Încă un aviz favorabil pentru repatrierea aurului României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de buget, finanţe a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, aviz favorabil propunerii lui Liviu Dragnea şi a lui Şerban Nicolae de repatriere a rezervei de aur a României.

Acum, Comisia de buget, finanţe urmează să întocmească raportul la acest proiect, după care iniţiativa legislativă va intra în dezbaterea plenului, care este for decizional.

Luni, proiectul a primit aviz favorabil şi din partea comisiei juridice a Camerei Deputaţilor. În continuare proiectul de lege nu are un punct de vedere din partea Guvernului şi nici un aviz al Băncii Naţionale a României.

„Se păstrează intenţia iniţială şi se simplifică dispoziţiile în sensul în care, însuşindu-ne o serie întreagă de observaţii, propuneri făcute şi de Consiliul Legislativ şi de Banca Naţională a României, am păstrat intenţia iniţială a proiectului aceea de a constitui rezerva de aur de către BNR şi administrată de către BNR doar pe teritoriul României, respectiv în tezaur în ţară. De asemenea, de informare de îndată, dar nu mai târziu de 20 de zile, de către BNR a Parlamentului, respectiv a Guvernului în cazul în care apar situaţii de criză care ar pune în pericol stabilitatea monetară, ţinta de inflaţie, politicile macroeconomice”, a declarat senatorul PSD Şerban Nicolae, potrivit Agerpres.

El a spus că a renunţat la propunerea iniţială potrivit căreia BNR poate să depoziteze aur în străinătate, dar nu mai mult de 5% din totalul rezervei.

„În esenţă, nimic special, am renunţat la acea propunere iniţială care spunea că BNR poate să depoziteze aurul în străinătate, dar nu mai mult de 5% din totalul rezervei de aur şi exclusiv în scopul obţinerii de venituri. Pentru că, pe de o parte, există suspiciunea unei tangenţe a zonei de administrare, care revine exclusiv BNR şi ar putea să ducă la discuţii inutile legate de valoarea la care se raportează aceşti 5%, întrucât totalul rezervei de aur, fiind constituit de BNR, bineînţeles că BNR ar putea să modifice în mod constant valoarea totală şi implicit cota de 5%”, a explicat Nicolae.

Proiectul iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae prevedea ca Banca Naţională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate, respectiv aproape 56 de tone de aur. Cei doi doreau ca depozitele de aur constituite de BNR în străinătate să nu poată depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă.

Proiectul prevede că deţinerea unei cantităţi de aur în depozite constituite în străinătate „nu trebuie în mod necesar interzisă, dar aceasta ar trebui limitată cantitativ şi condiţionată de obţinerea unor venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice” şi propune instituirea obligaţiei de informare „de îndată” a Parlamentului şi a Guvernului de către BNR în cazul în care există pericolul diminuării rezervelor, până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, precum şi în cazul în care diminuarea s-a produs.

Cele mai recente date de la BNR arată că rezerva de aur s-a menţinut în martie la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea rezervei de aur s-a situat la 3,835 miliarde euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 martie au fost de 35,865 miliarde euro, faţă de 36,364 miliarde euro la 28 februarie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite