Cum se transmite fericirea? Părinţi străluciţi, copii fericiţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

E început de toamnă şi de an şcolar. Fiecare dintre noi îşi doreşte ca anul acesta şcolar să fie mai bun pentru copilul său. Dar mai ales noi, ca părinţi, cred că ne dorim cu fiecare început să fim mai buni cu copiii noştri, mai aproape de ei, printr-un proces de comunicare real şi empatic.

Specialiştii în psihologia copilului spun că dacă vrei să ai un copil fericit, trebuie să fii mai întâi tu, părintele, fericit. Uşor de spus, mai greu de făcut, dar nu-i aşa că merită tot efortul nostru conştient ?

Iată, aşadar, o invitaţie să depunem un  efort conştient şi susţinut de a (re)dobândi bucuria firească sădită în interiorul fiecăruia dintre noi, mare sau mic. În acest sens, Dr. Laura Markham vorbeşte despre SAP Disorder-Sacrificing yourself on the Altar of Parenthood, adică, sacrificiul de sine adus la altarul “meseriei” de părinte şi despre cum să evităm să ajungem să ne simţim copleşiţi. Pentru că tocmai acesta este momentul critic în care cei mici pot prelua controlul asupra noastră şi noi capitulăm.

Însă, un copil fericit, echilibrat şi …cooperant, înseamnă, înainte de toate, un părinte care să întrunească toate cele enumerate mai sus. Şi pentru ca dar din dar se face rai, iată o înşiruire de gânduri adunate şi experimentate  cu scopul de a ne (re)clădi pentru a face faţă momentelor provocatoare din relaţia cu copiii noştri:

  • Opreşte-te atunci când simţi că devii nemulţumit şi agitat. Oferă-ţi 5 minute în care să-ţi încarci bateriile cu ceea ce ştii că ţi se potriveşte cel mai bine: o tabletă de ciocolată,un cântec preferat, citeşte o pagină dintr-o carte îndrăgită.
  • Observă care sunt momentele dificile de peste zi şi încearcă să faci un plan prin care să le vii în întâmpinare cu un zâmbet şi o stare bună. Când trebuie să îţi ajuţi copilul la teme, ia şi o cană cu ceai aromat lângă tine, sau mai bine, ia una şi pentru copilul tău, iar în felul acesta presiunea activităţii va fi diminuată şi momentul va deveni unul plăcut şi binefăcător.
  • Constant şi conştient, îngrijeşte-ţi sufletul aşa cum ar face-o părinţii tăi cu tine. Pentru că nimeni nu e perfect, îngăduie-ţi şi iartă-te de câte ori amâni sau eşuezi într-un proiect, aşa cum numai un părinte ştie să ierte şi să înţeleagă.
  • Hrăneşte-te din darul fiecărei zile. Orice “nimic” este important şi îţi poate adduce o bucurie. Iar atunci când îl observi şi te apleci asupra lui, copilul tău te va copia şi va ajunge să se bucure cu naturaleţe de orice I se întâmplă.
  • Lasă-te îmbrăţişat şi oferă, la rândul tău, cât de multe îmbrăţişări poţi. Specialiştii spun că îmbrăţişările fac minuni. Şi ce e mai firesc în relaţia cu copilul tău decât să faceţi schimb de îmbrăţişări?

Cu emoţie, v-am aşternut gânduri de toamnă, pentru noi, părinţii. Măcar cu 5 minute suntem mai aproape de ţelul nostru, de a fi părinţi străluciţi.

Vom dezbate mai multe despre toate acestea la întâlnirile Clubului Bright Parents, organizate  pentru părinţi la Shakespeare School. Participarea este gratuită şi sunt invitaţi toţi părinţii care îşi doresc să dezbată temele care îi preocupă alături de Mirela Horumba, psiholog specializat în educaţie parentală.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite