Noi acuzaţii în scandalul Johnny Depp - Amber Heard: actorul ar fi încercat să o sufoce cu o pernă. Fotomodelul a depus plângere la poliţie
0Johnny Depp (52 de ani) ar fi agresat-o fizic pe Amber Heard (30 de ani) şi ar fi încercat să o sufoce cu o pernă după ce consumase foarte mult alcool, arată ultimele destănuiri în scandalul dintre cei doi.
„Am găsit-o cu buza spartă şi vănătă, ochiul umflat şi o parte din păr smulsă din cap“
Noi dezvăluiri ies la iveală în cazul conflictului dintre Johnny Depp şi Amber Heard. Depp, într-un acces de furie, ar fi încercat să o sufoce pe Heard cu o pernă, totul în timp ce era sub influenţa alcoolului. Cel puţin aceasta este varianta pe care o vehiculează o prietenă apropiată actriţei Amber Heard, care spune pentru New York Post că Amber i-ar fi trimis un SMS în timpul presupusei agresiuni, care ar fi avut loc în decembrie anul trecut. „Acest incident m-a făcut să mă blochez, mi-a mărturisit că se temea pentru viaţa ei atunci când un Johnny băut a venit să o sufoce cu o pernă“, a mărturisit apropiata celebrei Amber Heard. Prietena actriţei mărturiseşte că „s-a dus la prietena ei şi a găsit-o cu buza spartă şi vănătă, ochiul umflat şi o şuviţă de păr smulsă din cap“. Aceasta a adăugat că aceea a fost prima ocazie cu care a l-a văzut pe Depp într-o stare avansată de ebrietate, scrie „Daily Mail“.
Depp s-a enervat şi a dat cu pumnul în perete
Aceste acuzaţii vin după o altă serie de presupuneri. Johnny Depp ar fi dat cu pumnul atât de tare într-un perete, în timpul unei disupute cu Amber Heard, încât s-a rănit foarte grav iar filmările pentru „Piraţii din Caraibe: Cufărul omului mort“ au trebuit să fie întârziate cu o lună, pentru ca actorul să se recupereze. Disputa dintre Depp şi Heard ar fi atins un punct culminant în care actorul şi-a descărcat furia într-un perete, în martie 2015. Din acest motiv a zburat din Australia în Statele Unite ale Americii pentru a se opera, iar pelicula a fost întârziată. Lui Depp i-a fost inserat un şurub într-unul dintre degetele de la mâna dreaptă, presa relatând incidentul fără a cunoaşte originea. Aceste dezvăluiri sunt doar ultimele dintr-o lungă serie, între cei doi urmând, se pare, un divorţ amar.
Poliţiştii nu au văzut semne de agresiune pe corpul actriţei
În schimb, ofiţerii care au răspuns apelului femeii au observat că, în seara presupusului incident, nu prezenta semne de violenţă pe faţă sau pe părţile expuse ale corpului. Amber a deschis uşa, a lăsat-o crăpată, dar nu i-a lăsat să intre în reşedinţă. Au interogat-o prin uşă şi ea a spus în acel moment că a fost vorba doar de o ceartă fără consecinţe violente. Nu a menţionat în acea noapte numele lui Johnny Depp. Ofiţerii i-au spus actriţei că trebuie să se asigure că nu refuză ajutorul poliţiei sub presiune, aşa că au insistat să intre în casă şi să vorbească pe larg cu ea. Amber le-a mulţumit, iar poliţiştii au avut suficient timp pentru a se uita la ea.
Fotomodelul a depus plângere la poliţie
În acest context, Amber Heard a depus, marţi, o plângere la Poliţia din Los Angeles în care a evocat „anii de violenţe fizice şi psihologice“ suferite din partea soţului ei, Johnny Depp, pe care l-a cunoscut în 2011, au anunţat avocaţii actriţei americane, citaţi de 20minutes.fr, notează News.ro.
„Amber Heard a suferit timp de mai mulţi ani agresiuni fizice şi psihologice din partea lui Johnny Depp“, au precizat avocaţii actriţei, Samantha Spector şi Joseph Koenig. Până marţi, Amber Heard refuzase - din motive profesionale şi personale - să depună plângere la Poliţie, după o dispută ce a avut loc pe 21 mai, încheiată cu un ochi învineţit al actriţei, au precizat avocaţii ei. „Însă Amber nu mai suportă atacurile neîntrerupte şi minciunile pure lansate împotriva ei în public, după evenimentele tragice de pe 21 mai“, au adăugat ei.
Reprezentanţii actorului Johnny Depp nu au făcut deocamdată comentarii pe această temă, iar un purtător de cuvânt al Poliţiei din Los Angeles a refuzat la rândul său să ofere alte informaţii, afirmând doar că o anchetă este în curs de desfăşurare.
Heard îl acuză pe Depp de comportament abuziv
Amintim că Amber Heard a depus şi actele de divorţ, invocând diferenţe ireconciliabile. Două zile mai târziu, actriţa a apărut la tribunal cu o vânătaie pe faţă pentru a solicita un ordin de restricţie împotriva starului, pe care l-a şi obţinut, susţinând că acesta a bătut-o şi declarând că nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru. „Trăiesc cu spaima că Johnny se va întoarce pentru a mă teroriza fizic şi emoţional“, a mărturisit Heard, care a izbucnit în lacrimi la ieşirea din tribunal.
„Pe toată durata relaţiei noastre, Johnny a avut un comportament abuziv verbal şi fizic. Am îndurat abuzuri emoţionale, verbale şi fizice din partea lui Johhny, care au inclus umilinţe, ameninţări, comportament ostil la adresa mea de fiecare dată când îi puneam la îndoială autoritatea lui sau nu eram de acord cu el“, a mai spus Amber Heard, povestind în detaliu şi două dintre cele mai grave incidente pentru care a prezentat şi dovezi - mai multe fotografii în care apare cu faţa plină de vânătăi.
Una dintre fotografiile prin care Amber Heard a obţinut ordinul de restricţie împotriva lui Johnny Depp FOTO People/Amber Heard
Pretenţiile fotomodelului
Pe lângă ordinul de restricţie, vedeta a mai cerut o pensie alimentară de 50.000 de euro pe lună, custodia unică a câinelui Pistol, acces exclusiv la reşedinţa din Los Angeles, unde cei doi au locuit din momentul în care s-au căsătorit, şi la maşina Range Rover, precum şi un tratament de gestionare a furiei pentru Depp, însă toate aceste solicitări i-au fost respinse.
Pe de altă parte, în documentele depuse în instanţă, avocata actorului, Laura Wasser, susţine că Heard doreşte să obţină „compensaţii financiare“, dar şi să câştige simpatie prin invocarea violenţei domestice, precizând totodată că aceasta profită de faptul că Depp traversează o perioadă dificilă cauzată de moartea mamei lui.
Johnny Depp a făcut o singură declaraţie publică prin intermediul reprezentantului său, dar înainte de a apărea acuzaţiile de violenţă conjugală: „Având în vedere modul în care s-a terminat acest mariaj, dar şi pierderea tragică a mamei sale, Johnny nu va răspunde poveştilor false, bârfelor, dezinformărilor şi minciunilor despre viaţa sa personală. Speră doar ca dizolvarea acestei scurte căsnicii să se rezolve cât mai rapid“.
Johnny Depp şi Amber Heard s-au logodit în decembrie 2013, după ce s-au întâlnit pe platourile de filmare ale lungmetrajului „Jurnalul unui iubitor de rom/ The Rum Diary“ din 2011. Cei doi s-au căsătorit la începutul anului trecut în cadrul unei ceremonii private restrânse organizate în reşedinţa din Los Angeles, urmată de o petrecere pe insula privată a actorului.