ca şi fostul preşedinte Gorbaciov. Acum, printre elitele ruse, a crescut nemulţumirea faţă de deciziile luate de preşedinte.

Fracţiunea liberală vrea deschiderea economiei şi încălzirea relaţiilor cu Occidentul, iar conservatorii vor ca forţele militare să intre în Ucraina indiferent de consecinţele sancţinilor ce pot rezulta din această operaţiune militară. Abilitatea lui Putin de a menţine balanţa devine incertă pe zi ce trece, mai ales după eliminarea oamenilor care au format cercul apropiaţilor săi. Lipsa de încredere l-a făcut să-şi construiască propria armată care să-i asigure securitatea personală. 

Ţarii, inclusiv cei comunişti precum Nikita Hruschiov, sunt revocaţi din funcţii, uneori. Felul în care Mihail Gorbaciov a fost înlăturat de Boris Elţin a fost departe de a fi un gest gentil. De ce Vladimir Putin ar fi imun la un astfel scenariu?

În cartea sa autobiografică Prima persoană, publicată în 2000, Vladimir Putin spunea despre Helmut Kohl: ...după 16 ani toţi oamenii, inclusiv nemţii care sunt conservatori, s-au săturat de un lider, chiar şi de un lider puternic precum Kohl. Cu alte cuvinte Vladimir Putin ne spune că 16 ani la conducerea unei ţări sunt suficienţi. În decembrie Putin face 16 ani în fruntea Rusiei, dar acest lucru nu este suficient. Rusia nu este Germania, iar ca Vladimir Putin să piardă trebuie să dispară sprijinul cercului de putere care-l protejază. Wiston Churchil spunea că lupta de la Kremlin este ca o luptă de câni sub covor, un outsider luând numai act de cel care iese victorios de sub covor. 

Este Putin lipsit de putere? Nu. Are o reţea puternică de sprijin, are bani şi serviciile de partea sa. Problema sa este că elitele ruseşti sunt nerăbdătoare şi nu întodeauna loiale conducătorului. Nu este paranoia să fii suspicios pe cine rămâne sau nu loial până la capăt. Putin nu este Erdogan ca să folosescă o lovitură de stat eşuată pentru a curăţa întreaga societate de opozanţi. Putin se bazează pe două principii: (1)să acţioneze rapid când detectează o ameninţare, eliminând-o, şi (2) dacă nu detectează ameninţarea, să-şi asume faptul că ea exită undeva şi îşi aşteaptă finalizarea. 

Putin este în faza în care îşi elimină ameniţările prin înlocuirea oamenilor vechi cu oameni noi care nu s-au gândit vreodată să ajungă în astfel de poziţii. Ei ştiu că dacă se întâmplă ceva cu Putin se întorc în noroi. Acţiunile sale de până acum denotă că ştie mai mult decât face.

Lecţia pe care Putin a învăţat-o de la KGB este că trebuie să-şi descurajeze adversarii prin acţiuni de substanţă şi acestea pot fi făcute numai în domeniul securităţii naţionale. Apropierea de China a fost un pas, dar chinezii nu au nevoie de ajutorul ruşilor decât în cazuri reduse ca număr, precum construcţia de centrale nucleare şi producţia de echipamente militare sub licenţă. O alianţă strategică cu Turcia ar desface politica de descurajare americană, pe frontul sudic al Rusiei ea fiind deocamdată imposibilă. Ucraina? Putin vrea o ţară neutră, fără arme şi garanţii occidentale, şi pentru asta forţează negocierile în privinţa Ucrainei prin crearea unei ameninţări militare asupra acesteia.

Chestiunea înlocuirii lui Putin are puţine consecinţe. Oricine l-ar înlocui va fi tot din cadrul serviciilor sau din elita bogată. Noul venit va avea aceleaşi probleme cu aceiaşi lipsă de opţiuni. Aceasta este cartea pe care Vladimir Putin o joacă. Ţara este în criză economică adâncă şi în acelaşi timp într-o criză strategică. De aceea mişcările de personal devin periculoase. Ele îi pot convinge pe liderii elitei că sunt în pericol şi va trebui să se apere ei înşişi. Putin va supravieţui probabil până la finele mandatului, dar politica sa devine incertă atunci când frica se aşează peste principalii jucători iar vodca trebuie să calmeze nervii întinşi la maximum.

Trei scenarii

Un scenariu implică manifestările populare antiguvernamentale. La o astfel de posibilitate s-a gândit Kremlinul când a autorizat folosirea armelor de către FSB în cazul demonstraţiilor. Poate acest lucru să fie la baza unei destabilizări a administraţiei? Poate alte aventuri militare în străinătate vor face ca atenţia să fie deviată de la problemele economice la cele care stârnesc elementul patriotic al cetăţeanului rus. Acest prim scenariu este unul improbabil. Opoziţia este slabă şi nu poate asigura o astfel de manifestare. Al doilea scenariu este cel al oboselii prezidenţiale după 16 ani de guvernare. Al treilea scenariu ar fi o lovitură de stat internă organizată de elitele ruseşti.

Al doilea scenariu are deja un protagonist crescut de Vladimir Putin în persoana fostului bodyguard Alexei Diumin, acesta fiind şi confidentul preşedintelui. Diumin a fost şeful Forţelor Speciale în timpul anexării Crimeei şi cel care l-a salvat pe fostul preşedinte ucrainian Viktor Ianukovici la începutul crizei ucrainiene. În decembrie 2015, Diumin a fost propulsat în poziţia de adjunct al ministrului Apărării Serghei Shoigu, iar în februarie 2016 a fost numit guvernator al provinciei Tula. Aceasta este poliţa de asigurare a lui Putin în caz de plecare din funcţie din motive de sănătate (a fost un exemplu similar cu bodyguard-ul lui Elţîn, Alexander Korzhakov, care a cedat în final locul lui  Anatoli Chubais).

Într-un mediu pre-renascentist de tip florentin, cu feude şi clanuri, cum este cel de la Kremlin, declararea succesorului poate însemna şi moartea politică a acestuia. Deocamdată, Putin nu dă semne de oboseală, ba dimpotrivă este vioi, iar mandatul prezidenţial a fost lungit de la patru la şase ani. Aşa că s-ar putea să-l avem pe Vladimir Putin, cu toate aceste trei scenarii, până la finele lui 2024 la conducerea Rusiei. Scenariul cu Dumin este şi el puţin probabil deoarece cutuma Politburo este încă în funcţie la Kremlin.

Desigur, Politburo nu mai există în Rusia lui Putin, dar este în schimb Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse. Consiliul are un cerc interior de 13 membri şi unul exterior de 17 membri supleanţi. 7 din cei 13 membri au un trecut în rândul KGB (în afară de Putin, aceştia sunt Nikolai Patrushev-secretarul Consiliului, Alexandr Bortnikov-director FSB, Sergei Ivanov-fost şef al administraţiei prezidenţiale, Mikhail Fradkov - şeful SVR şi Sergei Narishkin-şeful Dumei de Stat.

Armata este ţinută în afara cercului principal de putere. Valeri Gerasimov, şeful Statului Major General, nu este membru permanent, iar Directorul GRU nu este nici măcar membru. Componeţa Consiliului indică clar viitoarele opţiuni. În condiţiile în care Fradkov şi Rashid Nurgaliyev (general în rezervă, fost ministru de interne şi reprezentant politic al tătarilor de pe Volga) sunt outsiders, iar Narishkin nu are la bază decât prietenia cu Putin, succesiunea se va dicta între  Nikolai Patrushev, Aleksandr Bortnikov şi Sergei Ivanov (primul şi ultimul consideraţi de Putin drept oameni de încredere).

Şi, totuşi, „uliul” Patrushev este cel care pare a fi prim favorit. El a fost şeful FSB între 1999 şi 2008. Într-un interviu publicat în Moskovski Komsomolets el spunea despre relaţia dintre Rusia şi Ucraina că este cea a unui singur popor temporar divizat de frontiere, iar despre comunitatea internaţională că trebuie să-i mulţumească Rusiei pentru preluarea Crimeei. Câteva zile mai târziu adăuga celor spuse mai sus că obiectivul strategic al Occidentului este distrugerea Rusiei iar în cazul în care în conflictul cu Turcia (afirmaţiile sunt făcute înainte de scuzele lui Erdogan - n.G.A.) Alianţa NATO va sprijini Ankara, răspunsul logic ar fi ca Rusia să invadeze statele Baltice, care-i aparţin. Patrushev obişnuieşte să spună că membrii serviciilor secrete ruseşti sunt noua nobilime care nu lucrează pentru bani, lucreză pentru binele ţării. Recentele atacuri asupra elitei oligarhilor se încadrează în schema abordată de Patrushev. Oamenii din servicii îi dispreţuiesc pe oamenii de afaceri, care sunt considerţi lipsiţi de patriotism, nu pentru banii lor sau modul de viaţă ci pentru fapul că nu investesc banii câştigaţi în ţară şi nu plătesc taxe administraţiei ruse.

În acest context patrushevian, merită semnalată asemănarea între saga familiei Elţîn şi cea a familiei Putin al cărui ginere, Kirill Shamalov (căsătorit cu Katerina Putin), a primit un împrumut ieftin de la stat pentru propria companie SIBUR, întâmplător cel mai mare procesator de petrochimicale.

Care va fi însă scenariul complet pentru administraţia de la Kremlin în următorii ani vom afla la timpul potrivit, conform celor spuse de Wiston Churchili. Cert este că aceste schimbări nu par să aducă  neapărat lucruri bune pentru regiunea din estul continetului European, acolo unde România şi Polonia sunt în continuare vizate direct de Moscova.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite