Lady Gaga, interzisă în China din cauza întâlnirii sale cu Dalai Lama VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa americană Lady Gaga (30 de ani) a intrat pe lista neagră a chinezilor în urma întâlnirii sale cu liderul spiritual al budismului tibetan Dalai Lama (81 de ani).

Potrivit ziarului chinezesc „The Apple Daily“, citat de contactmusic.ro, Ministerul de Externe din China a impus inderdicţia la scurt timp după ce Lady Gaga s-a întâlnit cu liderul spiritual, duminică, în Indianapolis, în urma Conferinţei Primarilor Statelor Unite la care Dalai Lama a fost invitat să ţină un discurs.

Lady Gaga şi Dalai Lama au avut o discuţie de 20 de minute, care a fost transmisă live pe Facebook, în care liderul spiritual a răspuns unor întrebări pe care Lady Gaga le-a ales din rândul celor adresate de fani pe reţelele sociale şi care au vizat felul în care omenirea trebuie să reacţioneze faţă de nedreptăţile comise în lume. 

„Suntem animale sociale, aşadar viitorul oamenilor depinde în întregime de comunitate“, a spus Dalai Lama. 

Au fost abordate şi subiecte precum sinuciderea, yoga, meditaţia şi cum să faci faţă presiunilor lumii moderne. Dalai Lama a oferit spectactorilor şi câteva sfaturi: „Dacă se produce un eveniment tragic, nu trebuie să evitaţi să îl analizaţi, ci trebuie să priviţi mai în profunzime, la scară largă. Multe lucruri pozitive, fericite, sunt acolo, dacă priviţi totul dintr-o perspectivă mai largă. Dacă priviţi cu atenţie un singur eveniment, totul pare de nesuportat. Dar, dacă priviţi dintr-o perspectivă largă, veţi găsi multe lucruri pozitive în jurul acelui eveniment“. 

În ceea ce priveşte tema meditaţiei Dalai Lama, care a dat dovadă de umor. „Sunt un slab practicant al meditaţiei. Am 81 de ani. Nu prea mai progresez“, a declarat liderul spiritual tibetan, zâmbind. Însă metodele sale de meditaţie analitică par să dea rezultate: „Puteţi să vă convingeţi de asta privind chipul meu tânăr. Nu am apelat la nicio formă de medicină specială. Mintea mea este întotdeauna clară“, a mai spus acesta.

Dalai Lama, un terorist pentru China

Oficialii din China, care văd în Dalai Lama un terorist şi condamnă campania sa pentru independenţa tibetanilor, nu au privit cu ochi buni această înâlnire şi se pare că au impus posturilor publice de radio şi TV să înceteze difuzarea muzicii şi videoclipurilor artistei americane. Totodată, albumele cântăreţei au fost scoase din magazinele online, după ce Lady Gaga a fost adăugată pe „lista forţelor străine ostile“.

„Scopul vizitei şi activităţilor lui Dalai Lama în alte ţări este acela de a promova propunerea lui pentru proclamarea independenţei tibetane. Sperăm că oamenii comunităţii internaţionale sunt conştienţi de originea şi caracterul lui“, a declarat luni purtătorul de cuvânt  al Ministerului de Externe din China, Hong Lei.

Nu este prima oară când Lady Gaga este interzisă în China

Această decizie a Chinei este una importantă, având în vedere că Lady Gaga este considerată de către chinezi cea mai populară cântăreaţă occidentală, potrivit BBC. Lady Gaga a mai fost cenzurată timp de trei ani de China, în 2014, pe motiv că este o personalitate subversivă a culturii generală.

Tenzin Gyatso, al paisprezecelea Dalai Lama, este şeful spiritual şi temporal al Tibetului. S-a născut la 6 iulie 1935, într-un mic sat de ţărani din provincia Amdo, iar la vârsta de doi ani a fost descoperit ca fiind încarnarea predecesorului său, marele Dalai Lama al treisprezecelea. La vârsta de patru ani, Tenzin Gyatso este adus în capitala statului tibetan, Lhasa, şi instalat pe tron în calitate de şef suprem temporal şi spiritual al Tibetului. De la şaisprezece ani, Dalai Lama şi-a asumat întreaga putere temporală şi timp de nouă ani a urmărit reconcilierea cu guvernul chinez. Cu toate acestea, în anul 1959, la Lhasa, a izbucnit o revoltă împotriva Chinei, iar Dalai Lama a fost nevoit să părăsească Tibetul şi să se stabilească în India, unde a fost urmat de peste o sută de mii de conaţionali. 

Spre deosebire de predecesorii săi, al Paisprezecelea Dalai Lama a efectuat vizite în numeroase ţări şi a întreţinut un dialog constant cu personalităţi aparţinând unor spaţii culturale, religioase şi ideologice foarte diferite. De-a lungul vremii, reputaţia sa de om al păcii şi înţelegerii a crescut neîncetat. A primit numeroase premii naţionale şi internaţionale, inclusiv Premiul Nobel pentru Pace în 1989. În timpul călătoriilor pe care le-a efectuat în străinătate, Sfinţia Sa a susţinut cu tărie necesitatea respectului reciproc şi a unei mai bune înţelegeri între diferitele credinţe ale lumii.

Lady Gaga, pe numele său real Stefani Joanne Angelina Germanotta, a câştigat cinci premii Grammy. A debutat în anul 2008, cu albumul „The Fame“, care s-a bucurat de recenzii pozitive din partea criticilor muzicali. Single-urile „Just Dance“ şi „Poker Face“ au devenit, la scurt timp după lansare, hituri internaţionale. De-a lungul carierei, Lady Gaga a vândut peste 50 de milioane de albume şi 100 de milioane de single-uri în întreaga lume.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite