Desigur, când spun „Europa", de data asta mă refer aproape exclusiv la ţările din centrul şi estul continentului nostru.
 
Pentru politicienii de la Bruxelles, o eventuală victorie a lui Orban ar însemna încă o confirmare că Ungaria îşi asumă linia anti-imigraţionistă extrem de dură şi de precisă, promovată cu claritate şi fără ezitare de Viktor Orban. Anunţându-se astfel o viitoare perioadă destul de dificilă în relaţiile Bruxelles-Budapesta, acuzată neîncetat de nerespectarea deciziilor comunitare şi de încălcarea repetată a valorilor fundamentale ale Uniunii, ceea ce o poate expune unor sancţiuni deosebit de serioase. Nimic nou în acest mesaj, numai că rămânerea la putere a lui Orban şi a partidului FIDESZ (odată cu situaţia extrem de interesantă de a avea partidul JOBBIK, caracterizat drept extremist-naţionalist, ca principală forţă de opoziţie) va da un foarte important semnal de credibilitate pentru întreg Grupul de la Vişegrad, susţinut, este foarte adevărat, de o parte absolut semnificativă din electoratele din Polonia şi Ungaria.
 
Asta înseamnă, în plus, că Ungaria rămâne vârful de lance a ceea ce este acum o zonă de politici non-liberale în interiorul Europei. Orban inspirându-se din plin din stilul de politică internă promovat în Federaţia Rusă de către Vladimir Putin, cel pentru care şi-a arătat în mod deschis admiraţia, la fel de decis duşman precum prietenul Vladimir al ONG-urilor acuzate a fi finanţate sau cel puţin inspirate de banii şi susţinerea financiară a lui George Soros. Încercând să promoveze, ca în Rusia, legislaţii severe împotriva acestora, a libertăţii presei şi, în general, a instituţiilor independente din societatea civilă.
 
Dar mesajul central este cel pe care l-aţi auzit în buclă, şi în România, ca parte a unei campanii extrem de bine finanţate în toate ţările din estul şi centrul Europei, tema fiind nevoia urgentă de a stopa fenomenul migraţiei, cu orice preţ, cu orice mijloace, absolut cu orice mijloace. Căci, s-a spus de nenumărate ori în campanie, ăsta este planul malefic al lui Soros (fost prim sponsor al studiilor domnului Viktor Orban): să aducă în Europa cât mai mulţi migranţi din Orientul Apropiat şi Maghreb, contribuind astfel decisiv la disoluţia identităţii albe şi creştine a continentului nostru.
 
Un mesaj care a justificat construcţia în 2015 a unui zid de sârmă ghimpată de mai multe sute de kilometri la graniţa cu Serbia şi Croaţia. Ameninţând că este gata să ia măsuri similare şi în cazul graniţei cu România dacă se va dovedi că Bucureştiul nu este în stare să impună măsurile de securitate suficiente.
 
Şi aici lucrurile devin extrem de interesante din punct de vedere al jocurilor politice prezente şi, mai ales, al viitoarelor luări de decizii privind ceea ce s-ar dori o politică europeană comună a dreptului de azil, apărării şi securizării frontierelor cu ajutorul unei forţe de grăniceri comună gerată de o Agenţie Europeană specializată. Asta ar fi, cel puţin teoretic, una dintre cele trei viziuni alternative pe care Comisia Europeană le propune pentru  finanţare în următorul exerciţiu bugetar.
 
Posibil să se ia o decizie în acest sens, numai că Viktor Orban mizează acum pe linia (probabil foarte aducătoare de voturi) care îl apropie extrem de mult de viziunea super-protecţionistă a lui Trump. Şi, în orice caz, îşi găseşte o nouă legitimitate (pe cât de neaşteptată, pe atât de binevenită pentru el) în măsurile anunţate de Trump privind trimiterea armatei la frontiera cu Mexicul pentru a stopa migraţia ilegală şi traficul de doguri. În aşteptarea construcţiei Marelui Zid American, investiţie în valoare de peste 15 miliarde $ pe care Mexicul ar trebui să fie obligat s-o finanţeze parţial.
 
Problema este că Orban e adeptul unor asemenea măsuri de forţă deoarece acuză liderii europeni de a fi incapabili de a-şi asuma deciziile atât de dificile privind apărarea unitară a continentului nostru faţă de continua ameninţare a unor noi valuri masive de migraţie ilegală. Singura soluţie, consecinţă absolut logică, fiind asumarea unor politici naţionale de apărare. Deocamdată, doar la nivelul Ungariei, dar cu speranţa de a construi o apărare în bloc a frontierelor Vişegrad şi, de ce nu, a celor care se vor ruga pe viitor să fie primiţi în acest grup. Cu condiţii ce vor fi nu numai de natură securitară în domeniul migraţiei ilegale, ci vor atinge, aşa cum e firesc, domeniile strategice ale securităţii energetice, spre exemplu. Iar România, la fel de logic, a fost deja contactată în acest sens de vecinii şi prietenii unguri.
 
Uite, ne pot da un exemplu valoros despre cum se poate asigura independenţa energetică, predându-le o lecţie guvernanţilor noştri despre cum poţi face parte din UE şi NATO şi în acelaţi timp să semnezi (cum au făcut-o ei în 2014) celebrul şi atât de controversatul împrumut oferit cu largheţe de Rusia lui Putin pentru extinderea centralei nucleare de la Paks care produce acum aproximativ 50% din necesarul intern de electricitate. Concret, e vorba despre construcţia a două reactoare nucleare tip VVER-1200 pentru a înlocui cele patru existente, tot ruseşti, tip VVER 440, conectate la reţea între anii anii 1983 şi 1987 şi a căror durată de exploatare a fost prelungită prin decizie politică cu 20 de ani. Iar ruşii au formulat acelaşi tip de "ofertă de nerefuzat" care este la baza întregii lor politici tradiţionale de extindere a zonelor directe din influenţă pe termen lung. Oferă condiţii excelente de finanţare şi costuri reduse de construcţie, dar reducând o ţară sau alta la un regim de dependenţă pe termen lung în ce priveşte materia primă cu care urmează a fi alimentate centralele respective (o alta fiind contractată acum în Turcia), adică bare de uraniu produse exclusiv în Rusia.
 
Ideea unor scandaluri previzibile cu cei de la Bruxelles nu-l mai impresionează demult pe Viktor Orban. Şi, foarte probabil, pe absolut toţi susţinătorii săi, convinşi că UE şi birocraţia de la Bruxelles sunt frâne în calea dezvoltării libere a unei Ungarii libere şi stăpâne pe propriul destin. Să vedem ce va zice electoratul, altul decât cel de tip FIDESZ sau Jobbik.
 
Poate să fie cu toţii impresionaţi de rezultatele tehnice cu care se prezintă guvernarea Orban în 2017, adică o creştere economică de 4% şi cu cel mai scăzut nivel al şomajului din istorie, adică 3,8%. Cert, rezultate excelente şi un argument de campanie care a fost folosit din plin.
 
Deci, ce sunt aceste alegeri şi care este sensul real? Nu cred în teza că o victorie a lui Orban înseamnă în primul rând o confirmare a unei opţiuni non-europene a Ungariei. E un politician mult prea abil, versat şi bine educat pentru a-l bănui de aşa ceva. În schimb, va miza din plin pe o posibilă victorie ca armă extrem de puternică în negocierile de la Bruxelles, vitale pentru a se şti cum va arăta viitorul proiectului european. Ca şi în cazul lui Trump, victoria îi va da siguranţa absolută a susţinerii totale şi necondiţionate a propriului electorat super-fidel pentru continuarea unor politici de forţă. Scara diferă, intenţia este aceeaşi. 
 
E mult? E puţin? Vom vedea ce iese în această seară şi care vor fi urmările reginale ale acestui eveniment.