
Eu ce câştig? Experienţă!
0Am auzit de curând în mod întâmplător o discuţie dintre doi elevi de liceu. Primul dintre ei întreba „Vei participa şi tu la proiect?”. Răspunsul a venit foarte repede, aproape automat, căutând beneficiile imediate ale unei participări: „Ce-mi iese?”. Fără a sta pe gânduri, primul tânăr a răspuns râzând „Experienţă” şi apoi a continuat „Ce să-ţi iasă mă?! Praful de pe tobe! O să ne distrăm un pic!”.
Discuţia dintre cei doi tineri mi-a dat de gândit. Acumularea de experienţă este similară cu a câştiga „praful de pe tobe”, iar schimbul de replici „Ce câştig?”/”Experienţă” a devenit o expresie sarcastică, exprimând lipsa unui beneficiu imediat. Şi în ciuda acestor lucruri, tinerii nu reuşesc să îşi găsească locul de muncă pe care şi-l doresc sau eşuează atunci când îşi pornesc propriile afaceri dintr-un motiv simplu: lipsa de experienţă.
Departe de a fi o pierdere de vreme, experienţa este un certificat de calitate pentru un tânăr aflat la început de drum, o garanţie a competenţelor sale. Iar această experienţă nu se câştigă uşor! Să presupunem că un tânăr a avut rezultate bune de-a lungul studiilor şi ştie că poate face faţă cu succes provocărilor unui job. Cum poate să demonstreze asta potenţialului angajator şi cum poate rezolva problema lipsei de experienţă? Să presupunem că eşti tânăr şi nu ai avut ocazia să lucrezi până acum. Ce faci?
În primul rând interacţionează cu profesionişti! Majoritatea angajatorilor nu recrutează tineri la târgurile de carieră sau pe site-urile de profil. Aceştia preferă să cunoască direct tineri talentaţi, să discute cu ei şi să vadă dacă se potrivesc sau nu profilului căutat. Dacă vei cunoaşte personal angajatorul vei reuşi să îi demonstrezi că eşti candidatul potrivit discutând faţă în faţă. Aşadar, caută angajatorii preferaţi de tine la evenimentele care îţi permit să interacţionezi în mod direct cu ei şi remarcă-te!
Continuă să te pregăteşti participând la sesiuni de training în cadrul cărora dezvolţi competenţe şi abilităţi prin metode de educaţie non-formală. Urmăreşte ca participarea la astfel de training-uri să te ajute să dezvolţi aptitudini relevante pentru domeniul de interes pentru tine şi pune în valoare noile cunoştinţe într-un CV profesionist. În acest fel vei reuşi să îi demonstrezi angajatorului că eşti pasionat şi că ai cunoştinţe în domeniu chiar dacă nu ai profesat până acum.
Nu în ultimul rând, lucrează alături de profesionişti şi tineri talentaţi! Participă la workshop-uri şi studii de caz care te ajută să înţelegi ce presupune activitatea într-un anumit domeniu, te învaţă să lucrezi în echipă şi îţi dau ocazia să colaborezi cu profesionişti. De cele mai multe ori pentru angajatori astfel de evenimente servesc drept interviuri de grup aşa că fă tot posibilul să ieşi în evidenţă şi să îţi demonstrezi potenţialul.
Deşi pare o piedică majoră în calea eforturilor tinerilor de a-şi găsi un loc de muncă, problema lipsei de experienţă îşi găseşte o rezolvare foarte uşor. Interacţionând cu profesionişti la evenimente de profil, participând la sesiuni de training, workshop-uri şi studii de caz, aceştia pot compensa lipsa de experienţă şi pot demonstra că se potrivesc unui job.
Pentru tinerii care înţeleg valoarea experienţei şi care vor să lucreze alături de profesionişti din companii importante din România, am gândit proiectul Career Leader care îi ajută să facă toţi paşii de mai sus într-o singură zi. Participanţii au ocazia să interacţioneze cu profesionişti, participă la sesiuni de training de specialitate, workshop-uri interactive şi simulări de business, iar la final pot fi răsplătiţi cu premii şi stagii de practică.
În plus, nu costă nimic! Participarea la Career Leader este gratuită, iar tinerii interesaţi pot aplica online pe site-ul programului http://akcees.com/career . Au mai rămas câteva zile până la cea de a patra ediţie Career Leader care deschide oportunităţi profesionale în trei domenii diferite: consultanţă, IT şi banking. Şi pentru că experienţa contează şi este un factor care te ajută să ieşi în evidenţă, le recomandăm tuturor tinerilor interesaţi să profite de această şansă şi să aplice! Experienţa câştigată îi va pregăti pentru o viitoare carieră de succes şi, departe de a fi inutilă, îi va ajuta să se dezvolte profesional şi să ajungă mai aproape de obiectivele pe care doresc să le realizeze!