Desfăşurată în sediul TVR, dacă am înţeles bine, luni, 7 noiembrie 2016, respectiva adunare a fost de astă dată onorată de preşedinţii- directori generali ai celor două instituţii. Care au jurat că vor merge până în pânzele albe în lupta lor pentru salvarea Radio România şi TVR. Nu mai lipsea decât să aud citatul Vom muri şi vom fi liberi! sau alte încă câteva astfel de patetisme.

Au mai luat parte la dezbatere câţiva invitaţi de marcă amestecaţi cu o seamă întreagă de inşi necunoscuţi ce au stat frumuşel, cuminţi, disciplinaţi pe gradene. Aşa cum fac aplaudacii tocmiţi cu ora pentru feluritele emisiuni de divertisment sau talk-show-uri.

Din câte am aflat, dezbaterea a fost mai întâi radiodifuzată pentru ca, în fine, să fie transmisă, sub formă de conservă, adică înregistrată, sâmbătă seara, pe primul canal al Televiziunii Naţionale, Că a fost difuzată sub formă înregistrată nu ar fi nici o problemă. Marea problemă e că, aşa cum au văzut-o acei telespectatori care, sâmbătă seara, târziu şi-au făcut timp să o urmărească, ea a însemnat un imens deserviciu pe care SRTV l-a făcut celor două instituţii. Un autogol în lege.

Care sunt argumentele mele în sprijinul afirmaţiei de mai sus? Vi le prezint pe puncte.

1. Montajul înregistrării a fost de cea mai proastă calitate, complet neprofesionist, scandalos de-a dreptul.

2. Deşi dezbaterea purta un titlu, hai să-i zicem dilematic, în orice caz cu semn de întrebare, nici unul dintre cei pe care i-am auzit pronunţându-se pe post nu s-au dovedit a se situa de partea eliminării respectivelor taxe. Ciudat! Aşa să fie oare? Oricum, bizară unanimitate. Nu i-am văzut acolo pe criticii TVR, pe Cătălin Tolontan, de pildă. Oare cum se face, cum se explică astfel de absenţe? Trec peste intervenţia comico-fantezistă a economistului Radu Soviany care, mai agitat din fire, a propus o ciudată anulare urmată de reintroducerea taxei. Modificăm ca să schimbăm!

3. S-a vorbit mult. Mult şi cam fără substanţă. A plouat cu elogii la adresa celor două instituţii. S-a spus că ele aduc în casele noastre ceea ce nu ne dau televiziunile private. Cultură. Au fost convocate să confirme acest fapt, pe lângă invitaţii din studioul TVR transformat în citadelă, academicieni, profesori universitari, oameni de artă. Din păcate, prea mulţi dintre ei nu au prea fost, vorba lui Titu Maiorescu, la chestiune. Doar unele intervenţii au fost de bună calitate. Altele, din contră, au arătat că cei ce au acceptat să sară în sprijinul celor două instituţii sunt plini de bunăvoinţă, însă nu prea ştiau despre ce vorbesc. Căci numai astfel se explică faptul că am auzit pledoarii complet nepotrivite în favoarea caracterului de stat al SRR şi SRTV.

4. Or, cum bine spunea dl. Demeter András, e vorba despre două servicii publice care trebuie păstrate ca atare. Anularea taxei şi substituirea ei cu o alocaţie anuală per capita decisă de Guvernul României, transformă TVR şi Radio România în instituţii bugetare.

5. E cel puţin ciudat, dacă nu cumva chiar insultător la adresa inteligenţei noastre, să auzim că TVR, de pildă, ne aduce în case cultură, când prin noile grile a scăzut ponderea acesteia în ansamblul de programe. Când cele mai multe dintre emisiunile de cultură au fost alungate pe TVR 3, un canal pe care nu toţi distribuitorii de cablu îl cuprind în pachetul minimal sau când alte astfel de emisiuni au fost pur şi simplu suprimate. Ca, de pildă, recomandarea zilnică de lectură semnată pe TVR 2 de Cezar-Paul Bădescu. Decizie editorială cu atât mai nejustificată cu cât, conform realizatorului emisiunii respective, aceasta nu costa SRTV nimic fiindcă avea sponsor.

6. Urmărind înregistrarea, am avut sentimentul unei nedorite întoarceri în timp. Parcă eram în iunie 1990, când după Marea Mineriadă din iunie, la împlinirea căreia un rol nociv a avut şi Televiziune publică, reporterii de atunci, Tudor Barbu şi Dan Roşu, alergau pe străzi din ordinul detestabilului binom Răzvan Theodorescu- Emanuel Valeriu, care acţiona şi el la ordinul lui Ion Iliescu, spre a găsi inşi care să confirme că atunci TVR şi-ar fi făcut datoria.

7. I-am mai auzit o dată pe d-na Irina Radu, preşedintele- director general al SRTV, şi pe dl. Gabriel Gherghescu, director TVR 1, spunând că actuala conducere ştie ce să facă. Scăderea tot mai accentuată a audienţei programului TVR 1, după introducerea noii grile absolut aventuriste, îi infirmă. Nu supralicitez deloc criteriul audienţei, însă, oricum ai da-o la întors, televiziune fără telespectatori nu există! Or, când principalul talk-show dat pe mâna unui tânăr şi controversat jurnalist, talk show a cărui primă ediţie s-a difuzat chiar luni, 7 noiembrie, coboară TVR 1 pe locul 22 în topul audienţei, orice om de bună credinţă e conştient că la mijloc există o problemă. Conducerea TVR, nu. Se autoelogiază, se îmbărbătează, trăieşte în irealitate, se refugiază în plin absurd.

Ce spune Irina Radu când cifrele arată că din octombrie anul trecut, adică din momentul în care SRTV a intrat sub nefasta ei conducere, TVR 1 a pierdut, în medie, în prime time, 83.000 de telespectatori? O arată un studiu recent publicat de revista Forbes. De onoare a auzit doamna pdg, Irina Radu? Dar de demisie? Dar de demisie de onoare? Mă îndoiesc.

8. Doamna Irina Radu a reiterat ideea sărăciei SRTV. Ni s-a reamintit că magazia de filme a TVR ar fi aproape goală. Cum cel ce scrie aceste rânduri are o memorie foarte bună, gândul îl duce la contractul Prorom, un contract cu cântec. În 2013, pdg-ul de atunci, Elwis Săftoiu, a achiziţionat, fără prealabilul acord al Consiliului de Administraţie, circa 300 de filme. Comitetul Director din care d-na Irina Radu făcea parte la acel moment a aprobat tranzacţia. În cele din urmă ea a trecut, după o agapă prietenească la un hotel de lux de pe Litoral, agapă pusă la cale de producătorul general al TVR, Cristian Zgabercea, şi de Consiliul de Administraţie. Au fost, în acel moment, voci care au susţinut că achiziţia era complet nejustificată fiindcă TVR dispunea de puzderie de filme încă nedifuzate. Ce s-a întâmplat cu ele, care e adevărul, doamnă Radu? Au dispărut şi acele filme precum cele 900 de vagoane care nu se regăsesc printre activele CFR Călători? Sau toată povestea trebuie investigată de canalul concurent Digi 24 în spaţiul rubricii România furată?

9. Tot doamna Irina Radu ne-a asigurat că, de când, e dumneaei pdg, s-ar fi făcut economii la sânge. E adevărat. Numai că ele s-au făcut în detrimentul telespectatorilor care au avut parte câteva luni bune doar de reluări. Însă nu e exclus ca toate aceste economii să fie spulberate de risipa făcută cu emisiunile catastrofale date pe mâna unor colaboratori externi de toată jena (Zeicescu, Cristache, Găinuşă, fătucile de la Ştiri care nu ştiu ce e aia Bundestag sau ce înseamnă post mortem). Indivizi care au stofă de jurnalişti cam tot atât cât am eu vocaţie de arhiepiscop.

Nu mai revin asupra chestiunii. Am discutat-o în comentariul publicat sâmbăta trecută.

10. Trăgând linia şi adunând, tare mi-e teamă că dezbaterea din 7 noiembrie din cadrul TVR a fost una eşuată. Şi că instituţia gazdă s-a dovedit a fi citadela sfărâmată.

Chiar şi aşa, sperând în zile mai bune care îi vor aduce SRTV o conducere profesionistă, nu una de impostori şi de ambuscaţi în fruntea cărora se afla doamna director Loz în plic ajunsă în postul respectiv după formula Mai trage o dată!, eu mă declar în favoarea menţinerii taxei.