25 iulie este ultima zi în care absolvenţii de liceu pot aplica pentru şomaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

25 Iulie este ultima zi în care absolvenţii de liceu (promoţia 2017) se pot înregistra în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) pentru ca, ulterior, să poată beneficia de indemnizaţie de şomaj. Acest drept se acordă la cerere pe o perioadă de 6 luni, în cuantum de 250 de lei/lună, indiferent dacă a fost promovat sau nu examenul de Bacalaureat, potrivit unui comunicat emis de ANOFM.

Potrivit Legii nr.76/2002  privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, persoanele care nu s-au încadrat pe piaţa muncii şi sunt înregistraţi la structurile ANOFM din raza de domiciliu/reşedinţă, pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj dacă:

-  nu urmează o formă de învăţământ

-  nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare (500 lei)

- doar dacă fac cerere în termen de 60 de zile de la terminarea studiilor

Absolvenţii sunt aşteptaţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu/reşedinţă. Cei care se vor înscrie vor putea beneficia de informare şi consiliere profesională în vederea identificării unui loc de muncă, precum şi de facilităţi financiare. De asemenea, aceştia pot beneficia şi de cursuri de formare profesionale gratuite pentru sporirea gradului de absorbţie pe piaţa forţei de muncă.

 Actele necesare şi cuantumul indemnizaţiei

Absolvenţii în vârstă de cel puţin 16 ani, care vor să se înregistreze la agenţiile teritoriale ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, au nevoie de trei documente. Mai exact, conform unui comunicat al agenţiei bucureştene pentru ocuparea forţei de muncă, acestea sunt:

 - actul de identitate (original şi copie)

- actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii (original şi copie)

- o adeverinţă medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.

Numărul de absolvenţi care s-au înscris pentru a primi un ajutor de şomaj până la data de 12.07.2017 este de 8.768 persoane.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite