Fondul Proprietatea va ieşi din acţionariatul Transelectrica, după ce a ieşit şi de la Transgaz şi a vândut un pachet semnificativ la Romgaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul Proprietatea (FP) vrea să vândă pe bursă participaţia de 13,5% pe care o deţine la Transelectrica printr-un plasament privat accelerat destinat investitorilor calificaţi, pachetul fiind evaluat la 231,3 milioane lei (52,6 milioane euro) la finalul şedinţei bursiere de luni.

„Franklin Templeton Investment Management Limited United Kingdom, sucursala Bucureşti, în calitate de administrator unic şi societate de admnistrare a investiţiilor Fondul Proprietatea, doreşte să informeze acţionarii şi investitorii în legătură cu intenţia Fondului de a vinde un număr de până la 9.895.212 acţiuni ordinare pe care le deţine în prezent la Transelectrica pe Bursa de Valori Bucureşti printr-o ofertă de plasament privat accelerat adresat doar anumitor investitori“, se arată într-un comunicat publicat marţi de FP.

Operaţiunea va fi intermediată de Raiffeisen Bank şi UniCredit, împreună cu SSIF Broker.

La plasamentul privat vor putea participa doar investitorii calificaţi şi investitorii instituţionali.

Acţiunile Transelectrica au scăzut marţi dimineaţă pe Bursă cu 2,69%, la 22,75 lei, de la 23,38 lei la finalul şedinţei de luni.

Transelectrica este controlatã de stat, prin Secretariatul General al Guvernului, care deţine 58,68% din acţiunile companiei.

Precedentele Transgaz, Romgaz, Petrom

În luna decembrie a anului trecut, FP a ieşit din acţionariatul Transgaz (TGN) prin vânzarea, printr-un plasament privat, a pachetului de acţiuni reprezentând 14,98% din companie, pentru 303,51 milioane lei.

În luna iunie 2014, FP a vândut 4,99% din acţiunile Romgaz pentru 644,6 milioane lei, la un preţ cu aproximativ 6% sub cotaţia bursieră anterioară anunţului privind operaţiunea. Fondul şi-a redus astfel participaţia la Romgaz de la 15% la 10,01%.

De asemenea, la începutul lunii martie, Fondul Proprietatea a anunţat că vrea să vândă 4% din acţiunile Petrom, pachet evaluat la 997 milioane de lei.

Anunţul Fondului privind plasamentul cu acţiuni Transelectrica vine în contextul deselor programe de răscumpărare de acţiuni desfăşurate de FP în beneficiul propriilor acţionari.

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite