Cum poate Liviu Dragnea să protesteze la Bruxelles?

Este o întrebare logică după ce domnul Liviu Dragnea a afirmat că toate acuzaţiile din celebrul dosar Tel Drum sunt neîntemeiate.

În mod logic, ar trebui să protesteze la Bruxelles faţă de ceea ce consideră a fi lucruri inexacte sau chiar false conţinute în documentele transmise de instituţiile europene, cerând nu numai rectificarea urgentă şi foarte publică a datelor respective, dar şi sancţionarea exemplară a celor ce se fac vinovaţi de ceea ce ar putea fi interpretat ca un atac premeditat împotriva reputaţiei preşedintelui PSD şi al Camerei Deputaţilor.

Este posibil să facă asta? Sigur că da. Să vedem cum anume.

În cazul domnului Liviu Dragnea, ceea ce avem este un dosar elaborat de specialiştii de la OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă) transmis în luna mai 2016 Comisiei Europene în atenţia Direcţiei Generale Politici regionale şi urbane (zona aflată sub responsabilitatea directă a Comisarului Corina Creţu). După analiza datelor, Comisia Europeană trimite în luna iunie 2016 o scrisoare formală către Misiunea României pe lângă UE în care se cere pe de o parte recuperarea în integralitate a sumei de 21 milioane de euro plătită din fondurile comunitare către beneficiarul român şi, pe de altă parte, declanşarea urmăririi penale împotriva celor care se fac vinovaţi de deturnare de fonduri din bugetul comunitar. Conform uzanţelor, doamna ambasador Odobescu retransmite documentul respectiv către Bucureşti, fiind astfel sesizate autorităţile competente din ţara noastră.

DNA declanşează propria sa anchetă, iar rezultatele au fost anunţate de curând. De cealaltă parte, în septembrie 2016, din România ajunge la Bruxelles o scrisoare prin care se comunică faptul că ne obligăm să achităm integral, din bugetul naţional, integralitatea sumei de 21 de milioane de Euro ceea ce, conform surselor mele, s-a şi făcut în cea mai mare parte (peste jumătate din sumă), restul urmând să fie returnat până la finele anului. Banii sunt plătiţi de către contribuabilul român urmând ca, dacă şi când se va putea, integral sau nu, să fie recuperaţi de cei pe care justiţia română îi va găsi vinovaţi.

Dacă domnul Liviu Dragnea sau o altă persoană având calitatea de învinuit în dosarul Tel Drum crede că în dosarul respectiv datele şi estimările OLAF nu sunt corecte, există o primă posibilitate de apel prin sesizarea Comisei de control bugetar din Parlamentul European, structura responsabilă cu supervizarea activităţilor OLAF şi care are atribuţii extensive care merg, în cazuri extreme, la audierea responsabililor OLAF şi, eventual, sancţionarea acestora.

Din partea României, din acest organism fac parte Cătălin Ivan şi Monica Macovei şi, ca membri supleanţi, Marian-Jean Marinescu şi Dan Nica. Sau pot sesiza  sesiza Comisia „Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne“ sau pe cea de „Petiţii“. Sau, cel mai uşor, un europarlamentar din grupurile PSD sau şi ALDE poate organiza o audiere publică sau o dezbatere pe tema respectivă. Unde să fie chemaţi să dea seamă atât Frans Timmermans, cât şi directorul general interimar al OLAF. Mai departe, dacă se doreşte, poate fi sesizată Curtea Europeană de Justiţie sau Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Este oare ceva cu adevărat posibil din toate astea, chiar dacă, strict teoretic, canalele respective există?

Nu cred că cineva va face un asemenea gest. Discuţia pro şi contra este incendiară în România dar ea este destinată exclusiv pentru „consum intern“, parte a bătăliei nemiloase care divizează pare-se iremediabil scena noastră politică. Dar în secunda următoare prezentării unui apel la vreo instanţă europeană, ce se va produce cu siguranţă va fi un transfer, cu mult mai puternic decât este acum, al tuturor temelor, scandalurilor şi dosarelor ataşate temelor respective, ceea ce s-ar putea să aibă un foarte puternic efect de bumerang. Nu ştiu dacă de asta avem nevoie sau, dimpotrivă, dacă asta nu ar fi ocazia finală pentru a se pune pe masă toate sursele conflictuale şi de a-i chema pe alţii să decidă cine are sau nu dreptate.

Suntem într-un moment extrem de delicat. Paradoxal, exact atunci când ar trebui să fim steaua de necontestat a clasei prin creşterea economică uluitoare pe care o înregistrează economia noastră, cu previziuni cu mult, mult, peste alte state mari europene, tocmai acum suntem încolţiţi de analize care transmit politicieni europeni şi investitorilor semne mari de întrebare privind predictibilitatea şi stabilitatea climatului nostru politic. Şi nu facem nimic să calmăm lucrurile, lăsând parcă să se dezvolte în viteză un climat de neîncredere şi critică permanentă, reafundându-ne, pe acest palier, în cazuistic specifică momentului de început al relaţiilor noastre cu Europa.

Vă amintiţi cum era atunci? Vă mai amintiţi cât ne-a costat în materie de credibilitate faptul că primul ministru al integrării europene, doamna Hildegard Puwak, a avut soţul şi fiul condamnaţi pentru fraudă cu fonduri europene din Programului Leonardo da Vinci?  Acum, după cum veţi, Europa se pregăteşte să-şi reformuleze programele de putere şi influenţă, primul mare semnal urmând să fie transmis luna viitoare odată cu formalizarea Europei apărării şi securităţii (program asumat de 22 de ţări printre care şi România). Acesta este în contextul în care credibilitatea şi previzibilitatea partenerilor este mai importantă ca orice altceva, chiar decât procentul creşterii economice de moment. 

Dacă vom continua să ne distrugem cu patimă şi profesionalism din interior, chiar nu mai e nevoie să avem duşmani. Şi pe ăia ni-i facem singuri cu o totală nonşalanţă. Şi continuăm pe acest drum. Sau, cine ştie, poate nu.