Sociologul Marius Pieleanu, membru al Consiliului Naţional care supervizează finanţarea universităţilor
0Consiliul Naţional de Finanţare a Învăţământului Superior (CNFIS) va avea doi noi membri, pe sociologul Marius Pieleanu, care apare frecvent ca invitat la dezbaterile de la Antena 3, fiind prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Politice al SNSPA, şi pe Marcel Dîrja, profesor la Universitatea de Ştiinţe Agronomice din Cluj.
Cele două locuri în plus de la conducerea CNFIS au fost aprobate prin două ordine de ministru, publicate joi în Monitorul Oficial. Practic, ordinele de ministru au schimbat structura CNFIS care va avea acum 23 de membri în loc de 21.
Cei doi membri noi sunt sociologul Marius Pieleanu, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Politice de la Şcoala Superioară de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), şi Marcel Dîrja, de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
De asemenea, ordinul de ministru care schimbă numărul de membri mai spune că la fiecare patru ani, ministrul Educaţiei numeşte opt noi membri la CNFIS.
Rolul Consiliului este, în principal, de a formula propuneri ministrului Educaţiei privind necesităţile viitoare de finanţare a învăţământului superior, precum şi distribuţia anuală a fondurilor bugetare pe instituţii de învăţământ superior de stat din România.
Astfel, CNFIS propune anual metodologia de repartizare pe universităţi a alocaţiilor bugetare destinate finanţării instituţionale.
Nu este pentru prima dată când ministrul Educaţiei schimbă componenţa CNFIS, în iunie anul trecut, s-a alăturat echipei Consiliului profesorul Nicolae Burnete de la Universitatea Tehnică din Cluj, care a făcut parte din Consiliul Naţional de Etică, organismul care a hotărât în 2012 că Victor Ponta nu şi-ar fi plagiat teza de doctorat.
Membrii Consiliului:
Prof. univ. dr. Claudia POPESCU – Preşedinte
Universitatea “Politehnica ” din Bucureşti
Prof. univ. dr. Ioan Vasile ABRUDAN – Vicepreşedinte
Universitatea “Transilvania” din Braşov
Prof. univ. dr. Nicolae ISTUDOR – Vicepreşedinte
Academia de Studii Economice din Bucureşti
Prof. univ. dr. Vasile VÎNTU – Vicepreşedinte
Universitatea de Ştiinţe Agricole Şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu De La Brad” din Iaşi
Prof. univ. dr. Nicolae BURNETE – Membru în Biroul Executiv
Universitatea Tehnică din Cluj – Napoca
Prof. univ. dr. Marilen PIRTEA – Membru în Biroul Executiv
Universitatea de Vest din Timişoara
Prof. univ. dr. Gabriela PRELIPCEAN – Membru în Biroul Executiv
Universitatea “Ştefan Cel Mare” din Suceava
Prof. univ. dr. Mihai BĂLESCU
Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti
Prof. univ. dr. Daniel BREAZ
Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Prof. univ. dr. Dan CAŞCAVAL
Universitatea “Gheorghe Asachi” din Iaşi
Prof. univ. dr. Horia CIOCÂRLIE
Universitatea “Politehnica ” din Timişoara
Prof. univ. dr. Tiberiu DOBRESCU
Universitatea “Politehnica ” din Bucureşti
Prof. univ. dr. Attila GÁSPÁRIK
Universitatea de Arte din Tîrgu-Mureş
Prof. univ. dr. Ioan IANOŞ
Universitatea din Bucureşti
Prof. univ. dr. Livia ILIE
Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
Prof. univ. dr. Daniela-Lucia MUNTEAN
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş
Prof. univ. dr. Doina PLEŞCA
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti
Prof. univ. dr. Gheorghe POEDE
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Prof. univ. dr. Cezar Ionuţ SPÎNU
Universitatea din Craiova
Conf. univ. dr. Levente SZABO
Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca
Conf. univ. dr. Răzvan TEODORESCU
Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
Conf. univ. dr. Marius PIELEANU
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti
Prof. univ. dr. Marcel DÎRJA
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca