„Cu o locuinţă poţi ucide un om la fel ca şi cu un topor”

„Cu o locuinţă poţi ucide un om la fel ca şi cu un topor” afirma artistul german Heinrich Zille (1858-1929), în urmă cu mai bine de 100 de ani. Astăzi lucrurile s-au complicat odată cu introducerea în interiorul locuinţelor a materialelor moderne conţinând substanţe ca formaldehida, clorura de vinil, diferiţi solvenţi etc.

Calitatea mediului interior este un factor determinant în ceea ce priveşte sănătatea şi asigurarea stării de confort ambiental al ocupanţilor unei clădiri, fiind determinată de compoziţia aerului, a materialelor de construcţii, mobilierului etc. (cu referire la poluanţii chimici, fizici, biologici sau de altă natură) şi de nivelul confort (acustic, termic, vizual, olfactiv, higrometric, circulaţia aerului, aporturi solare, ionizaţie, factori bioenergetici).

Conform unor statistici un european petrece 8 ore la locul de muncã, 7 ore în camera de zi şi 7 ore în dormitor.

Cea mai mare parte a zilelor noastre o petrecem în spaţii închise (conform statisticii de mai sus 90 % din timpul nostru): astfel, nu este deloc indiferent calitatea aerului pe care o respirãm şi factorii care influenţeazã calitatea aerului din interiorul încãperilor.

Există cinci tipuri de poluare a aerului din încăperi.

Prima sursă de poluare interioară este determinată de arderea combustibilului în încăperi pentru pregătirea hranei şi pentru încălzire. Gazul natural prin ardere produce dioxid de carbon şi monoxid de carbon. Lemnul prin ardere, pe lângă cei doi compuşi poluanţi mai adaugă şi particule solide. Arderea cărbunelui sau a pacurii produce tot aceşti poluanţi plus dioxidul de sulf.

A doua sursă de poluare interioară rezultă de la materialele sintetice şi din unele naturale, din utilizarea spumelor de izolaţie, din materialele cu care au fost acoperiţi pereţi şi nu în ultimul rând din materialele din care este realizată mobila (cleiul elimină formaldehida, covoarele din latex sunt o sursă de fenilci-clohen, materiale pe bază de asbestul elimină fibre de asbest, aparatele de copiere şi imprimante sunt o sursă de substanţe toxice organice precum toluenul).

A treia sursă de poluare interioară a aerului sunt gazele toxice eliminate de solul pe care este situată clădirea (in special radonul). Radonul face parte din grupul gazelor nobile - alături de heliu, neon, argon şi kripton - este un gaz incolor, inodor, fără gust şi nu reacţionează cu alte substanţe. Este singurul element radioactiv în stare gazoasă şi provine din dezintegrarea radiului care, la rândul său, este un produs din seria dezintegrărilor uraniului. Inhalarea radonului reprezintă cea mai importantă "sursă" de iradiere naturală mai ales în spaţiile închise.

A patra sursă sunt produsele comerciale de larg consum: lacul, cleiul, substanţe de curăţire, cosmetice, dezodoriferi, pesticide şi solvenţi folosiţi in casă, care contribuie la creşterea toxicităţii aerului interior. Mai mult de aceasta, hainele uscate aduse in casă sunt o sursă de tetracloroetilenă.

A cincea sursă este fumul de ţigară.

Eliminarea acestor surse este o alegere greu de pus în practică. Astfel se impune dezvoltarea unor instalaţii de aerisire adecvate şi folosite corespunzãtor pentru a se evita aerisirea rarã, prezenţa vaporilor emişi de vopselele, lacuri etc. care pot cauza dureri de cap, indispoziţie, obosealã. Adesea nu suntem conştienţi de originea problemei şi punem totul pe socoteala serviciului, familiei, politicenilor etc..

Noţiunea “sindromul greţei de încăpere” a fost inventat pentru a descrie case şi locuri de muncă unde ca rezultat al calităţii necorespunzătoare a aerului persoanele acuză dureri de cap şi iritaţii ale ochilor.

Necesarul de aer proaspăt este de 30 - 60 m³ de persoană şi oră. O casă cu modul de construcţie modern, cu pereţi etanşi la vapori, cu folii şi elemente de blocare a vaporilor, precum şi lacuri din răşini sintetice, ferestre şi uşi etanşate, cu spumant toxic, reduc considerabil accesul aerului proaspăt în încăperi, fiind la o pătrime din cel necesar.

Aerul din încăperi este adeseori mai bogat în substanţe toxice decât aerul din exterior.

Urmările unui aer necorespunzător din încăperi (adeseori mai bogat în substanţe toxice decât aerul din exterior) sunt dezastruoase: înmulţirea ciupercilor, bacteriilor, desorbţia unor substanţe chimice (formaldehida, clorura de vinil, solvenţi etc.) care dau dureri de cap, oboseală, reducerea randamentului, alergii etc..

Aerul este compus din 78% azot, 21% oxigen iar restul de 1% este compus din diferite gaze. Cu toate cã avem nevoie de aer "bogat în oxigen", concentraţia de oxigen din aer poate sã scadã pânã la 16% fãrã sã observãm, iar cantitatea iniţialã de bioxid de carbon care este mult sub 1%, poate sã creascã de trei patru ori, fãrã sã se sesizeze acest lucru.

Comparativ cu cele de mai sus, suntem mult mai sensibili la "mirosul" camerei, care este compus din mirosul emanat de persoanele aflate în încãpere, de covoare şi mobila de birou. În aceste cazuri simţim cã aerul este neplãcut şi deschidem fereastra. Când nivelul unor substanţe este prea ridicat adesea nu procedăm la fel, necunoscând gravitatea acestora.

Poluarea aerului interior de la toate aceste cinci surse poate fi redusă prin îmbunătăţirea ventilaţiei in incăperi. Această activitate poate fi costisitoare deoarece în timpul rece ventilaţia sporită înseamnă răcirea casei şi creşterea costurilor pentru încălzire.

Un sistem simplu experimentat de autor este sistemul de tip "Puţ Canadian", care reprezintă un sistem de ventilare conceput pentru a preîncălzi sau răci aerul proaspăt introdus în clădiri, utilizând căldura şi inerţia termică a pământului ţinând cont că temperatura acestuia este aproximativ constantă în tot timpul anului la o anumită adâncime.

Sistemul de tip „Puţ Canadian" constă în a circula un debit de aer exterior prin interiorul unor conducte îngropate în pămât la o adâncime de 1 - 2 m pe care apoi să-1 introducă în interiorul locuinţei.

În timpul verii, temperatura pământului este mai scăzută decât temperatura exterioară, şi folosind temperatura redusă a acestuia, aerul se răceşte, ajungând în interiorul locuinţei la o temperatură de aproximativ 18 - 22 °C funcţie de temperatura aerului exterior.

În timpul iernii temperatura pământului este mai ridicată decât temperatura aerului exterior inclusiv datorită acumulărilor din timpul verii. Astfel aerul rece din exterior este preîncălzit la trecerea prin conducte şi ajunge în interiorul locuinţei la o temperatură de aproximativ 6 – 14 °C.

Prin sistemul de Puţ Canadian experimentat în cursul anului 2012 s-a prelevat aer, vara la o temperatură exterioară a aerului de 35 °C s-a trecut prin conducte de 200 mm montate la o adâncime de 1,75 m în pământ şi aerul a ajuns printr-un sistem de ramificaţii în fiecare cameră la o temperatură de cca 20°C. Iarna la o temperatură exterioară de 0 °C, aerul ajunge în casă la o temperatură de 14 °C. Acest sistem, pe lângă „permanenta aerisire” a tuturor încăperilor din imobil, a adus şi o reducere a consumului de energie anuală de cca. 6,3%.