Alegerile europarlamentare – un avertisment pentru România

E posibil ca România să piardă din punerea sub semnul întrebării a unor drepturi fundamentale pentru proiectul european, cum e libera circulaţie, ori din readucerea în discuţie a oficializării Europei cu două viteze

O parte semnificativă a Europei ne-a transmis că nu ne vrea. Succesul extremiştilor occidentali s-a bazat şi pe punerea la colţ a românilor. De la drasticul „nu aveţi ce căuta aici“, riscăm să ajungem în anii următori să ne bucurăm dacă devenim, oficial, o ţară de mâna a doua în UE, cu toate consecinţele acestui statut pentru cetăţenii români. Pentru că UE se îndreaptă spre punctul în care poate fi obligată la concesii în faţa anti-europenilor.

Victoria extremei drepte în două din primele trei cele mai populate state europene şi creditul semnificativ acordat partidelor xenofobe în numeroase alte ţări ale UE vor stimula discursul anti-imigraţie, după ce invazia românilor a fost una din temele principale pe seama cărora au crescut spectaculos procentele extremiştilor.

Ostilitatea faţă de români va deveni temă curentă în Parlamentul European şi va fi folosită în asaltul pentru cucerirea puterii la Paris şi Londra.

Mai grav e că această retorică, legitimată electoral, riscă să influenţeze de acum politicile naţionale şi europene şi să pregătească terenul pentru pasul înapoi pe care Uniunea Europeană îl poate face sub presiunea naţionalistă: oficializarea a ceea ce eufemistic e numit, în dezbaterile pe această temă, Europa cu două viteze. Caz în care, România ar juca în liga secundă. Iar de la apartenenţa la Zona Euro, criteriul vehiculat deocamdată pentru clasificarea statelor membre, nu e decât un pas la indicatori precum PIB – diferenţa în această privinţă între România şi vechi state membre fiind deja adusă în discuţie de Nigel Farage.

Anti-european înseamnă şi anti-român

Liderul Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP) nu mai e o voce stridentă, marginalizată, ca până acum, în Parlamentul European. În noul mandat, va intra triumfal în fruntea altor 23 de europarlamentari ai UKIP, încununat de laurii primei victorii în alegeri din Marea Britanie, de la 1904 încoace, a vreunui alt partid decât cel Laburist ori Conservator. La fel Marine Le Pen, care a condus Frontul Naţional (FN) la prima victorie din istoria sa de trei decenii, înregistrând un salt spectaculos, de la 6,3% în alegerile europarlamentare din 2009 la 25% duminică, ceea ce înseamnă tot 24 de eurodeputaţi.

Aceste noi vedete ale scenei politice europene au o agendă foarte precisă şi ştiu că de afirmarea ei cât mai zgomotoasă depinde succesul lor în continuare, în perspectiva alegerilor parlamentare britanice de anul viitor, respectiv a prezidenţialelor franceze din 2017. Să nu uităm că în 2012, în primul tur, Marine Le Pen s-a clasat a treia, la numai zece procente distanţă de Hollande şi Sarkozy.

Programul promovat de Le Pen e categoric: ieşirea Franţei din Zona Euro, din Spaţiul Schengen şi renunţarea la Politica Agricolă Comună, stoparea imigraţiei şi protecţionism economic. Dincolo de Canalul Mânecii, Farage s-a afirmat printr-un discurs anti-european mai abrupt, pledând pentru retragerea Marii Britanii din UE şi, într-o manieră jignitoare pentru români şi bulgari, pentru trântirea uşii în nas est-europenilor.

„Am o problemă, o mare problemă cu România”, a afirmat răspicat Nigel Farage.

Liderul extremist, cunoscut pentru repetarea insistentă a asocierii români-infracţionalitate, n-a avut reţineri în a declara, cu o săptămână înainte de scrutinul european, că ar fi îngrijorat dacă ar avea vecini români. 

UE, de neînţeles până şi pentru „motorul“ său francez

Până la eventualitatea, tot mai puţin nerealistă, a accederii la putere, e îngrijorătoare capacitatea de contaminare a extremei drepte. Premierii Cameron şi Valls şi-au dovedit deja promptitudinea în preluarea mesajelor eurosceptice şi anti-imigraţie. Sarkozy încearcă să revină în prim-plan proclamând:

”Trebuie să încetăm să credem în mitul egalităţii de drepturi şi responsabilităţi între toate statele membre UE”.

Ţintind, la rândul său, prezidenţialele, propune „suspendarea imediată” a Spaţiului Schengen şi crearea unui sistem de liberă circulaţie doar pentru un grup restrâns de state membre, pentru ”protejarea identităţii noastre, a specificităţii modelului nostru”. La rândul său, sub impactul catastrofei socialiştilor francezi la europarlamentare (locul 3, cu numai 14% din voturi), preşedintele Hollande a declarat că „Europa a devenit de nedescifrat, de neînţeles” şi că aceasta trebuie „să se retragă de acolo de unde nu este nevoie de ea”.  

În fapt, e nevoie de reforme de substanţă: de la lideri – la programe şi strategii de comunicare, de la partide tradiţionale – la instituţii europene. Din păcate, lipsa de curaj şi viziune favorizează concesii în faţa presiunii eurosceptice. De aceea, e posibil ca România să piardă din punerea sub semnul întrebării a unor drepturi fundamentale pentru proiectul european, cum e libera circulaţie, ori din readucerea in discuţie a tezei Europei cu doua viteze (o uniune politică lărgită si o comunitate economică suprapusă zonei euro).

Terenul e deja pregătit, iar discursul împotriva vinovaţilor de serviciu din UE tocmai si-a dovedit eficacitatea electorală. Urmează un mandat europarlamentar deloc uşor pentru reprezentanţii României. Lor, viitorului comisar şi mai ales liderilor de la Bucureşti, le revine o responsabilitate majoră în ancorarea definitivă a societăţii româneşti pe orbita europeană, prin impulsionarea integrării efective, ca argument eficient în faţa tentativelor de discriminare.