Ministrul Mediului: România va avea un Plan Naţional de Gestionare a Deşeurilor şi va evita astfel să plătească sancţiuni între 2.000 şi 110.000 euro/zi către CE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu a anunţat, joi, că România va avea un Plan Naţional de Gestionare a Deşeurilor, evitând astfel să plătească sancţiuni între 2.000 şi 110.000 de euro pe zi către Comisia Europeană.

„Astăzi (joi - n.r.) a ieşit din Guvern către ministerele avizatoare Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor. Astăzi am informat colegii mei la şedinţa de Guvern şi am suportul tuturor că săptămâna viitoare să aprobăm HG-ul de aprobare a acestui Plan, o altă procedură de infringement pentru care am fost trimişi în judecată la Comisia Europeană şi pentru care am plăti pe zi penalităţi de întârziere între 2.000 şi 110.000 de euro”, a explicat Gavrilescu în şedinţa Comisiilor reunite de buget-finanţe ale Parlamentului, citată de Mediafax. 

De asemenea, Gavrilescu a precizat că Ministerul Mediului va finaliza Planul Naţional de Management, iar apoi va fi notificată Comisia Europeană.

„Prin Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor vom lansa de la 1 ianuarie şi conştientizarea şi informarea privind colectarea selectivă, astfel încât cei care colectează deşeuri să nu se mai ducă la aşa-zisele depozite de gunoi, ci să putem să reciclăm în totalitatea produsele şi la groapă să ducem decât deşeul umed şi noi să ne păstrăm resursele natural”, a adăugat ministrul Mediului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite