Turiştii români au cheltuit în ţară circa 9,4 milioane euro în minivacanţa de 1 Decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hotelierii pregătesc camerele pentru cazarea turiştilor în perioada sărbătorilor de iarnă

Mai mult de 88.000 de turişti români, care au petrecut în diverse destinaţii din ţară minivacanţa de 1 Decembrie, au cheltuit aproximativ 9,4 milioane de euro pe cazare şi servicii de masă. Potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) tarifele au fost cu până la 70% mai mici decât cele din timpul Sărbătorilor de iarnă.

Din datele centralizate de FPTR reiese că mai mult de 88.000 de români au plecat în vacanţe în ţară în această perioadă, cei mai mulţi dintre ei au fost în marile oraşe şi în staţiunile montane. 

Turiştii au profitat de tarifele cu până la 70% mai mici decât cele din timpul Sărbătorilor de iarnă şi de faptul că au avut mai multe zile libere decât în alţi ani, spun oficialii FPTR.

”Pentru prima oară în ultimii 27 de ani, pachetele de city break interne au fost mai bine vândute decât cele în oraşele turistice europene. Spre deosebire de anii în care turiştii români optau pentru city break-uri în oraşele din Europa, în minivacanţa de 1 Decembrie din acest an aproximativ 39.000 de români au preferat să aleagă şi oraşele din România, cele mai căutate city break-uri interne fiind la Alba Iulia, Sibiu, Braşov şi Cluj Napoca”, se arată în comunicat.

Tarifele pentru pachetele promoţionale de 1 Decembrie au variat între 359-800 lei/persoană. 

Din calculele FPTR, cheltuiala medie pentru cazare şi mesele incluse a turiştilor români care au preferat destinaţiile interne a fost de aproximativ 350 de lei pe sejur, în creştere cu 5% faţă de anul trecut.

Cheltuielile suplimentare, cu drumul şi distracţia, au fost în medie, de 300 lei pe sejur, pentru fiecare turist. 

”Pentru prima oară după 1989, pachetele de city break interne au fost mai bine vândute decât cele din străinătate, ceea ce conturează o nouă tendinţă în turismul românesc”, arată un comunicat al federaţiei.

În staţiunile balneare, vacanţele au fost ceva mai scumpe decât la munte

Vacanţele în structurile de cazare din staţiunile balneare sunt ceva mai scumpe decât cele din zona de munte, deoarece gama de servicii este mai extinsă, incluzând şi acces la centrele spa. 

Cei 28.000 de turişti au beneficiat de oferte speciale către au inclus cazare 3 nopţi de cazare cu mic dejun şi acces spa. Tarifele s-au situat între 300 şi 865 de lei, în funcţie de categoria pentru care a optat fiecare turist.

20.000 turişti au ales destinaţii montane

Gradul de ocupare în staţiunile montane tradiţionale (Valea Prahovei, Poiana Braşov) a fost de 80-90% în aceste zile, astfel peste 20.000 de turişti au ales destinaţiile montane.

Tarifele în staţiunile de la munte din această perioadă au variat între 270 şi 500 de lei/persoană pentru trei nopţi de cazare cu mic dejun şi o cină tradiţional românească în seara de 1 Decembrie.

Staţiunile cu cele mai mici tarife pentru minivacanţă de 1 Decembrie au fost Bran şi Buşteni. 

275 lei/persoană – 3 nopţi la pensiune

În pensiunile din zonele rurale, tarifele au rămas neschimbate. Spre exemplu, la o pensiune din Bran un pachet promoţional cu trei nopţi, mic dejun şi cină tradiţională de 1 Decembrie a ajuns la 275 de lei/persoană.

Perioada liberă de patru-cinci zile a permis şi deplasări în destinaţiile externe de city break, în marile oraşe europene, dar şi în zone cu climă mai blândă sau în destinaţii în care au loc evenimente, cum ar fi Târgurile de Crăciun, concertele şi spectacolele. Cu toate acestea, unele oraşe căutate în anii anteriori nu se mai afla pe lista preferinţelor, din cauza tensiunilor sociale şi economice.

”De la an la an, tot mai mulţi turişti români preferă să îşi organizeze plecările pe cont propriu, rezervările pentru biletele de avion sau pentru cazare fiind făcute direct la compania aeriană, la structura de cazare sau apelând la un portal de rezervări”, au declarat reprezentanţii federaţiei.

Mulţi români au făcut excursii de o zi

De asemenea, 1 Decembrie se situează, ca număr de turişti, în topul sărbătorilor nereligioase dintr-un an, alături de 1 Mai.

”Românii au fost atenţi la cheltuielile pentru deplasări în această perioadă, deoarece minivacanţa de 1 Decembrie este foarte aproape de sărbătorile de iarnă, pentru care vor cheltui alţi bani. De asemenea, minivacanţa este un bun prilej pentru a vizita părinţii sau rudele din altă localitate. De aceea, foarte mulţi români au preferat în această perioadă să se deplaseze în excursii de o zi sau să îşi petreacă această minivacanţă la prieteni şi rude, ceea ce a determinat un trafic sporit pe şosele, dar asta nu înseamnă neapărat un flux sporit de turişti", a declarat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv FPTR.

Datele transmise duminică de FPTR au fost obţinute pe baza  estimărilor furnizate de membrii federaţiei patronale şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite