Catalonia versus Spania: ce se va întâmpla duminică?

„Nu se va întâmpla nimic, absolut nimic, referendumul unilateral de independenţă nu va avea loc în Catalonia“, repetă obsesiv prim-ministrul spaniol Rajoy, împreună cu toţi membrii guvernului său.

„Nu-i adevărat, ştiţi bine - şi vă temeţi de asta - că suntem în stare să organizăm referendumul, el se va ţine indiferent de măsurile voastre de represiune şi vom fi liberi să ne facem un stat al al nostru“, replică liderii de la Barcelona, ferm decişi să încerce tot ceea ce este posibil ca urnele de vot să fie deschise mâine la ora 7.30.

Pe fond, despre ce este vorba?

Este o confruntare în plan politic urmărită cu deosebit de multă atenţie şi îngrijorare în Europa şi nu numai. Este un subiect foarte important deoarece, în funcţie de ce se va petrece mâine şi de modul în care guvernul central de la Madrid va reuşi să gestioneze situaţia, poate depinde desfăşurarea viitoare a unor evenimente similare deja programate sau anunţate la nivel de intenţie.

Mâine, liderii politici europeni vor avea să urmărească, live, prima încercare din istoria UE în care o provincie dintr-un Stat Membru încearcă să forţeze un referendum unilateral declarat de autonomie, asta în condiţiile în care statul respectiv, membru UE şi NATO, a interzis manifestarea respectivă, scoţând-o în afara legii şi trecând deja la aplicarea primelor măsuri din ciclul de represiune prevăzut de Constituţie pentru a răspunde unor acţiuni împotriva securităţii şi independenţei naţionale.  

Întrebarea este cât de departe vor merge forţele de poliţie în cazul în care, destul de previzibilă situaţie, o parte din populaţia din Catalonia nu va ţine seamă de interdicţii şi se va duce să voteze în centrele improvizate în localurile deja ocupate de populaţia revoltată de măsurile luate de guvernul de la Madrid? În cazul în care, mâine seară, separatiştii catalani ar obţine un scor care să-i avantajeze, au promis că în 48 de ore vor instala deja instituţiile proprii unui stat, act care, în raport cu Constituţia, reprezintă o rebeliune directă. Cum se va reacţiona mai departe? Va fi trimisă şi armata al cărei rol să fie justificat de „apărarea statului unitar“? Vorbim despre o perspectivă care nu poate fi ignorată şi care să însemne represiunea unor eventuale revolte şi, în ultimă instanţă tragică, intrarea într-o formă de război civil.

Rămânând în acelaşi registru, va fi foarte important de urmărit reacţia pe care o vor avea statele europene - cu deosebire cele federale unde există comunităţi în echilibru paritar relevant şi, unele, cu tendinţe independentiste - la ce se va întâmpla în Spania. Asta deoarece, subliniez din nou, situaţia este unică. Cel puţin până acum. Avem o comunitate componentă a unui stat naţional unitar care se revoltă şi îşi cere independenţa pe care încearcă s-o impună unilateral. Va produce asta un efect tip „bulgăre de zăpadă“ care să susţină iniţiative asemănătoare şi în alte puncte sensibile ale Europei? Cu ce şansă?

Întrebarea nu este deloc retorică dacă-i ascultăm independentiştii catalani care se laudă cu sprijinul pe care-l au deja promis din partea unor partide politice europene sau exprimat în clar din partea celor din regiunea flamandă care vor fi prezenţi mâine la Barcelona cu o delegaţie consistentă.

Da, numai că asta se contrabalanseză foarte puternic de mesajele oficiale formale din partea întregii comunităţi internaţionale care vin să confirme poziţia UE: în cazul în care Catalonia ar deveni stat independent, ea va ieşi din UE tocmai datorită faptului că orice declaraţie unilaterală de independenţă este în contradicţie cu Constituţia spaniolă, Stat Membru al UE. Situaţie în care, conform Tratelor, declarându-se independentă şi se rupe dintr-un Stat Membru, atunci iese automat din toate Tratatele valabile în cazul statului de origine.

Real, dar şi suficient? Răspunsul independentiştilor catalonezi este un NU extrem de ferm, prinşi acum într-u model de retorică pe care, odată declanşat, nici să vrea nu-l mai pot întoarce înapoi. Şi iată partea cea mai primejdioasă a retoricii respective:

„Independenţă sau moarte!“ se scrie acum pe zidurile din Barcelona. Poate să fie un simplu slogan, dar poate să însemne şi altceva. Poate să fie semnul clar că situaţia poate degenera şi lucrurile să scape de sub control? Sigur că da. Însă mai este ceva. Mai putem vorbi şi despre o lecţie pe care evenimentele de acum, indiferent de rezultatul de mâine, au dat-o Europei politice şi nouă tuturor.

Este un semnal deosebit de grav şi pe care trebuie să-l înţelegem la adevărata sa semnificaţie: se dovedeşte că şi acum unii nu au învăţat nimic din lecţiile cumplite ale celui de-al doilea Război Mondial cel care a pornit din tentaţia dementă a lui Adolf Hitler de a a forma nu un Stat Naţional, ci un Stat Rasist, bazat de „dreptul sângelui“ şi definit exclusiv etnic pe baza purităţii dovedită cu acte a cetăţenilor săi. Obsesia statului pur pe baze etnice revine acum şi asta înseamnă eşecul proiectului european? Da, în măsura în care visul fondatorilor fusese tocmai crearea unui spaţiu fără frontiere, eliberat de spaimele şi intoleranţele trecutului şi, aşa credeau ei, răspuns definitiv şi irevocabil la derivele naţionaliste care populaseră Europa de dinainte şi tin timpul celei de-a doua marii conflagraţii mondiale.

Aceleaşi idei par să revină acum în forţă, apar politicieni fără scrupule care joacă pe aceste teme în dorinţa de a-şi consolida o platformă de putere, susţinuţi din toate puterile de cei care, pe un registru mai amplu şi mai profund, lucrează la demolarea Europei, provocând mişcări centrifuge care să dizolve şi să atomizeze proiectul european.

Ne priveşte cu ceva? Eu cred că da şi ar trebui să fim foarte atenţi la toate aceste fenomene din moment ce, aşa cum am spus-o de mai multe ori, circulă de ani de zile hărţi anunţând zonele în care pot exploda cererile autonomiste. Şi greşiţi dacă vă închipuiţi că ele nu fac parte din acest război de tip nou, să-i spunem asimetric, în care suntem listaţi şi noi ca sursă potenţială de probleme şi revendicări autonomiste. Iată-ne şi pe noi pe una dintre aceste hărţi realizată în iunie 2017:

Cred că ar trebui să ne oprim cu încercarea de minimalizare forţată şi din interese politicianiste meschine a unei situaţii grave şi care, din nepăsare, neatenţie sau simplă prostie, poate oricând degenera. Şi tocmai asta se urmăreşte, căci, pentru unii, primejdia cea mai mare o reprezintă tocmai reuşita proiectului european.