Liviu Pop promite că în doi ani toate unităţile şcolare vor avea Internet şi supraveghere video
0Ministrul Educaţiei Naţionale (MEN), Liviu Pop a declarat că peste doi ani de zile, toate şcolile din România vor fi conectate la Internet, ceea ce ar putea spori siguranţa elevilor, dacă ar exista şi camere pentru supraveghere video în interiorul şi în curtea şcolilor.
„Ar fi ideal să avem supraveghere video cel puţin în perimetrul
unităţilor şcolare, în curte, pe holuri, dar lucrul acesta necesită
efort financiar. Sunt autorităţi locale care au făcut lucrul acesta. În
strategia pentru combaterea violenţei în şcoală avem prevăzut acest
capitol important, iar proiectul Ministerului Educaţiei Naţionale cu
dotarea cu Internet a tuturor unităţilor şcolare, noi astăzi avem doar
66 % din corpurile de clădire în care se desfăşoară activităţi educative
conectate la Internet.
Cred că va duce la un plus de siguranţă, prin proiectul pe care astăzi îl lucrăm la Ministerul Educaţiei Naţionale, în doi ani de zile vom avea acoperite cu Internet toate unităţile şcolare şi din punctul acesta de vedere şi siguranţa elevilor va fi mult mai mare dacă vom reuşi să facem supravegherea video în perimetrul unităţilor şcolare", a declarat Liviu Pop, vineri, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Ministrul recunoaşte că sunt probleme în prezent cu asigurarea pazei în unele şcoli din ţară, după ce autorităţile locale au anunţat că nu au bani să-i plătească pe paznici.
Ministrul Educaţiei Naţionale a făcut aceste declaraţii vineri, la sediul PSD din Sibiu.