pe de o parte spaţiul rus cu extensia sa conflictuală din estul Ucrainei şi Marea Neagră (şi, posibil, R.Moldova) şi, pe de alta, Orientul Apropiat cu prelungirea sa conflictuală pe Ruta Balcanică spre exploziile produse şi anunţate ca inevitabile pe viitor din inima Europei.

Cu siguranţă, cu excepţia deschiderii unui conflcit deschis Est-Vest care să aducă în atenţia planificatorilor ruşi nevoia unei lovituri preventive pe Deveselu, „Ţinta România” este încă una îndepăratată sau, în orice caz, nu se găseşte pe aceeaşi categorie de urgenţe precum „capitalele cruciate” deja nominalizate de ISIS: Paris, Roma, Londra, Washington...

Aparentă liniştitoare situaţie.

În realitate, nu este deloc aşa. Suntem pe listă. România se anunţă a fi deosebit de interesantă, aşa cum citeam în diverse analize operative la Bruxelles, pentru perioada a doua, extinsă, a planului de acţiune jihadist în Europa. Atunci când va fi nevoie de zone mai largi (cu mult mai ample decât cele de acum) pentru regruparea forţelor care se vor retrage provizoriu din lumea occidentală, pentru refacerea şi reconstrucţia filierelor. Credibilă ameninţare deoarece, previzibil, în tot spaţiul occidental a început acum o vânătoare nemiloasă a celulelor cunoscute sau/şi a tuturor celor fişaţi ca potenţiali terorişti sau simpatizanţi ai acestora, având legături (oricât de îndepărtate) cu orice componentă a terorismului, inclusiv cu reţelele informatice şi de comunicaţii folosite pentru propagarea mesajului islamismului radical.

Drept care, imediat, va începe o operaţiune de retragere a elementelor active înspre alte zone europene (în niciun caz nu o retragere în Maghreb sau Orientul Apropiat), profitând de ceea ce mai înseamnă încă libertatea de mişcare din Spaţiul Schengen.

Asta va însemna două lucruri: membrii activi ai celulelor teroriste se vor retrage către zone de tip „safe heaven” şi, în paralel, vor fi activate celulele prevăzute a intra în acţiune în a doua etapă, cele de la nivelul trei primind deja ordinul de atenţie şi începând pregătirile şi antrenamentele „în orb”. În al doilea rând, este absolut previzibil că planificatorii Statului Islamic vor încerca, în perioada imediat următoare, să forţeze introducerea pe rutele de migraţie a cât mai mulţi operativi, pe care să-i disemineze în acest flux. Dar, din câte am auzit, cu un element de noutate: nu vor mai dori să-i trimită direct în Occident, nu această etapă de revigorare a acţiunilor represive şi control antiterorist, ci să-i lase „în adormire” în locaţii din ţările aflate pe Ruta Balcanică.

Care vor fi zonele de tip „safe heaven”? În primul rând, fireşte, cele la care se ajunge cel mai uşor şi unde sunt create deja, de mult timp, mecanisme specializate de preluare şi „anonimizare”: marile comunităţi musulmane din occidentul european, acolo unde familiile lor vor acţiona ca prim scut protector şi, mai departe, vor putea fi trimişi la adăpost. Punctul fragil al raţionamentului este că înspre aceste comunităţi închise şi înspre cartierele la fel de închise în care locuiesc, se îndreaptă acum toate căutările şi încep acţiunile de demantelare a reţelelor şi punctelor de raliere a simpatizanţilor (vezi, spre exemplu, decizia franceză privind proxima închidere de moschei radicale).

În acest caz, spaţiul Balcanilor rămâne încă unul deschis şi primitor. Pe de o parte datorită insuficienţei forţelor de ordine reunite (poliţie, armată şi trupe speciale) şi, pe de altă parte, datorită existenţei de mult timp a unor tabere de pregătire pentru islamiştii fundamentalişti, cunoscute dar tolerate de foarte mulţi ani de zile. Balcanii reprezintă acum, din nou, un spaţiu extrem de volatil unde regăsim reprezentarea a mai toate tendinţele sau organizaţiile extremiste, în special din Orientul Apropiat şi nordul Caucazului, fiecare atrăgându-şi simpatia sau chiar sprijinul activ al unei părţi a populaţiei din zonă, ea însăşi extrem de eterogenă şi confesional diversă, atipică şi istoric-conflictuală.

Dacă este încă destul de dificil de imaginat "un război al civilizaţiilor" izbucnit, pe motivaţie religioasă, în spaţiul lumii occidentale, nu este deloc imposibil să înţelegem logica unui scenariu pervers care ar vrea să detoneze spaţiul european aprizând din nou un conflict ca atâtea altele din istoria regiunii noastre, reaprinzând focul mocnit (niciodată pe deplin stins) al intoleranţelor şi urilor istorice din zonă. Acum alimentate, în mod real, de spaima sosirii unui număr extrem de important de migranţi musulmani care, de acum, nu vor maiputea intra înspre centrul Europei, imobilizaţi în spaţiul Balcanilor. Acum, desigur, urmând să afecteze dramatic echilibrul de securitate din ţările de pe Ruta Balcanilor. Dar, dacă lucrurile vor continua astfel, nu vor urma să apară,aşa cum anunţam de mai mult timp, extensii ale acestei rute, fie şi numai pentru că, la un moment dat, previzibil, presiunea va deveni prea mare în micuţele ţări deja sufocate şi acum?

În acest sens, referindu-ne la ţara noastră,  este posibil să folosim conceptul de  "ţintă în aşteptare". Previziunile sunt că va creşte presiunea migratorie şi, în paralel, vor creşte fluxurile pe rutele clasice de trafic de persoane, arme şi droguri pentru a aproviziona şi finanţa fazele următoare ale acţiunilor teroriste, prezumabil cu mult mai ample şi cu obiective multiple. În acelaşi timp, dar aceasta a început deja de mai mult timp, se observă o recrutare din ce în ce mai intensă de operatori de reţele informatice, de "cutii poştale" prietenoase care să difuzeze mesaje directe între membrii celulelor sau să propage pe reţelele sociale mesaje de destructurare, chemare la abolirea statului şi ordinii sociale, de nesupunere civilă, încercând dturnarea unor proteste civice şi transformarea acestora în acţiuni anti-sistem.

Suntem şi noi în război. Suntem în război alături de partenrii noştri din spaţiul euro-atlantic şi ar trebui să conştientizăm foarte rapid acest lucru. Dacă am auzit corect mesajele pe care le transmite România, anunţăm că ne constituim parte activă a acestei operaţiuni militare de mare anvergură şi că, din nou, mulţi îşi doresc să facă apel la resursele de informaţii pe care le deţine ţara noastră. Care este şi va trebui să afirme că cere recunoaşterea formală a acestui lucru, un pilon esenţial de securitate şi stabilitate într-o zonă care poate deveni cvasi-instantaneu, una de mari incertitudini.

În acest sens, cred că o prioritate a activităţii acestui nou guvern ar trebui să fie obiţinerea în clar a acestei recunoaşteri, adică apartenţa României la ceea ce veţi vedea că va fi nou spaţiu Schengen, adică cel al unei foarte dure, eficiente şi reale politici de securitate internă şi apărare în comun a spaţiului şi frontierelor europene.