Sharon Stone: „Îmi analizam faţa şi corpul în oglindă şi plângeam“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actriţei i-a fost greu să se împace cu gândul că îmbătrâneşte. FOTO Reuters
Actriţei i-a fost greu să se împace cu gândul că îmbătrâneşte. FOTO Reuters

La aproape 56 de ani, actriţa vorbeşte despre cât de greu i-a fost să accepte că îmbătrâneşte şi îşi aminteşte de momentele în care se închidea în casă, de ruşine că şi-a pierdut trupul tânăr de altădată.

Protagonista din „Instinct primar“ recunoaşte că a trăit o adevărată dramă pe măsură ce a trecut de prima tinereţe. „N-a fost uşor. A fost o vreme, pe la 40 de ani, când mă închideam în baie cu o sticlă de vin şi-mi spuneam «N-am să ies până n-am să accept în totalitate felul în care arăt»“, declară ea în revista „Shape“.

 „Mi-am analizat faţa în oglinda mare, m-am uitat la corp şi am plâns, am plâns, am plâns. Apoi mi-am spus: «O să îmbătrâneşti. Cum vrei să faci asta?». Şi m-am gândit: «Mi-aş dori să îmbătrânesc precum un dansator». Vreau să-mi păstrez corpul într-o formă asemănătoare. Îmi place să dansez şi să mă întind. Şi îmi place să merg la sala de sport“, a explicat Sharon Stone.

sharon stone foto reuters

Actriţa care va împlini 56 de ani în martie recunoaşte că, pe lângă antrenamente, se îngrijeşte cu o dietă corespunzătoare, fără alcool. 

„Îmi place mâncarea curată, pregătită cât mai simplu posibil. Mănânc peşte şi brânză. Îmi plac fripturile şi îmi priesc pentru că am un nivel foarte scăzut al colesterolului şi presiunea sângelui scăzută. Nu este bună pentru fiecare, trebuie să consulţi medicul“, recomandă actriţa.    

sharon stone foto reuters
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite