Joaca de-a v-aţi ascunselea, la „Românii au talent“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă muzica, dansul, sportul şi abilităţile practice au defilat de multe ori sub ochii celor trei profesori din juriul de la „Românii au talent“, de data aceasta, un acrobat de circ a reuşit să impresioneze printr-un număr atipic. Ricardo Massida s-a jucat cu un balon roşu pe care l-a folosit drept ascunzătoare şi fustă. Pe lângă acesta, o balerină de şase ani şi un grup de cântăreţi de operă i-au ridicat în picioare pe cei din sala.

Fraţii Radu (13 ani) şi Iulia (18 ani) au deschis ediţia din 21 martie şi au reuşit să ridice sala în picioare interpretând melodia „Feelin' good“ cu o măiestrie de admirat. 

„Reacţia publicului spune tot. Nu mai e nevoie de niciun comentariu“, le-a zis Andi, iar Mihai Petre a considerat că evoluţia lor a fost „incredibilă“. Desigur, adolescenţii s-au calificat în etapa următoare.

image

Artistul Andreas Bu a desenat portretul lui Bob Marley, în doar două minute, spre încântarea auditoriului. „Nu credeam că o să fie ceva spectaculos şi la final...bum!“, a zis Andra, încântată. 

image

În ciuda celebrităţii de care se bucură, Fernando de la Caransebeş nu a avut succes şi la „Românii au talent“. Supărat din cauza refuzului, cântăreţul s-a răzbunat cum a ştiut mai bine. „Eu tot Fernando de la Caransebeş rămân şi tu, tot Mihai Petre, ăla falsul care nu ştie să danseze“, i-a zis el profesorului medaliat la nivel naţional şi internaţional. 

image

Acrobatul de circ Ricardo Massida a adus pe scenă un număr neaşteptat. Tânărul a dansat cu capul într-un balon roşu, iar apoi a transformat cauciucul, în care s-a ascuns complet ori pe care l-a purtat drept fustă. „Eşti un adevărat profesionist. Am râs cu lacrimi, m-am simţit foarte bine văzând spectacolul tău. Răspunsul meu este «Da»“, i-a zis Andra, entuziasmată. Desigur, colegii ei de catedră i-au dat dreptate. 

Prestaţia excelentă a grupului de operă Brio Sonore i-a convins pe cei din juriu să-i trimită pe tinerii interpreţi direct în semifinale.

image

Varvara Cobozeva a primit aplauzele publicului şi trei răspunsuri afirmative, în urma unui număr artistic de dresaj. Senzualitatea, graţia şi talentul au fost ingredientele care l-au fermecat pe Mihai Petre.

image

Alexandria Siverenco, o fetiţă de numai şase ani, s-a calificat după ce numărul său de balet a sensibilizat auditoriul. 

image

Andi Moisescu a fost uimit de faptul că în numai doi ani, micuţa balerină a reuşit să execute asemenea figuri.

image

Un număr de acrobaţie executat de un cuplu „bine sudat”  a fost aplaudat la scena deschisă. După cum au afirmat şi profesorii de la catedră, tinerii din grupul Duo Apostol au ajuns până la „X” - urile scenei, fără să le primească, spre bucuria lor. Pericolul, dificultatea momentului şi noutatea au contribuit la verdictul pozitiv exprimat de Andra, Mihai Petre şi Andi Moisecu.

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite