Izolaţionistul Trump a acţionat ferm în Siria, într-o situaţie similară celei la care Obama a închis ochii în august 2013, ascunzându-se atunci după votul Congresului, pentru a lăsa cale liberă, peste orice „linii roşii”, lui Assad şi lui Putin mai ales.

Distrugerea aeroportului militar de la Shayrat este răspunsul punctual la atacul chimic de acum trei zile, de la Khan Sheikun, unde au murit peste 86 de civili, între care 30 de copii. La ONU, ambasadoarea americană avertizase că, în lipsa unei reacţii internaţionale, e posibilă o ripostă individuală. Zis şi făcut. Trump nu s-a rezumat la a denunţa steril „afrontul adus umanităţii” prin masacrul de marţi. Ce va urma, însă, după indicarea „responsabilităţii morale” a Moscovei? Care, la rândul ei, acuză „agresiunea contra unui stat suveran”.

Ostil până acum posturii SUA de jandarm mondial şi intervenţionismului în Orientul Mijlociu, Trump şi-a schimbat categoric punctul de vedere şi a trecut prompt de la ameninţări la acţiune. Atacul cu gaz a basculat o situaţie favorabilă dictatorului sirian. Washingtonul anunţase, joia trecută, că plecarea lui Assad nu mai reprezintă o prioritate şi că soarta lui depinde de sirieni. Mai mult, rebelii zişi moderaţi nu mai reprezintă o ameninţare serioasă după evacuarea lor, în final de decembrie, din estul Alepului. E un context care, de altfel, alimentează controversele în jurul responsabilităţii pentru atacul chimic.

Încordarea bruscă a relaţiilor americano-ruse are loc şi într-un punct esenţial al agendei diplomatice: înainte de vizita secretarului de stat Rex Tillerson la Moscova, programată pentru 12 aprilie, şi exact în cursul vizitei în SUA a preşedintelui chinex Xi Jinping.

Eroarea strategică a preşedintelui sirian a oferit Casei Albe, la momentul oportun, prilejul de a-şi demonstra determinarea în plan internaţional.

Cu trimitere directă la interesele celor două puteri rivale, în Siria, respectiv în Marea Chinei de Sud, dar şi spre Coreea de Nord. Trump abordează, de acum, dialogurile bilaterale de pe poziţii de forţă.

Imediat, europenii s-au aliniat poziţiei SUA: „Loviturile americane demonstrează determinarea împotriva atacurilor chimice barbare. UE va colabora cu SUA pentru a pune capăt brutalităţilor din Siria”, a punctat Donald Tusk, preşedintele Consiliului European. Iar Angela Merkel indicase, ieri, responsabilitatea regimului Assad, pentru ca azi să precizeze că atacul american este justificat de suferinţa poporului sirian, dimensiunea crimelor de război şi de blocajul din Consiliul de Securitate al ONU.

Pentru membrii NATO semnalul este încurajator, mai cu seamă în perspectiva Summit-ului din 25 mai, primul la care va participa Donald Trump. Preşedintele american arată că nu e dispus să închidă ochii la crime abominabile pentru a favoriza buna înţelegere cu Putin. De altfel, accentul se mută acum dinspre acuzaţiile referitoare la eventualele complicităţi pre-electorale, către riscul confruntării. Iar stângăciile din plan intern, în primele 75 de zile de mandat, sunt atenuate de asumarea posturii de lider al lumii libere.

Dincolo de efectul de imagine şi de impactul diplomatic, rămâne de văzut dacă administraţia Trump intenţionează să dezvolte o strategie pentru Siria şi o viziune pacificatoare pentru Orientul Mijlociu.