Criza economică a României în pandemie: o frescă neiertătoare a consilierului prezidenţial Cosmin Marinescu

FOTO Shutterstock

Consilierul prezidenţial pe probleme economice al Preşedintelui României, Cosmin Marinescu, a produs o analiză macroeconomică inedită, care trădează preocupările sale academice şi acribia analizelor şi cercetărilor sale în domeniu.

Ne-a propus tabelele de analiză comparativă a principalilor indicatori economici ai statelor membre ale UE, dar şi o formulă comparativă a crizei economice globale 2008 (respectiv a crizei datoriilor suverane 2008-2009) cu criza economică determinată de pandemia din 2020, cu lecţiile învăţate pentru România. Cel puţin la fel de importantă este această evaluare în ajunul introducerii bugetului României în Parlament. Rezultatul analizei anunţă nevoia stringentă a reformelor şi recuperării anilor de zburdălnicie macroeconomică iresponsabilă dinaintea pandemiei, prudenţă şi echilibru în măsurile luate şi, desigur, curaj în ajustarea anuală cu 2,5% din PIB în următorii ani a deficitului.

5 tabele de bord ilustrative. Cea mai clară disecţie a politicilor economice ale guvernelor succesive ale României

Postura sa de figură publică şi consilier al Preşedintelui Klaus Iohannis au făcut ca Marinescu să nu abordeze componentele politice în concluziile sale, deşi acestea sunt transparente. De altfel, construcţia personalităţii sale îl privează de intrarea în zona polemicilor politice. Totuşi, realizarea sa face cea mai clară disecţie a politicilor economice ale guvernelor succesive ale României. Ponderat şi echilibrat, el nu prezintă în analiza publică de pe blogul său elemente  ce ar putea stârni asperitate crescută, nici nu vrea să fie punct de raportare în răspăr cu Guvernul actual şi cele anterioare. Totuşi, luările de poziţie publice din trecut ale Preşedintelui pe domeniul economic sunt reflectări clare ale evaluărilor critice venite de la departamentul economic de la Cotroceni.

Analiza sa este o realizare şi la nivelul cercetării ştiinţifice. Ştiu că nu e neapărat inedită, Banca Naţională a României ca şi Comisia de Prognoză lucrează cu aceste date. Totuşi studiul mi se pare suficient de relevant pentru a fi oferit şi publicului larg, aici, la noi pe blog, pentru că el reflectă realităţi dure, elemente grave care merită şi partea de analiză a responsabilităţii politice faţă de modul în care a fost gestionată România în toţii aceşti ani. Am obţinut, de asemenea, acordul pentru a putea prelua aceste tabele, care îi aparţin.

De asemenea, studiul numit “Tablou de bord macroeconomic: de la criza financiară la criza-corona” este scris în limbaj economic strict, motiv pentru care este, poate, nu atât de accesibil tuturor, publicului larg. Am ales să preiau elementele care mi se par cele mai interesante din amplul studiu şi să adaug propriile consideraţii şi interpretări în plan politic şi al politicilor economice.

La fel de importantă mi se pare componenta subtilă de avertisment din rândurile acestei analize, care arată ceea ce se poate învăţa şi ceea ce înseamnă bună practică în diferitele soluţii adoptate, dar tot de aici reies şi constrângerile pe care diferitele administraţii le-au avut de înfruntat în fiecare din momentele crizelor, cea economică din 2008-2009 şi cea a pandemiei din 2020. Le trec tot la capitolul abordare diplomatică şi nuanţată, ca şi apelul la acţiuni cumpănite, prudente, care să nu stârnească tangaje, dar care nici să nu permită întârzierea redresării sau contemplarea de tip laissez faire, laissez passer a liberalismului clasic care pare să anime anumite forme excesive de abordare ideologică a actualului moment politic, în unele partide din România.

Concluzii inedite: Bulgaria, campioana ajustărilor în 15 ani de crize

Principalele date pe care s-au făcut evaluările sunt seriile de date statistice pentru ţările UE, cu privire la creşterea economică, soldul contului curent, deficitul bugetar, datoria publică, precum şi ajustarea bugetară ca efort de consolidare a finanţelor publice. Perioada de timp luată în considerare este 2007 – 2021. Datele statistice sunt extrase din bazele EUROSTAT şi AMECO. În cazul României, cifrele aferente anilor 2020 şi 2021 reflectă estimări naţionale, realizate de CNSP.

Singurul stat care a traversat criza datoriilor suverane din 2008-2009 fără probleme, cu creştere economică, a fost Polonia. Scăderile sunt comparabile în cele două crize, cu o agravantă sensibilă în 2020, în criza pandemică. Între anii 2008-2013, ţările UE înregistrează scăderi economice sau creşteri moderate, însă, în următorii 6 ani, în intervalul 2014-2019, creşterea economică din spaţiul european s-a extins şi s-a consolidat, ca fază de expansiune economică. România a fost, în mod constant, în vârful creşterii economice al UE, dar acest indicator s-a dovedit unul insuficient pentru a sublinia gravele probleme structurale şi blocarea reformelor pe seama reflexelor populiste de creştere exponenţială a veniturilor populaţiei. Dacă între 2013 şi 2019, România a evoluat constant cu rate înalte de creştere economică, în 2016 fiind pe locul secund în clasamentul european, din 2017 ritmul creşterii economice a încetinit succesiv, până la 4,1% în 2019.

Grecia a fost ţara cu cele mai slabe performanţe, cu scădere economică severă de-a lungul a 5 ani de prezenţă în subsolul clasamentului. În schimb, Irlanda a fost campioana creşterii economice, tot cu 5 ani de prezenţă în vârful clasamentului. Studiul remarcă faptul că, în România, politicile din anii 2015-2019, axate excesiv pe stimularea consumului prin relaxarea fiscală şi creşterea cheltuielilor permanente, au susţinut o creştere economică preponderent cantitativă, lipsită însă de aportul calitativ al investiţiilor şi al reformelor structurale. Grupul ţărilor nordice, Suedia, Danemarca, Olanda, la care se adaugă Germania, Austria au acumulat excedente de cont curent de-a lungul tuturor celor 15 ani, în ciuda celor două crize şi a evoluţiilor economice ciclice. Grecia, Cipru, Marea Britanie, Franţa şi România sunt ţările care au acumulat deficite de cont curent de-a lungul întregii perioade, cu menţiunea că România se defineşte prin cea mai lungă perioadă de evoluţie negativă, în 10 din 15 ani. În cazul României, dar nu numai, persistenţa unor deficite de cont curent de amploare merge în tandem cu deficitele bugetare de amploare.

Bulgaria este, cel mai probabil, ţara cu cea mai puternică consolidare fiscală din Europa de Est, reuşind să revină pe teritoriul convergenţei nominale chiar din 2011, şi pe excedent bugetar vreme de 4 ani consecutivi, în intervalul 2016 – 2019. În 2019, anul premergător crizei-corona, 17 state membre înregistrau excedente bugetare, şi doar România avea deficit de peste 3% din PIB. Uniunea Europeană devenea astfel campioană globală în consolidarea fiscală, România aflându-se la polul opus acestei medii europene. De altfel, numai criteriul comparaţiei cu media europeană este relevant pentru catalogarea politicilor economice ale guvernelor succesive din ţara noastră: deficite şi lipsă de responsabilitate înainte de criza din 2008-2009, măsuri de austeritate dure, care au redus perioada de revenire şi au împins România în prim plan la toţi indicatorii de convergenţă europeană până în 2016, o abordare discutabilă în 2016(an electoral, cu guvern tehnocrat şi majoritate PSD-PNL) şi o alunecare în afara criteriilor de responsabilitate, apoi o cădere din ce în ce mai accentuată între 2017-2019, epoca majorităţii PSD, care a marcat costurile populismului, şi o revenire în criză, nuanţată şi nu neapărat extrem de curajoasă – din motivul anului electoral şi al pandemiei – în 2020.

FOTO Shutterstock

Pandemia şi criza economică ciclică: Avertisment pentru guvernanţi

Studiul comparativ al celor două crize economice, 2008-2009 şi 2020, arată că, dincolo de cauzele diferite, ele au învăţăminte complementare. Chiar 2019 este detaşat în continuare, ca un an în care semnalul perspectivei unei crize economice ciclice era vizibil. Studiul notează că între 2010 şi 2018, pe harta ajustărilor bugetare predomină, în general, efortul de consolidare fiscală, majoritatea ţărilor UE evoluând pozitiv. 2019, prin reversarea trendului de consolidare fiscală şi corelat cu harta creşterii, pare să indice încetinirea expansiunii economice, semnul unei noi evoluţii ciclice.

Grecia, Estonia, Lituania, România şi Spania sunt ţările care, imediat după 2009, au experimentat cea mai intensă consolidare fiscală, prin măsuri de ajustare a deficitului bugetar cu circa 2 puncte procentuale faţă de 2010. Criza financiară din 2009 s-a resorbit relativ lent, de-a lungul a 4-5 ani. Măsurile de austeritate, adoptate sub povara datoriilor suverane, au contat şi ele. Dacă la criza din 2009 s-a reacţionat prin măsuri restrictive, date fiind şi cauzele financiare ale acesteia, criza-corona reclamă măsuri de stimulare a economiei, context în care sistemul financiar devine, de această dată, parte a soluţiilor. Însă, chiar dacă revenirea economică este susţinută în mod convergent la nivel european, presiunea dezechilibrelor macro la nivel naţional nu se va resorbi de la sine, poate chiar dimpotrivă în cazul unor ţări lipsite de apetitul reformelor.

Tot Cosmin Marinescu avertizează, în studiul său, că măsurile de politică economică trebuie setate cu prudenţă, inclusiv cu gândul la o viitoare criză, pentru ca unele dintre soluţiile la criza-corona să nu potenţeze cumva cauzele unei noi crize economice, întârziată poate prin apariţia COVID-19. Prezumţia este că cele două crize sunt diferite, dar arată şi în al doilea caz, al pandemiei, că suntem într-o criză economică ce urma să se anunţe, deci perspectiva recăderii în criză, prin neabordarea unei ajustari structurale curajoase a economiei, poate duce la căderea în criză ca efect al politicilor iresponsabile pe termen lung anterioare, ca efect al căderii lumii în criza economică ciclică anunţată, ce urmează, sau ca efect al măsurilor neadecvate care s-ar lua în acest final de pandemie.

Astfel, una din provocările construcţiei bugetare pentru 2021 vizează însă gradul în care ajustarea bugetară va reprezenta o ajustare consistentă şi în termeni structurali, ca indiciu al unei consolidări fiscale sănătoase. Este deja imperativă îmbunătăţirea eficienţei în colectarea veniturilor bugetare, printr-o administrare fiscală digitalizată, care să atragă disciplină şi transparenţă în sistemul fiscal. Este totodată indispensabilă optimizarea cheltuielilor bugetare, prin mecanisme obiective de prioritizare şi eficientizare a folosirii banilor publici. România are nevoie de un pachet clar de reforme structurale, cu precădere în sănătate, educaţie şi administraţie, de soluţii legislative în domeniul achiziţiilor publice şi al fondurilor europene, dar şi de viziune strategică privind arhitectura sistemului financiar, ca factor esenţial în susţinerea marilor proiecte de investiţii.

Aceasta e cea mai clară prezentare a politicilor economice necesare României azi şi pentru anii următori, în condiţiile unui guvern partener cu Preşedintele României. Austeritatea, numită diplomatic ajustare, urmează să fie definitorie, cu costuri sociale mai reduse, pierderi mai reduse de voturi faţă de 2010, dar cu curajul şi consecvenţa nevoii de recuperare a unor deficite vechi acumulate, în condiţiile datoriei în creştere ce poate depăşi criteriul de 60% din PIB în viitor, care o face nesustenabilă.

Dezbaterea echilibrată asupra politicii de austeritate a României în criza din 2009

O altă componentă interesantă în analiza furnizată de către Cosmin Marinescu este raportarea echilibrată şi recuperarea avantajelor oferite de măsurile de austeritate dure din timpul crizei datoriilor suverane în 2009. România a fost între puţinele state care au optat pentru o variantă dură de revenire rapidă în siajul convergenţei economice necesară pentru obiectivul integrării în zona Euro. Motivaţia politică a vizat şi evitarea pierderii legăturii cu restul statelor europene şi în domeniul economic financiar, al intrării în zona Euro, după ce Schengen şi MCV creaseră depărtări calitative de miezul Europei. Astăzi ne-am îndepărtat de aceste criterii iar perspectiva este limitată pentru revenirea în apropierea spaţiului Euro, comparativ cu Bulgaria, partenera noastră de suferinţă şi de MCV, care are realizări deosebite în materie.

Studiul notează corect faptul că, în 2010, România a experimentat unul dintre cele mai severe eforturi de consolidare fiscală dintre ţările UE, deşi povara datoriei publice încă nu devenise constrângătoare, aşa cum par să evolueze lucrurile în anii crizei-corona. Cosmin Marinescu recunoaşte, de asemenea, faptul că, dacă ne raportăm la ritmul de creştere economică din anii post-austeritate, ajustările bugetare nu par să fi ţinut economia pe loc, spre deosebire de cazul altor ţări. Astfel, de la coada clasamentului, România a sărit destul de rapid la rate de creştere de peste 3% din PIB în anii 2013-2014. Aceste evoluţii par să reflecte, spre deosebire de alte ţări, şi absenţa unor constrângeri semnificative din partea datoriei publice, la vremea respectivă.

Există două critici la adresa politicii de austeritate a României: faptul că „pachetul de austeritate” aplicat de România, prin ajustările bugetare din anii 2010-2011, ar fi fost disproporţionat şi faptul că ar fi determinat o formă de revanşă politică, obţinută sub forma măsurilor populiste din perioada 2017-2019, unele iniţiate în 2015 – prin relaxarea fiscală de amploare. Avem în cadrul analizei şi o recunoaştere explicită a faptului că rezultatul acestui tangaj a fost acela că efortul dureros de consolidare fiscală din anii de criză s-a risipit de-a dreptul nejustificat, tocmai în anii de creştere economică. Astfel, în 2020, România a fost găsită din nou pe picior greşit de criza-corona!

Şi de această dată, concluziile politice sunt transparente, ca şi notele obiective acordate guvernelor Tăriceanu, în 2008 (PNL minoritar, cu susţinere PSD), Cioloş (tehnocrat, cu susţinere PSD-PNL) şi mai ales guvernelor Dragnea 2017-2019, care au accentuat dezastrul şi au adus România în tangaj, în prag de pandemie. Şi dacă nu ar fi existat aceasta, criza economică ciclică era deja precizată în 2019, iar măsurile accentuau situaţia dificilă a ţării noastre şi în perspectiva acestei crize. Tot politic, analiza subliniază nevoia de austeritate – încă o dată, cu costuri sociale, poate, mai reduse – dar şi caracterul de salvator al neamului dar şi  de guvern de sacrificiu al actualului Guvern Cîţu PNL-USR-UDMR (cu riscul de a antrena probleme şi mai profunde ale României în viitor, în cazul nerespectării diciplinei financiar bugetare şi de restructurare economică).

În plus, analiza lui Cosmin Marinescu m-a făcut să realizez că este adeptul scrierilor lui Nassim Taleb în domeniul antifragilităţii, o formă a rezilienţei şi sustenabilităţii măsurilor economice. Aici se regăsesc şi avertismentele sale privind nevoia de ajustări structurale solide şi curajoase, cât mai repede, dar şi ponderarea din măsuri prea voluntare, ca şi pledoaria pentru flexibilitate şi adaptare a economiei. El notează, astfel, că în plan global, economia va continua să internalizeze schimbări structurale şi ajustări macroeconomice, transformări digitale şi ample progrese tehnologice, iar criza-corona devine astfel o lecţie de adaptare şi flexibilitate a economiei, în regim disruptiv.