Vicontele Etienne Davignon (79 ani), preşedintele Grupului Bilderberg, este invitat la Banca Naţională a României, unde va avea loc astăzi, de la ora 19.00, o conferinţă de presă în care va vorbi despre "Uniunea Europeana după criza datoriilor suverane".

Prima întâlnire a grupului Bilderberg a avut loc în Olanda, la Osterbeek, între 29 şi 31 mai, în Hotelul Bilderberg, de unde grupul şi-a luat şi numele. Reuniunea a fost organizată de prinţul Bernhard al Olandei şi de multimiliardarul David Rockfeller. Conferinţa anuală a Grupului Bilderberg este categoric cea mai importantă întâlnire din lume. Cu fiecare an ce trece, la ea participă mai mulţi lideri mondiali, mai mulţi politicieni de top, mai multe personaje regale şi lideri de afaceri, decât la orice altă întâlnire sau eveniment, de orice gen, de oriunde. Nu există nicio altă adunare la care să participe conducătorii tuturor instituţiilor internaţionale majore, precum Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Naţiunile Unite şi Uniunea Europeană. Întâlnirile au loc în cele mai luxoase hoteluri şi reşedinţe private din Europa, iar o dată la 4 ani, în Statele Unite sau în Canada.

Grupul Bilderberg şi teoria conspiraţiei

Teoreticienii conspiraţiei descriu Bilderberg ca fiind adevăratul motor al ordinii mondiale, influenţa acestui grup determinând răspândirea ideii conform căreia organizaţia conduce lumea din spatele uşilor închise, în afara cadrului democratic, şi controlează vieţile a miliarde de oameni. Într-un documentar difuzat la radio, BBC a dezvăluit că decizia de a crea o Uniune Europeană a fost luată în cadrul primei reuniuni oficiale a grupului Bilderberg, în 1953.

"Principala problemă este secretul. Când atâţia oameni cu putere se adună într-un singur loc, cred că avem dreptul la o explicaţie cu privire la ceea ce se întâmplă", declara un fost jurnalist, Tony Gosling, care conduce o campanie împotriva grupului.

Însă preşedintele Grupului Bilderberg, Etienne Davignon, respinge aceste idei: "Întotdeauna vor fi oameni care cred în conspiraţii, dar lucrurile se petrec într-o manieră mult mai incoerentă. Cand oamenii spun că acesta este un guvern secret al lumii, eu spun că dacă ar fi aşa, ar trebui să fim extrem de ruşinaţi de noi înşine".

În ciuda afirmaţiilor că Bilderberg nu reprezintă nimic mai mult decât un loc de întâlnire pentru elita globală pentru a discuta probleme de importanţă, acest lucru este uneori greu de crezut. Unul dintre motive este că un număr uimitor de mare de politicieni care au participat la reuniunile Bilderberg au fost ulterior aleşi în funcţii importante în ţările lor.

Au participat la reuniuni şi au câştigat funcţii

În 1964 şi 1966, Gerald Ford a participat la întâlnirile Bilderberg, iar în mai puţin de un deceniu el a devenit cel de-al 4-lea vicepreşedinte al Statelor Unite. Un an mai târziu, după demisia lui Richard Nixon, ca urmare a scandalului Watergate, Ford a devenit cel de-al 38-a preşedinte al SUA. El este singurul preşedinte şi vicepreşedinte din istoria Statelor Unite care nu a fost ales prin vot.

În 1991, Bill Clinton a participat la o conferinţă Bilderberg; doi ani mai târziu, el devenea cel de-al 42-lea preşedinte al Statelor Unite.

În 1993, Tony Blair a fost invitat la o conferinţă, pentru ca patru ani mai târziu să devină prim-ministru al Regatului Unit. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în cazul lui Gordon Brown (a participat la reuniuniea Bilderberg în 1991, a fost ales în 2007) şi Margaret Thatcher (a participat în 1975, a fost aleasă în 1979), iar lista poate continua.

Sunt oameni care controlează lumea, iar deciziile lor afectează, prin urmare, fiecare fiinţă de pe pământ, acum şi în viitor. Cu toate acestea, oamenii invitaţi şi discuţiile purtate în cadrul reuniunilor Bilderberg sunt secrete, iar presei îi este interzis să scrie despre asta.

Din puţinele informaţii care au "scăpat” presei, reiese că pe lista celor 130 de persoane se regăsesc bancheri internaţionali, baroni ai trusturilor de presă, miniştrii guvernamentali din diverse ţări, prim-miniştri, capete regale şi lideri politici. Teoria Conspiraţiei vorbeşte şi despre relaţia Grupului Bilderberg cu presa, care ar fi deţinută de membrii Clubului. Aceste presupuneri au fost alimentate de faptul că la conferinţele Grupului Bilderberg din ultimii ani au participat ca invitaţi deţinătorii unor trusturi media de mare calibru precum: The Economist, The Financial Times, Newsweek, La Republica , Corriere della Sera, New York Times etc.

Pentru a fi primit în unul dintre cele mai secrete şi exclusiviste grupuri din lume, trebuie să conduci o bancă multinaţională, o corporaţie gigant sau o ţară.

Care sunt obiectivele clubului Bilderberg?

Printre planurile lor cele mai ambiţioase se numără crearea unui singur guvern pentru întreaga lume, o monedă unică la nivel mondial, reglementată financiar de o Banca Mondială şi o biserică universală. Toate celelalte religii ale lumii vor fi distruse.