Pro TV, amendat cu 10.000 de lei pentru încălcarea dreptului la viaţă privată al Andreei Bălan
0Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis să amendeze Pro TV cu 10.000 de lei, din cauză că în emisiunea „La Măruţă“ din 4 septembrie i-a fost încălcat dreptul la viaţă privată cântăreţei Andreea Bălan.
CNA a analizat, marţi, emisiunea „La Măruţă“ din 4 septembrie 2014, în care a fost discutat subiectul relaţiei cântăreţei Andreea Bălan cu fostul ei iubit, cântăreţul Keo. În emisiune a fost invitat vărul lui Keo. Totodată, în emisiune a fost difuzată o convorbire telefonică avută de vărul lui Keo cu Andreea Bălan, în care aceasta din urmă îi dădea indicaţii referitoare la ce să spună în programul de la Pro TV. Convorbirea a fost realizată în timp ce vărul lui Keo avea filmări la Pro TV şi avea lavaliera pusă.
În urma difuzării emisiunii, Andreea Bălan a sesizat CNA, precizând că „La Măruţă“ a fost difuzată o convorbire telefonică care a avut ca subiect „aspecte ale vieţii private“. Potrivit Andreei Bălan, convorbirea respectivă a fost „înregistrată în mod nelegal“, fără ca ea să ştie că este înregistrată. Andreea Bălan mai susţine că vărul lui Keo a realizat înregistrarea respectivă „în complicitate cu realizatorii emisiunii“. Ea a mai spus că înregistrarea a fost difuzată în emisiune fără consinţământul său. Andreea Bălan mai spune că difuzarea înregistrării i-a afectat imaginea.
De cealaltă parte, în şedinţa CNA de marţi, Adriana Păpureanu, reprezentanta Pro TV, a spus că din înregistrare rezultă că Andreea Bălan îi sugera vărului lui Keo ce să spună în emisiunea de la Pro TV, chiar ea fiind cea care a furnizat informaţiile despre viaţa sa.
Majoritatea membrilor CNA a considerat însă că Pro TV a încălcat legislaţia audiovizualului în acest caz.
La propunerea membrului CNA Monica Gubernat, Consiliul a decis să amendeze televiziunea cu 10.000 de lei, pentru încălcarea articolului 3, alineatul 1 din Legea audiovizualului, potrivit căruia „Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului“, a articolului 33, alineatele 1 şi 3 din Codul audiovizualului, potrivit căruia „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei. Este interzisă difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje audiovizuale care constituie imixtiuni în viaţa privată şi de familie a persoanei, fără acordul acesteia“.
Amenda a fost aplicată şi pentru încălcarea articolului 36 din Codul audiovizualului, potrivit căruia „Înregistrările audio şi/sau video destinate programelor de divertisment, inclusiv cele cu camera ascunsă, nu pot fi difuzate decât cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii: a) persoanele care au făcut obiectul filmării/înregistrării să îşi dea acordul scris pentru difuzare; b) să nu provoace iritare sau suferinţă ori să nu pună persoana în situaţii înjositoare sau de risc“.
Sancţiunea a fost aplicată cu şapte voturi „pentru“ (Monica Gubernat, Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu şi Răsvan Popescu), în timp ce Radu Călin Cristea a votat „împotrivă“.