Guvernul alocă 46 de milioane de lei din TVA pentru salariile dascălilor şi restanţele câştigate de aceştia în instanţă
0Instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat finanţate din bugetele locale vor primi 46 de milioane de lei din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru plata salariilor şi a sporurilor (41 de milioane de lei), dar şi pentru achitarea salariilor restante câştigate de ei în instanţă (5 milioane de lei), potrivit unei decizii aprobate în şedinţa Executivului de miercuri.
"Se repartizează pe judeţe şi la nivelul municipiului Bucureşti suma totală de 46 mii lei (46 milioane lei-n.r.), din care 41.000 mii lei pentru plata salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor şi altor drepturi salariale în bani stabilite prin lege şi pentru plata contribuţiilor aferente acestora, iar 5.000 mii lei pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială personalului din învăţământului preuniversitar de stat", se arată într-un comunicat al Guvernului.
Executivul a decis de asemenea să repartizeze pe judeţe un milion de lei pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilită în favoarea personalului din unităţile de învăţământ special.
Buget mai mare în 2014
Educaţia primeşte 13% din bugetul naţional (3,4% din PIB), adică 22 de miliarde de lei, cu 2 miliarde mai mult decât în 2013, aceasta fiind cea mai mare creştere din ultimii ani, a anunţat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Totuşi, sindicaliştii din învăţământ, care au cerut 6% din PIB, organizează un referendum care ar putea declanşa o grevă generală în Educaţie. Rezultatele acestuia se vor comunica pe 4-5 decembrie.
Profesorii, studenţii şi elevii cer 6% din PIB pentru Educaţie
În ultimele săptămâni au avut loc mai multe proteste în educaţie începând cu profesorii care au pichetat în luna octombrie, sediile Guvernului, ale Parlamentului şi ale USL. Pe 6 noiembrie, 10.000 de profesori de la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au ieşit în stradă la un miting, iar săptămâna următoare au ieşit mii de studenţi să protesteze în toată ţara, în timp ce elevii au făcut grevă japoneză în şcoli. Mai mult, sindicatele din învăţământ organizează în perioada aceasta un referendum, urmând ca la începutul lui decembrie să fie comunicate rezultatele acestuia care vor arăta dacă se va face sau nu grevă generală în 2014, în Educaţie.
„Bugetul alocat Educaţiei va fi de 3,4% din PIB, până la 6% cât e în lege, e departe”, a spus preşedintele FSLI Simion Hăncescu, pentru „adevarul.ro”. El a mai precizat că de la finanţarea pleacă toate problemele din Educaţie, începând cu decontarea navetei pentru elevi şi profesori până la lipsa manualelor şcolare. „Lucrurile sunt destul de grave. Pe 4-5 decembrie vom avea rezultatele referendumului”, a mai spus el.
Sindicaliştii din educaţie spun că, cel mai probabil, profesorii vor face grevă generală după 1 ianuarie 2014. Principala revendicare a dascălilor este acordarea celor 6% din PIB pentru învăţământ, aşa cum prevede Legea Educaţiei. Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, susţine că existau bani să crească toate salariile în educaţie cu 10%, dar trebuie să achite sumele câştigate de dascăli în instanţă.
Mii de studenţi din 11 centre universitare din ţară au ieşit miercuri în stradă pentru a protesta faţă de neajunsurile din sistemul de învăţământ superior. Protestele din Capitală s-au terminat la ora 18.30. Ministrul Învăţământului Superior, Mihnea Costoiu, a vorbit cu o delegaţie a studenţilor despre revendicările lor.
Aproape 10.000 de dascăli au protestat miercuri în Capitală, nemulţumiţi de salariile din educaţie, aproape de 10 ori mai mici decât media europeană, şi ameninţă cu închiderea şcolilor. Profesorii au fost susţinuţi de studenţi, elevi şi părinţi, care cer la rândul lor creşterea salariilor cadrelor didactice. Liderul sindicaliştilor, Simion Hancescu a înaintat "un apel" la Guvern, prin care cer respectarea programului de guvernare.
În jur de 1.000 de membri ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" au pichetat luni, la prânz, sediul Parlamentului, cerându-le politicienilor să aloce 6% din PIB pentru învăţământ şi măcar majorarea salariilor debutanţilor.
Aproape 10.000 de dascăli din Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) sunt aşteptaţi miercuri la miting în Piaţa Victoriei, urmat de un marş până în Piaţa Constituţiei, nemulţumiţi de subfinanţarea cronică din educaţie. Alţi 1.000 de profesori ai FSE Spiru Haret au protestat luni în faţa Parlamentului, cerând 6% din PIB. De ce se mută învăţământul românesc din clasă în stradă, am discutat, luni, la Adevărul Live.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că la rectificarea bugetară vor fi alocate 175 de milioane de lei pentru a fi plăti la nivel local salariile profesorilor din preuniversitar. Banii vor merge către autorităţile locale şi nu către Ministerul Educaţiei, a mai spus premierul.
Membrii FSLI au început protestele luni, prin organizarea unei greve japoneze în toate unităţile de învăţământ din ţară şi prin pichetarea sediilor Guvernului şi USL, de la ora 11.00, pichete la care participă peste 300 de dascăli. Sindicaliştii solicită salarii mai mari cu 50% pentru debutanţi şi 6% din PIB pentru educaţie începând din 2014, dar şi modificarea programelor şcolare.