În consecinţă, se evocă, acum la modul deschis, scenarii de război care cuprind serii de lovituri asupra Coreei de Nord, instalaţiilor nucleare sau de producţie a armamentului chimic, rampelor de lansare (rachete cu încărcături convenţionale, nucleare sau chimice), principalelor baze sau locaţii temporare identificate prin satelit pentru armament convenţional sau împotriva buncărelor unde se află centrele de control şi comandă, atât cele militare cât şi cele politice.

Desigur, primele ţinte vor fi zonele de producţie şi stocare pentru armele nucleare, avându-se în vedere faptul că recentele teste efectuate de armata nord-coreeană au arătat că posedă stocuri operaţionale pentru vectori cu care pot produce lovituri până la distanţe de peste 6000 de km.

Iată tipurile de rachete şi descrierea performanţelor acestora:

Există mai multe scenarii luate în calcul şi pe baza cărora s-au făcut în ultimele luni o serie de proiecţii extrem de amănunţite în diferite „war games“ în care planificatorii militari au încercat să introducă toate informaţiile de care dispun şi să le calibreze în funcţie de tipul de lovituri, răspuns la un anume tip de ameninţare majoră şi iminentă din partea Coreei de Nord. Nucleară sau convenţională, localizată regional sau, dimpotrivă, implicând un atac asupra unor ţinte pe teritoriul american sau împotriva unor baze militare americane sau a uneia sau mai multor nave de luptă americane. Mai există un scenariu care ia în considerare posibilitatea efectuării de către SUA a uneia sau mai multor lovituri preventive, nucleare sau convenţionale.

În primul rând, trebuie să vedem care este echilibrul militar actual în zonă, esenţial pentru a determina posibila reacţie imediată la o mişcare ofensivă nord-coreeană, asta înainte ca forţele americane să poată aduce întăriri masive în zonă, peste nivelul existent în acest moment.

Mai întâi, o evaluare comparativă a forţelor celor două Corei, importantă în cazul în care, aşa cum spun mulţi analişti militari, una dintre variantele probabile ar fi ca liderul de la Phenian să poată ordona un prim atac asupra rivalului său istoric, ca o demonstraţie a forţei şi capacităţilor de care dispune, neangajând frontal un conflict nici cu Japonia şi nici cu SUA.

Caz în care este interesantă prezentarea capacităţii de protecţie pe care o asigură acum pentru Coreea de Sud sistemul american ultra-performant de ultimă generaţie THAAD (Terminal High Altitude Area Defense) cu lansatoare mobile care s-a adăugat (cu raza sa de acoperire de 200 Km) sistemelor existente deja şi operaţionale:

Avem şi o altă variantă, fie ca formulă iniţială de atac, fie ca dezvoltare cvasi-instantanee a primului scenariu, cu posibila implicare a uneia sau a mai multora dintre forţele regionale. În acest moment, mii de soldaţi sud-coreeni şi 30.000 de militari americani se află în regim de „alertă avansată“, un număr mare de distrugătoare şi submarine de toate categoriile se află în apropierea zonei de coastă, toate posedând rachete de croazieră de tip Tomahawk, ele alăturându-se forţei impresionante pe care o reprezintă port-avionul Carl Vinson şi grupul său de atac alături de care se află acum şi câteva distrugătoare japoneze. La bazele aeriene din Japonia şi din Coreea de Sud se află gata de luptă zeci de avioane americane, bombardiere strategice B1 pot decola de la baza din Guam, iar în nordul Australiei a fost deplasat un escadron de avioane F-22.

NBC News a prezentat, citând surse din cadrul Consiliului Naţional de Securitate al SUA, cele câteva opţiuni care să permită SUA să răspundă ameninţării nucleare din Coreea de Nord. Primul scenariu ar implica trimiterea de armament nuclear american în Coreea de Sud, adică revenirea la situaţia de acum 25 de ani şi folosind ca bază de stocare baza aeriană de la Osan, la aprox. 60 km depărtare de Seul, de unde pot decola aviane grele de bombardament. Un al doilea scenariu ar fi o campanie dusă cu forţe speciale pentru „decapitarea“ regimului de la Phenian, adică asasinarea liderului Kim Jong-Un şi a principalilor săi comandanţi militari şi politici. În acest sens, să amintim de declaraţia oficială a lui Han Min-Koo, ministrul Apărării sud-coreean care a spus, la începutul acestui an:

Intenţia noastră este să formăm o brigadă specială în scopul de a înlătura (sau cel puţin de a paraliza) structura militară nord-coreeană“.

Zis şi făcut, căci unitatea respectivă  (între 1000 şi 1200 de militari), concepută în cadrul planului denumit „Pedeapsă şi represalii masive“, sub comanda Coreei de sud dar şi cu participarea forţelor speciale americane, ar putea fi gata de acţiune chiar în acest moment. Unitatea ar fi formată după modelul oferit de Forţele speciale ale SUA, incliuzând soldaţi din armata terestră, marină şi aviaţie, Scenariu considerat drept posibil în condiţiile în care, în interior, ar fi deja pregătite forţele care să asigure preluarea puterii, lucru deloc evident în acest moment. O a treia opţiune ar implica lansarea unei acţiuni cu forţe speciale americane şi sud-coreene (unitatea specială SPARTAN creată la Seul, 3000 de oameni pregătiţi să acţioneze în spatele liniilor nord-coreene) pentru acţiuni de sabotaj şi preluarea controlului infrastructurilor critice. Iată-le pe cele din Coreea de Nord dar şi pe cele din Coreea de Sud, ţinte pentru acest tip de operaţiuni de tipul „preluarea controlului şi interzicerea accesului“:

Mi-a fost semnalată ca fiind extrem de interesantă şi realistă o analiză aprofundată făcută de experţii de la Military Times (Todd South şi Jeff Scogol, 21 mai 2017), detaliind „Ziua I“ din planul de atac american folosind toate categoriile de arme.

Vârful de lance al răspunsului la un atac din partea Coreei de Nord va fi trimiterea în luptă a celei de-a II-a Divizii americane de infanterie - o structură combinată de soldaţi americani şi sud-coreeni - sprijinită de o brigadă de aviaţie de luptă, una de artilerie de câmp, o unitate de blindate şi un batalion specializat în războiul chimic. Valuri succesive de avioane americane vor intra în luptă împotriva aviaţiei nord-coreene a obiectivelor terestre, folosindu-şi superioritatea tehnologică conferită se sistemele lor sofisticate de apărare aeriană şi împotriva artileriei antiaeriene... În deschidere, decidenţii americani vor transmite cuvenitul semnal de alertă către trupele de Marines de la Okinawa care să înceapă să se îmbarce împreună cu echipamentele necesare pentru a începe dizlocarea înspre zonele de luptă, în timp de acelaşi ordin va fi transmis celei de-a 82-a Brigăzi Aeropurtate... Se estimează că nord-coreenii au săpat tunele pe sub zona demilitarizată, cele prin care intenţionează să deplaseze foarte rapid trupe în spatele câmpurilor de mine care despart acum cele două Corei, un expert olandez afirmând că, în acest mod, prin tunele ar putea fi deplasaţi 20.000 de oameni pe oră pentru un prim val de atac terestru. O altă chestiune esenţială o reprezintă numărul deosebit de mare de piese de artilerie pe care le posedă nor-coreenii, piese de mari dimensiuni ascunse în peşteri dar care pot fi deplasate pe un sistem de cale ferată care leagă între ele aceste peşteri săpate în granit...

Coreea de Nord va încerca să ocupe cât de mult posibil din Peninsula Coreeană înainte de lansarea unui contra-atac american de mari proporţii. Mai degrabă decât încercarea de ocupare a capitalei Seul, nord-coreenii vor încerca s-o izoleze şi s-o ocolească pentru a nu pierde din viteza momentului de atac iniţial, timp în care infanteria lor marină împreună cu forţele speciale vor lansa atacuri amfibii încercând să ajungă în zona de est a munţilor Taebaek. Col. David Maxwell (director asociat la Centrul de studii de securitate la Universitatea Georgetown) spune că forţele nord-coreene vor viza în prima zi bazele aeriene americane şi sud-coreene, posibil folosind arme chimice. Iar «2000 International Crisis Group» estimează că armata nord-coreeană posedă între 2500 şi 5000 t de arme chimice, inclusiv agentul neuroxic VX“.

Este o versiune de tip „război clasic“ pe care experţii militari o consideră destul de puţin probabilă deoarece, fie dacă ne referim la ceea ce este prezentat ca mişcări posibile în prima zi a conflictului, avem imaginea unui conflict cu şanse să se stabilizeze pe poziţii fixe sau care să implice o desfăşurare majoră de forţe şi, prin urmare, un număr ridicat de pierderi de vieţi omeneşti, pe o lungă durată de timp. Iată de ce este foarte credibilă versiunea „loviturii preventive“... mai ales dacă ne amintim care este conţinutul declaraţiei oficiale difuzate de Comandamentul suprem al armatei nord-coreene în februarie anul trecut, acolo unde se evoca pentru prima oară folosirea atacului preventiv împotriva unor ţinte strategice americane.

Începând cu acest moment, dacă unităţi speciale ale inamicului vor iniţia cea mai mică mişcare, ansamblul mijloacelor strategice şi tactice al armatelor noastre vor efectua lovituri preventive în vederea neutralizării acestora“.

Ţintele sunt: Casa Albă şi principalele instituţii guvernamentale, bazele americane din regiunea Asia-Pacific şi din zona continentală a SUA precum şi, în mod specific, bazele militare americane din Coreea de sud (Osan, Gunsan şi Pyeongtaek), cele care vor fi „transformate în cenuşă în câteva minute“.  . Ameninţare repetată, exact în aceiaşi termeni, acum câteva săptămâni:

Toate provocările politice, economice şi militare vor fi distruse cu hotărâre printr-un răspuns ultraputernic din poartea ţării şi poporului nostru... Isteria militară a Preşedintelui Trump a intrat într-o fază primejdioasă, iar Coreea de Nord nu poate ignora acest fapt“.

Ce este sau nu posibil? În acest caz, poziţia Chinei este esenţială şi, pentru moment, absolut neclară. Va sprijini cumva regimul de Phenian? Foarte greu de crezut că o va face în mod direct, riscând intrarea într-un mega-conflict militar care să depăşească cu mult cadrul regional. Se va implica Rusia? Aproape imposibil de imaginat ca Putin îşi va asuma un asemenea risc. Atunci este inevitabil conflictul? Dacă nu, poate fi cumva evitat angajamentul nuclear?

Nimeni nu are un răspuns, continuă apelurile la detensionarea situaţiei, dar pregătirile pentru un conflict de proporţii par să fi ajuns la final. De o parte şi de alta.