„Urzeala tronurilor“, cel mai piratat serial din lume. Acest titlu „e mai bun decât un premiu Emmy“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ultimul episod al sezonului patru, difuzat în SUA chiar de Ziua Tatălui, Tyrion Lannister (Peter Dinklage) îşi ucide tatăl, pe Tywin, patriarhul casei Lannister FOTO Facebook
În ultimul episod al sezonului patru, difuzat în SUA chiar de Ziua Tatălui, Tyrion Lannister (Peter Dinklage) îşi ucide tatăl, pe Tywin, patriarhul casei Lannister FOTO Facebook

Ultimul episod din cel de-al patrulea sezon al serialului „Urzeala tronurilor“ a stabilit un nou record de piraterie online, cu 1,5 milioane de downloadări în primele 12 ore după ce a fost difuzat de postul HBO.

Potrivit site-ului TorrentFreak, 250.000 de utilizatori au partajat simultan un fişier unic ce conţinea acest episod, stabilind astfel un nou record în domeniul pirateriei online, potrivit Mediafax. Episodul, intitulat „The Children“, a fost descărcat online de 1,5 milioane de ori în primele 12 ore după ce a fost difuzat de postul HBO.

Reprezentanţii site-ului TorrentFreak se aşteaptă ca acest număr de descărcări online să depăşească 7,5 milioane în săptămânile următoare. Dacă estimările se vor adeveri, atunci serialul „Game of Thrones“ va deveni încă o dată cel mai piratat serial TV al anului, titlu pe care l-a deţinut şi în 2013.

De asemenea, episodul difuzat duminică seară în Statele Unite ale Americii a înregistrat cea mai mare audienţă din istoria episoadelor finale din toate sezoanele serialului.

Jeff Bewkes, CEO al Time Warner, grupul care deţine HBO, a declarat în trecut că pirateria online a ajutat postul HBO, contribuind la o creştere a numărului de abonaţi ai acestui post de televiziune. „«Game of Thrones» este cel mai piratat serial din lume. Acest titlu e mai bun decât un premiu Emmy“, a declarat Jeff Bewkes.

Cel de-al patrulea sezon al serialul produs de HBO s-a încheiat luni seară (duminica seara, în SUA), cu un nou episod ce a adus o moarte violentă şi dispariţia unui personaj-cheie. Recent, „Urzeala tronurilor/Game of Thrones“ a surclasat „Clanul Soprano“, devenind cea mai populară producţie HBO din toate timpurile, după cum au declarat reprezentanţii televiziunii. Fiecare episod al celui de-al patrulea sezonl al seriei a avut în SUA o audienţă medie de 18,4 milioane de telespectatori – inclusiv reluările, video la cerere şi streamgingurile pe mobil – depăşind recordul precedent de 18,2 milioane de telespectatori, deţinut în trecut de sezonul din 2002 al dramei „Clanul Soprano“. Mai mult decât atât, producţia a fost cel mai piratat serial în 2013.

Bazat pe seria de romane fantasy „Cântec de gheaţă şi foc/A Song of Ice and Fire“, semnată de George R. R. Martin, „Urzeala tronurilor“ dezvăluie intrigile, conspiraţiile şi lupta pentru putere asupra tărâmului mitic Westeros, dusă de câteva familii nobile medievale. Serialul, care a avut premiera în 2011, s-a transformat într-un adevărat fenomen ce a trecut graniţele TV. Producţia îi are în distribuţie, printre alţii, pe Peter Dinklage (Tyrion Lannister), Lena Headey (Cersei Lannister), Emilia Clarke (Daenerys Targaryen), Kit Harington (Jon Snow) şi Maisie Williams (Arya Stark).

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite