Cu sunetul unei lovituri în moalele capului, ecranul devine galben preţ de câteva secunde. Breaking News, Acuzaţii-Şoc. „Bună ziua, sunt dezvăluiri fără precedent despre implicarea reţelei Soroş în tragedia de la Colectiv. Hackerii de la cea mai cunoscută organizaţie mondială Anonymous aduc acuzaţii foarte grave.” În tot acest timp, pe ecranul postului România TV, rulează imagini cu protestele din 2015. Pe un ton alert, privind spre cameră cu ochi adânci, lipsiţi parcă de memorie, ştirista îi prezintă apoi pe invitaţi: Monica Tatoiu, un jurnalist de la Evenimentul Zilei şi Sorin Dragne sunt prezenţi în platoul emisiunii, iar în direct, prin telefon, Florin Chilian şi colonelul Mircea Dogaru. E o după-amiază neobişnuit de caldă pentru începutul lunii decembrie şi mai sunt două zile până la scrutinul alegerilor parlamentare din 2016. Nu trec nici două minute, şi pe post este dată o înregistrare în care o persoană, purtând o mască Anonymous, vorbeşte în limba engleză, cu o voce robotică, despre implicarea afaceristului George Soroş în incendiul de la clubul Colectiv. Burtiera, galbenă şi ea, afişează cu majuscule: „Acuzaţii-şoc: Soroş a pus la cale tragedia de la Colectiv”. În dreapta ecranului, apare imaginea Monicăi Tatoiu, care dă aprobator din cap în timp ce ţine strâns paharul cu apă.

Timp de cel puţin o oră, în fiecare zi de acum încolo, mi-am propus să urmăresc România TV, încercând să înţeleg, ca telespectator, ce se întâmplă cu creierul meu şi cum reacţionează la orchestraţiile pe care le pune-n scenă: ştirile false şi „alternative”, muzica dramatică şi alertă, burtierele care se schimbă la câteva secunde sau invitaţii cu opinii extremiste. E a patra zi şi deocamdată mi se pare amuzant. Începutul lunii decembrie, anul 2016.

M-aştept oricând ca Monica Tatoiu să se ridice de pe scaun şi să înceapă să scuipe foc, în timp ce Bogdan Chirieac face spagatul pe umerii celorlalţi invitaţi.

Primele zile cu România TV au fost sub semnul speculaţiei şi panicii. Scenarii-bombă pe de o parte şi promisiunile electorale ale PSD-ului pe de altă parte. În timpul dezbaterilor, comentatorii, de la personaje din tabloide până la extremişti, dar şi aşa-zişii analiştii politici întreţin, ca-ntr-un freak show, conspiraţiile şi războiul politic împotriva „iohanniştilor”. Mă aştept oricând ca Monica Tatoiu să se ridice de pe scaun şi să înceapă să scuipe foc, în timp ce Bogdan Chirieac face spagatul pe umerii celorlalţi invitaţi. Între două dezvăluiri-bombă ale patronului Sebastian Ghiţă, Liviu Dragnea poate veni să dea cu biciul pentru a întreţine spectacolul.

Ziua alegerilor parlamentare. Televizorul e deschis pe România TV, iar eu îmi văd de treabă. Intră ecranul galben: Breaking News, urmează „noi dezvăluiri despre abuzurile iohanniştilor”. Mă opresc din ce făceam şi aştept. Durează mai mult decât m-aşteptam, mă enervez puţin pentru că, mă gândesc eu, pierd timpul. Când în sfârşit se dă aşa-zisa ştire pe post, îmi dau seama, uitând de fapt la ce fel de post de ştiri mă uit, că nu e decât o fumigenă: dezvăluirile despre abuzurile „iohanniştilor” sunt doar nişte imagini cu câteva declaraţii ale preşedintelui, alese parcă întâmplător şi urmate de spusele unui „cetăţean simplu” potrivit cărora Dacian Cioloş e finanţat de Soroş. Aşa-zisa ştire este însoţită şi de o compoziţie muzicală alertă, care creşte-n intensitate pe măsură ce se desfăşoară şi apoi se sparge ca un balon. Melodia creează tensiune şi tot melodia o omoară, mă lasă frustrat şi puţin iritat.

Următoarele zile sunt trase parcă la indigo: agresivitate, dezinformare şi încălcarea oricărei etici dacă serveşte scopului comun. Ştiu ce canal TV urmăresc, dar sunt momente în care cad pradă manipulării şi uit. Pare că urmăresc un film care mă prinde când şi când: m-aşez pe scaun în câte o scenă bine filmată, sunt acolo, din telespectator — devin participant activ, mă transpun în platou, luminile mă orbesc, nu mai văd nimic, dar continui să vorbesc de dragul spectacolului. Modul alert în care sunt prezentate ştirile mă scoate din minţi, iar unii moderatori ridică tonul, se agită şi m-agită şi pe mine. Printre imaginile cu procurorul care-l anchetează pe Sebastian Ghiţă, îşi face loc o dezbatere privitoare la propunerile pentru funcţia de premier. La fel, ritmul e alert şi disperant. Intră cineva prin telefon şi începe să ţipe, iar moderatoarea TV încearcă să-l acopere, vorbind peste el. Nu se ceartă, au o discuţie „jurnalistică”. Când şi când, aceeaşi prezentatoare se lasă uşor peste pupitru ca şi când ar urma să apuce cu dinţii camera, iar la un moment dat, văd cum corpul i se ridică uşor şi, odată cu ea, şi camera care îi prinde puterile supranaturale. Publicitate: reclame la medicamente pentru probleme digestive şi de prostată, semn că, mă gândesc eu, asta cere publicul lor ţintă. E după-amiaza zilei de 20 decembrie.

Ritmul e alert şi disperant. [...] România TV mizează pe declanşarea stimulilor telespectatorilor: muzica alertă, chiar apocaliptică, ferestrele care aglomerează ecranul, culorile vii şi schimbarea burtierei la câteva secunde declanşează nişte stimuli, în cazul meu — de autoapărare.

Am trecut de-a zecea zi şi nu mi se mai pare amuzant. E alienant, chiar disperant. Cu toate că ştiu că mare parte din informaţiile prezentate de România TV sunt false şi menite să manipuleze în mod grosolan, experienţa de până acum, recunosc, m-a frustrat într-o oarecare măsură. E ca şi cum creierul reptilian, cel care reacţionează la stimuli, funcţionează cu precădere în detrimentul celui raţional. România TV mizează pe declanşarea stimulilor telespectatorilor: muzica alertă, chiar apocaliptică, ferestrele care aglomerează ecranul, culorile vii şi schimbarea burtierei la câteva secunde declanşează nişte stimuli, în cazul meu — de autoapărare.

Urmăresc o emisiune moderată de Victor Ciutacu. La un moment dat, vorbeşte peste un invitat, ridică tonul şi o venă i se umflă pe frunte ca şi când ar pompa furie creierului. Vorbeşte atât de tare că începe să scuipe, stropii mici de salivă rămân în aer pentru câteva secunde, în luminile din platou, plutind dincolo de fereastra ecranului. E ziua în care PSD şi ALDE au făcut publică propunerea pentru funcţia de premier. La România TV, se vorbeşte, printre multe alte subiecte, despre „abuzurile iohanniştilor” şi despre implicarea serviciilor secrete în presupusa decizie a preşedintelui privitoare la nominalizarea premierului. Dar, recunosc, nu mi-e foarte clar despre ce se discută mai exact, invitaţii sar de la un subiect la altul, iar moderatorul întreţine confuzia. Zilele trec, Sorin Grindeanu devine premier, iar RTV îşi continuă misiunea: lansarea şi susţinerea conspiraţiilor de tot felul, manipulare şi minciună, atacuri media nesusţinute jurnalistic. Victor Ciutacu cere regiei să arate pe post, în primetime, profilul de Facebook al unei persoane care, chipurile, l-ar fi ameninţat; când preşedintele Klaus Iohannis prezida şedinţa de Guvern, burtiera România TV a titrat: „Iohannis bate cu pumnul în masă la Guvern pentru legea graţierii”; în seara de 22 ianuarie, în timpul protestelor, o jurnalistă România TV afirmă, „pe surse”, că oamenii au primit 50 de lei să iasă-n stradă, iar câinii, 30 de lei.

Dacă aş urmări zilnic România TV, dându-i credit, viaţa mea ar fi toată o conspiraţie. Aş trăi într-o altă realitate, dublată de cea mediatică. Suprareprezentarea şi falsificarea faptelor şi evenimentelor funcţionează, cel puţin la RTV, ca un motoraş pentru o jucărie stricată. Nu pot să înţeleg cum, până acum, nu s-a trezit nimeni, în toată nebunia realităţii alternative pe care acest post de ştiri o creează, şi să-şi dea seama singur, într-un moment de raţiune, de elucubraţiile pe care le spune şi le întreţine deopotrivă. Uitându-mă la moderatoarea care a spus că până şi câinii au primit bani să iasă în stradă, tind să cred că, la România TV, nici măcar manipularea nu are o raţiune a ei.