Dan Şova: „Pentru acoperirea de gropi necesarul este de 4 miliarde de euro, iar noi avem 250 de milioane. Nici Sfântul Apostol Pavel nu ştiu cum le face“

Dan Şova: „Pentru acoperirea de gropi necesarul este de 4 miliarde de euro, iar noi avem 250 de milioane. Nici Sfântul Apostol Pavel nu ştiu cum le face“

Şova explică alocarea fondurilor pentru drumuri naţionale   FOTO David Muntean

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) are nevoie de 4 miliarde de euro doar pentru acoperirea gropilor de pe cei 18.000 de kilometri de drumuri naţionale, dar ministerul are în buget doar 250 de milioane de euro anual pentru acest capitol, a declarat Dan Şova, ministrul Transporturilor, la Adevărul Live.

„Reţeaua de drumuri este subfinanţată, nu există posibilităţi bugetare în acest moment pentru necesarul de investiţii. Eu am mai spus de nu ştiu câte ori, dacă cele şapte regionale ne-au dat că numai pentru acoperire de gropi au nevoie de patru miliarde de euro la nivel naţional pentru cei 18.000 de kilometri şi noi avem la dispoziţie 250 de milioane de euro pe an. Poate au exagerat, poate sunt trei miliarde nu sunt patru, plec de la ipoteza că poate au exagerat, poate sunt două, hai că poate au exagerat tare, dar tot 250 de milioane de euro ai bani la dispoziţie pentru gropi. Deci cu ăştia 250 de milioane trebuie să reuşeşti să acoperi necesităţile. V-am spus, şi să-l punem pe Sfântul Apostol Pavel nu ştiu cum va reuşi să facă cu 250 de milioane de euro necesităţi de patru miliarde sau de două miliarde“, a afirmat el.
 
El a spus că banii sunt folosiţi „la sânge“. Ministrul a mai precizat că reţeaua de drumuri naţionale avea iniţial 8-9.000 de kilometri, iar acum a ajuns la 18.000 de kilometri după ce CNADNR a preluat o serie de drumuri judeţene.
 
Mai puteţi citi:
 
 
citeste totul despre: