Un manifest al generaţiei expirate sau Bătrâni şi proşti sau „În lături!“

PRETENŢII Filmul „Cel Ales“, „regizat“ de Cristian Comeagă şi „interpretat“ de Bogdan Stanoevici, este un potpuriu al tuturor „obsesiilor“, artistice şi „filozofice“, ale unei generaţii – cu rădăcini în comunism – care ar fi bine să dispară cât mai repede din cultura română. Evident, pentru sănătatea acesteia din urmă.

Se ştie că este greu de făcut un film de gen cu adevărat bun în ţărişoara noastră. Comedii, filme de acţiune, poliţiste sunt de multă vreme o rara avis pe plaiurile mioritice, de la filmele lui Sergiu Nicolaescu încoace. Până la apariţia noii generaţii de cineaşti din anii 2000, România era ţara care înregistra performanţa de a produce filme de gen respinse de public şi filme de artă respinse de critică (mă refer la zvârcolirile postrevoluţionare ale unor nume altfel respectabile până în 1989, precum Piţa sau Daneliuc, Dinu Tănase ori Alexa Visarion). Tinerii cineaşti au ales însă calea unui film de artă şi festivalier, prin care mai ales vor să impună propria viziune comună asupra unui nou tip de cinema. În aceste condiţii, apariţia unui film care se adresează în primul rând publicului, precum „Cel Ales“, scris şi regizat de Cristian Comeagă, nu poate fi decât privită cu interes.

Securiştii ca supermeni

Problema este că regizorul-scenarist nu se mulţumeşte cu această condiţie, ci atacă mai sus. El vrea să fie recunoscut şi ca un cineast „de artă“, vezi debutul filmului tipic pentru acest gen, unele cadre studiate de pe parcurs, finalul care vrea să ne trimită la tema memoriei şi a primei amintiri (un clişeu al filmului de critică) etc. Ce se află însă între aceste secvenţe, vom vedea imediat. Mai mult (şi mai grav), filmul vrea să ne convingă de propriu-i adevăr, realizatorii săi vor să ne spună ceva important, să îndese în cele peste două ore de proiecţie (oricum, exagerat de lungi) tot ceea au înţeles ei până la această vârstă despre lume, viaţă, istoria recentă, politică şi alte chestiuni de acest fel. Cu alte cuvinte, „Cel Ales“ nu este doar prost, ci este prost cu pretenţii, ceea ce întotdeauna reprezintă nu doar un rateu, este de fapt un păcat.

Scenariul filmului preia, la bază, unul dintre cele mai persistente mituri în imaginarul unei generaţii care şi-a petrecut primii ani de viaţă (adolescenţa şi prima tinereţe) încă în regimul comunist: cel al unei Securităţi omnipotente şi omnisciente, a cărei activitate predilectă consta în recrutarea de tineri inteligenţi (desigur, încă de pe băncile liceului) pentru a-i transforma într-un fel de supereroi. Este filonul din care, în alt registru, un Pavel Coruţ şi-a extras, în primul deceniu de după Revoluţie, succesul atât de lucrativ. Comeagă merge însă şi mai departe: tânărul X (Bogdan Stanoevici), recrutat astfel în anii ’80 de către unsurosul „Escu“ (Nicodim Ungureanu) – pentru a fi, citez, „o pocnitoare cu explozie întârziată“ – şi trimis în Occident, este nu numai protagonistul unor aventuri rocamboleşti, ci şi – prin întoarcerea sa în România, după 30 de ani – al unei poveşti despre viaţă şi destin, ca şi despre cine învârte cu adevărat lucrurile în prezent în ţară.

Dezbrăcând-o pe Cosoi

Este imposibil, văzând filmul, să nu te gândeşti la propria traiectorie a lui Stanoevici, plecat din anii ’80 în Franţa şi întors acum câţiva ani în ţară pentru a fi lansat într-o lamentabilă prestaţie politică. Actorul mărturiseşte că, atunci când Comeagă i-a prezentat povestea, l-a întrebat (candid) „Şi tu ce grad ai?“. Este stupid, pentru că faptele prezentate de scenariu sunt exact genul de poveşti pe care le auzi în orice cârciumă din Bucureşti, dacă ai suficienţi nervi. Scenariul filmului suferă de păcatul primordial al mai tuturor producţiilor româneşti, mai ales postrevoluţionare: incoerenţa, este un talmeş-balmeş din care cu greu se înţelege ceva.

O altă problemă a acestei generaţii este vulgaritatea gratuită, în care au „excelat“ după Revoluţie „maeştri“ ai expiratului, precum un Saizescu sau un Mureşan. Nu este vorba aici despre o vulgaritate care caracterizează personajele, ci pur şi simplu despre plăcerea unor oameni trecuţi de o anumită vârstă de a dezbrăca şi/sau de a pune să vorbească urât „frumuseţi“ precum Groza sau Luciu pe vremuri, Laura Cosoi în prezent. Este incredibilă cantitatea de vulgaritate pe care o exhibă aceasta din urmă, complet inutilă caracterizării personajului, din moment ce personajul ei... nu există, nu înţelegi ce rost are în scenariu.

Comeagă, autor din întâmplare

Prestaţia actorilor de aici este sub orice critică, în primul rând Stanoevici care exhibă, indiferent de vârsta personajului, aceeaşi privire exoftalmică şi stupefiată (transformarea prin machiaj a actorului într-un tânăr de 18 ani nu este altfel decât ridicolă). Îmi pare rău, dar Stanoevici era un actor mai bun în tinereţe, în filmele unui Cărmăzan sau ale altora ejusdem farinæ. Dacă de la Stanoevici sau Cosoi nu aveam pretenţii de expresivitate, până şi actori valabili precum Nicodim Ungureanu sau talentata Olimpia Melinte sunt jalnici aici, ceea ce arată inexistenţa unui regizor adevărat care să-i dirijeze, eventual chiar strunească.

Lui Comeagă îi place să se prezinte drept producătorul (şi operatorul) lui Nae Caranfil, pe care în mod clar vrea să-l emuleze. Numai că acela chiar ştia să scrie, ba chiar aş spune că autorul „Filantropicii“ este mai bun scenarist, uneori, decât regizor. Comeagă nu este un regizor de vocaţie – de altfel mărturiseşte că precedentul film („La bani, la cap, la oase“, care era o comedie de acelaşi prost-gust), la care iniţial era doar producător, l-a preluat dintr-o întâmplare – şi părerea mea este că „cariera“ sa artistică ar trebui să se oprească aici.

Info

Cel Ales (România, 2015)
Regia: Cristian Comeagă
Cu: Bogdan Stanoevici, Nicodim Ungureanu, Laura Cosoi, Olimpia Melinte

1 stea