Permis unic pentru bibliotecile centrale universitare din România - proiect

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Accesul în bibliotecile centrale universitare din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara s-ar putea face cu un permis unic pentru a se asigura transferul reciproc de informaţii şi cunoaştere, propunerea urmând să fie trimisă Ministerului Educaţiei de către directorul BCU „Carol I”, Mireille Rădoi.

„Lărgirea ariei de acces a resurselor de informare complementare se transformă astfel din deziderat într-un imperativ. Ea răspunde cerinţelor ce decurg din diversificarea ofertei de formare iniţială şi continuă a universităţilor româneşti, ce este acum însoţită de o mobilitate crescută pe piaţa cercetării.  Sunt tot mai frecvente cazurile când, licenţiaţii unei anumite universităţi optează pentru susţinerea masterului sau a doctoratului în alt centru universitar, alăturându-se astfel specialiştilor implicaţi în studii şi cercetări transdisciplinare, principalele categorii de beneficiari ai acestei reglementări”, este poziţia BCU transmisă printr-un comunicat de presă.

Propunerea de optimizare a serviciilor printr-un card unic de acces  vine în urma unei analize a discuţiilor purtate de către conf. univ. dr. Mireille Rădoi în cadrul Congresului IFLA (International Federation of Libraries Association) care s-a desfăşurat la Cape Town, Africa de Sud, în perioada 15-21 august 2015.

Racordarea instituţiilor responsabile de ghidarea informaţională şi diseminarea cunoaşterii în mediul academic la un organism internaţional este o măsură obligatorie, determinată de faptul că IFLA este generatorul tendinţelor ştiinţifice în cîmpurile informaţiei şi al politicilor de integrare a bibliotecilor de toate tipurile în societatea civilă şi de recunoaştere a rolului şi misiunii acestora.

Idee inspirată de un congres internaţional

Derulându-se sub tema “Strong Libraries Strong Societies” congresul IFLA a cuprins sub umbrela sa obiective precum dezvoltarea socială prin optimizarea serviciilor oferite utilizatorilor şi compatibilizarea acestora la nivel mondial şi politici manageriale ferme extinse spre cooperarea internatională în vederea susţinerii rolului de agent social al bibliotecii.

„Direcţiile de lucru în care instituţia noastră a fost implicată în cadrul evenimentului s-au axat pe sesiunile Academic and Research Libraries – forumul dedicat bibliotecilor din învăţământul superior şi de cercetare şi Knowledge Management sesiune care urmăreşte aplicarea managementului cunoaşterii în context profesional. Justificarea vine din nevoia de a armoniza pe structura unei biblioteci de rang academic arhitectura cunoaşterii ştiinţifice, conceptele şi principiile de management organizaţional, de a conecta instituţia cu agenţii guvernamentale, organizaţii, instituţii de cercetare”, se arată în comunicat.

Bibliotecile urmăresc transferul reciproc de informaţii şi cunoaştere,  schimbul de bune practici,  partajarea resurselor şi continua optimizare a relaţiilor cu  utilizatorii, ca fundamente ale consolidării rolului şi puterii lor în societatea informaţională.

„Cunoaşterea este putere atunci când este diseminată la locul potrivit, la timpul potrivit, şi oamenilor potriviţi. Mediul academic este matricea ideală de generare a  informaţiei prelucrate iar bibliotecile din structura sa sunt chemate să–şi unească forţele pentru ca această cunoaştere să devină operaţională pentru ştiinţă, cercetare şi învăţământ”, se mai arată în comunicat.

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite