Cel puţin 17 militari indieni au fost ucişi într-un atac asupra unei baze din Caşmir

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membri ai forţelor de securitate la Srinagar, în Caşmirul indian FOTO AFP
Membri ai forţelor de securitate la Srinagar, în Caşmirul indian FOTO AFP

Cel puţin 17 militari militari au fost ucişi şi alţi peste 20 răniţi într-un atac comis duminică de către presupuşi rebeli separatişti asupra unei baze militare din Caşmirul indian, situat în apropiere de frontiera cu Pakistanul, acesta fiind cel mai grav atac comis în ultimii doi ani în regiunea din nordul Indiei, potrivit poliţiei şi unor surse ale armatei.

Atacatorii au pătruns într-o bază militară indiană situată la Uri (circa 100 de kilometri de Srinagar), unde sunt desfăşuraţi sute de militari, şi au deschis focul, relatează agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.

„Un număr nedeterminat de militanţi au intrat în cartierul general al brigăzii din Uri înainte de ivirea zorilor şi au început să tragă“, a declarat un membru al poliţiei. Surse din cadrul armatei indiene au estimat că un comando format din aproximativ şase militanţi a pătruns în cartierul general al bazei din Uri, aflată în apropiere de Linia de control dintre India şi Pakistan.

Regiunea Caşmir, disputată între New Delhi şi Islamabad din 1947, este teatrul unor violenţe începând din anii 1990. Diferite grupări separatiste luptă împotriva armatei indiene, care a desfăşurat în regiune circa 500.000 de soldaţi, pentru a obţine independenţa teritoriului sau pentru a se uni cu Pakistanul.

Premierul indian, Narendra Modi, a condamnat pe Twitter „atacul terorist laş“ şi a promis că-i va pedepsi pe autorii lui.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite