Corespondenţă din Bruxelles: Europa dezunită

Un sentiment greu al eşecului domnea luni seară la Bruxelles. Dincolo de declaraţiile prudente şi politicoase ale înalţilor oficiali europeni care încercau să îndulcească pilula amară, realitatea este că, pe fond, dezacordurile au fost aproape totale.

Au blocat, astfel, adoptarea chiar şi a cele mai “blânde” dintre formulele de text final care să răspundă aşteptărilor “unei largi, foarte largi majorităţi de state”, cum afirma ministrul luxemburghez de interne Jean Asselborn, care ar fi vrut să rezolve pozitiv cererea Comisiei de repartizare obligatorie a 120.000 de refugiaţi. Ce s-a rezolvat, totuşi, este că Statele Membre au acceptat ceea ce mai acceptaseră şi în vară, adică să găzduiască puţin peste 30.000 de refugiaţi, 40.000 până în decembrie. 

Blocul “statelor refuzului” (ţările Grupului Vişgrad plus România) a rămas ferm pe poziţiile deja anunţate şi asta a făcut să apară o situaţie atât de serioasă în materie de viitoare consecinţe politice, încât miniştrii prezenţi au adoptat o decizie relativ insolită: au renunţat la posibilitatea de a vota prin procedura majorităţii calificate şi au declarat că, în lipsa unanimităţii, se vor mai întâlni din nou pe 8 octombrie (imediat după finalul reuniunii se evoca chiar un alt Consiliu de urgenţă, săptămâna viitoare), în speranţa că, până atunci, “vor fi convinşi şi cei care acum se dovedesc reticenţi”. Teama era că un vot favorabil propunerii Comisiei Europene ar fi dus la o situaţie în care soluţia relocării ar fi fost impusă cu forţa ţărilor din est, la fel ca şi apariţia unui “hot spot” centru de primire şi triere nu numai în Italia şi Grecia (cum s-a ajuns la o înţelegere), ci şi în Ungaria, ţară care refuză orice soluţie de compromis pe acest subiect. 

Timp în care haosul continuă în Europa, confruntată acum cu un coşmar real: dispariţia de facto a Spaţiului Schengen, implicit a uneia dintre marile relizări europene, cea a liberei circulaţii. Poate, în acest moment, să nu fi dispărut încă, dar, una după alta, ţările Occidentului încep să-şi închidă frontierele şi să instaureze controale ultra-severe şi complexe, într-o încercare de acum disperată de a controla un exod pe care nimeni nu ştie cum ar putea cu adevărat să-l mai oprească. Asta, cum spun cei mai pesimişti, în condiţiile în care mai poate fi oprit... Germania, Austria, Slovacia, Republica Cehă, Danemarca au restabilit controalele de frontieră sau chiar, în cazul Ungariei, şi-au închis frontierele. Exemplu pe care, după unele surse, l-ar putea urma Franţa, Belgia...

“Dacă Austria, Germania şi Republica Cehă îşi închid frontierele interne, atunci refugiaţii vor căuta o ţară în care să poată ajunge. În acest caz, obţineţi un efect în cascadă şi care pune capăt de facto acordurilor Schengen” – afirma, realist Theo Franken, secretar de stat în guvernul belgian.

Într-adevăr, aici este problema reală şi din cauza asta eşecul Consiliului JAI este atât de dureros: pe de o parte, avem un exod care continuă, dar, fără măsuri europene reale şi foarte severe, el ameninţă ca, în loc să mai urmeze rutele majore de până acum, cea prin Mediterană şi, mai ales, Ruta Balcanică, să se “spargă” în mii de trasee şi rute mai mici care să forţeze de acum, nediferenţiat. toate frontierele exterioare ale UE. 

Miniştrii reuniţi în Consiliul JAI au promis o “întărire substanţială a protecţiei frontierelor externe ale UE”, inclusiv prin suplimentarea capacităţilor FRONTEX. Sigur, lăudabilă intenţie, dar asta este doar o dimensiune a unui posibil răspuns european coerent, acum inexistent, car ar presupune toate celelalte măsuri legislative care să definească o misiune comună a forţelor de ordine, inclusiv condiţiile de retenţie şi repatriere.

Neputinţa europeană de a se ajunge la un acord ridică o problemă de securitate extrem de gravă şi urgentă: creşte la cote exponenţiale disperarea celor care se află deja într-un punct oarecare al tranzitului spre Europa de a găsi urgent, cu orice preţ, o fomulă de a evita barierele de control şi de a ajunge pe teritoriul unui stat UE! Pentru aceşti oameni, în condiţiile de acum, totul devine de acum o cursă contra-cronometru şi sub o presiune enormă. Ceea ce va duce la o situaţie potenţial foarte complicată, chiar în condiţiile în care Statele Membre vor adopta, aşa cum e de acum previzibil, din ce în ce mai multe măsuri restrictive. Dar, oricât ar fi ele de multe, mai mare, cu mult mai mare, este numărul persoanelor estimate a fi acum în tranzit – zeci de mii de oameni aflaţi în diversele puncte în care s-au concentrat deja comunităţi de migranţi care încep acum să se desfacă în mii sau zeci de mii de încercări individuale de trecere a frontierelor sau de ocolire a punctelor şi barajelor de control.

Pe de altă parte, în acest caz, adică după închiderea frontierelor, acestor persoane va fi greu să li se mai acorde, cel puţin în condiţiile extrem de laxe de până acum, perspectiva azilului, ei devenind migranţi ilegali. Cu singura perspectivă de a se “topi” în comunităţile deja existente în statele respective sau de a încerca pariul extrem de riscant al paşapoartelor false sau a unei vieţi de “ilegal”, muncind pe piaţa neagră, în aşteptarea unor posibile viitoare măsuri de regularizare (după modelul aplicat acum câţiva ani de unele state occidentale).

Cert este că, deja, exodul a fost atât de mare încât, începând cu Germania, pieţele naţionale fie au atins punctul maxim de primire, fie sunt foarte aproape de limita sufocării, fie se apropie de punctul de alarmă. Aceasta în contextul în care cea mai bună şi mai corectă observaţie a zilei este cea făcută de Înaltul Reprezentant al ONU pentru Refugiaţi, care a deplâns “vidul juridic”  în care se găseşte acum Europa în materie de răspuns la criza refugiaţilor. Aşa este, iar asta blochează, cum se vede, orice pas concret înainte.

Numai că acest “vid juridic”, absolut real, îşi are rădăcinile în slăbiciunile endemice ale unei Europe care nu şi-a găsit şi, iată, nu e în stare nic acum să depăşească stadiul dialogului inter-guvernamental, atât de adsea caracterizat drept “dialog al surzilor”, pentru a trece înspre ceva care să semene într-adevăr cu o Uniune Europeană reală, cu spaţii comune reale, cu o voinţă politică care să subordoneze instituţii europene puternice şi, prin aceasta, chiar credibile şi eficiente.

În loc de aceasta, vorbe. Multe vorbe, discursuri, luări de poziţii abile în mascarea faptului că, din nou, chiar în această situaţie de acum, cea mai gravă cu care se confruntă continentul nostru de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, Statele Membre şi-au păstrat intact vechiul reflex de retragere în frontierele naţionale. Normală şi foarte de înţeles atitudine atâta timp cât văd că sistemul european nu produce asigurări majore care să le dea certitudinea că definirea şi aplicarea unei soluţii comune va fi un succes garantat.

Numai că, pe fond, asta nu este o Europă de putere şi credibilitate. Asta văd acum partenerii internaţionali, asta vor resimţi pieţe mondiale, asta vor înţelege cetăţenii europeni. Ajuntă la consolidarea euro-scepticismului, dă un uriaş sentiment de victorie al celor care încearcă de mult timp să dinamiteze edificiul european, inclusiv prin turarea la maximum a motoarelor factorilor de conflict şi stărilor de război care generază actualul exod de populaţie. 

Mai există posibilitatea ca Europa instituţională să reacţioneze unitar? Desigur. Mai urmează o reuniune a Consiliului JAI, au început deja să curgă mesaje pentru noi negocieri de urgenţă, mai e programat şi un Summit European la mijloc de octombrie. Numai că, până atunci, situaţia din teren nu numai că evoluează dramatic, dar tinde să devină complet impredictibilă.

Şi, ceea ce este cel mai tragic, deocamdată, cu graţie diplomatică, Europa se poziţionează ca spectator. Sigur, spectator preocupat şi umanist convins, dar (încă) spectator blocat în propriile regulamente, legislaţii, proceduri şi temeri de incorectitudine politică. 

Asta este Europa de acum, atât poate, de asta este în stare în acest moment. Şi nu este o constatare care să dea multe speranţe. Am asistat la indecizia Europei Dezunite. Să sperăm că a fost ulima de acest fel. Oare?